Să postim mediatic! PS Ignatie: „Perioada Postului Mare este una propice folosirii cu cât mai multă zgârcenie și înţelepciune a mediilor digitale”

În după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2024, Părintele Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huşi, slujba Vecerniei și a Pavecerniței mici, rânduială cunoscută în tradiţia noastră ca „Vecernia Iertării”, o slujbă specifică intrării în perioada Postului Mare. La finalul acesteia a fost cântat Canonul Învierii, pentru a se merge „cu Învierea înspre Înviere”.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, alături de copiii de la „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” Junior, coordonați de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.

Acest moment de rugăciune a devenit o tradiție în Huși, numeroși credincioși alegând să participe, ca pregătire pentru începutul Postului Mare.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre calitatea postului pe care ni-l asumăm în această perioadă: 

„Nu am postit și am fost alungaţi din rai; să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai” (Omilia întâi despre post a Sfântului Vasile cel Mare)

Slujbele pe care le-am săvârșit în această seară (Vecernia și Pavecerniţa mică), premergătoare Postului Mare, ne-au introdus, din punct de vedere liturgic, în ambianţa duhovnicească a unei perioade din anul bisericesc foarte specială, o perioadă în care ne propunem să ne axăm mai mult pe cele care definesc starea noastră spirituală – rugăciunea, postul, înfrânarea de la păcate și participarea la sfintele slujbe.

Pe lângă toate acestea, Biserica consideră că este esenţial să căutăm să ne spovedim mai des și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, ca, în felul acesta, toate trăsăturile perioadei în care am intrat să-și capete adevărata lor valoare și intensitate.

Trebuie să gândim postul mai ales ca pe o formă de desprindere faţă de tot ceea ce ne împiedică, sau constituie un obstacol în a fi în comuniune deplină cu Dumnezeu.

Duminica de astăzi este numită „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai”. Din păcate, se vorbește foarte mult despre iad și foarte puţin despre rai. Probabil că experienţa iadului ne este mult mai la îndemână, în sensul că orice păcat pe care noi îl săvârșim este ca un mic iad în care noi am decis să trăim. Cu cât păcatele noastre sunt mai multe, cu atât ne adâncim în starea de iad.

Unul dintre marii romancieri ruși, Dostoievski, în romanul „Fraţii Karamazov”, a dat o definiţie excepţională, completă, iadului: „Iadul este neputinţa de a iubi”, adică decizia de a nu mai trăi în iubire, lucru pe care și l-a asumat, din nefericire, și Adam – el s-a desprins de iubirea lui Dumnezeu.

În rai, Adam se bucura de comuniune, de simţirea harului, era îmbrăcat – cum ne spun Părinţii Bisericii – în lumina dumnezeiască necreată, trăia într-o comuniune nemijlocită cu Dumnezeu, putea să vorbească cu El faţă către Faţă. Păcatul neascultării l-a rupt de toate aceste bucurii de care se împărtășeau Adam și Eva în rai, fapt pentru care au fost izgoniţi – mai precis, nu atât Dumnezeu i-a izgonit, cât neascultarea lor a atras după sine, în chip firesc, această condiţie de exilaţi.

Dumnezeu, în generozitatea Sa, nu i-a exilat într-un loc unde nu există iubire. Lumea aceasta este o binecuvântare, este creaţia lui Dumnezeu. Însă, desprinzându-se de Rai, fiind expulzaţi din Eden, ei nu mai trăiau deplinătatea iubirii lui Dumnezeu. Şi noi, cu toţii, căutăm această iubire, această comuniune cu Dumnezeu.

Preasfinția Sa a afirmat că o caracteristică a postului trebuie să fie simplitatea:

Perioada Postului Mare este o călătorie asumată de fiecare dintre noi, de la condiţia de exilaţi (izgoniţi), la condiţia de oameni ai Învierii. De aceea, buna rânduială a Bisericii este ca, în seara aceasta, după slujba Vecerniei și a Pavecerniţei mici, să fie cântat la strană Canonul Învierii, și așa să plecăm în această călătorie înspre Înviere – cu dorul de a recupera raiul în sufletul nostru.

Prorocul Ilie Tesviteanul s-a învrednicit, așa cum ne spune Sfântul Vasile cel Mare, să vadă o priveliște de taină – L-a văzut pe Dumnezeu pe Muntele Horeb, Care i-a spus așa: „Nu Mă vei contempla (nu vei simţi prezenţa Mea) nici în fulger, nici în pucioasă, nici în vânt năprasnic, ci în adiere ușoară (lină, aproape imperceptibilă) de vânt  acolo tu Mă vei simţi și Mă vei contempla”.

Sfântul Vasile cel Mare subliniază, atât de frumos, pe lângă cele pe care le știm, una dintre roadele postului, ale nevoinţei pe care noi ne-am asumat-o,– să ajungem, ca Prorocul Ilie, să ne învrednicim de o priveliște de taină, să-L contemplăm pe Dumnezeu, să ne desprindem de cele materiale și să ne spiritualizăm cât mai mult.

De aceea renunţăm la un anumit tip de alimentaţie. Dar nu numai renunţarea, în sine, la carne sau la produsele lactate, ne asigură nouă postirea. O masă copioasă de post, pe care se află toate substitutele cu care este obișnuită mintea noastră – brânză de post, cârnaţi de post, mici de post, îngheţată de post – s-ar putea să nu-I placă lui Dumnezeu, chiar dacă noi nu mâncăm hrana de origine animală. 

Postul, în sine, înseamnă și simplitate, înseamnă multă smerenie, și, desigur, o anumită privare a facultăţilor noastre gustative și olfactive de tot ceea ce creează o anumită dependenţă. În fond și la urma urmei, postul înseamnă o renunţare la toate dependenţele (adicţiile), care nu fac bine.

Hrana în exces nu este sănătoasă pentru organism. Cu toţii știm ce înseamnă o disfuncţionalitate în trupul nostru, atunci când suntem supraponderali. Sunt atâtea boli care vin la pachet cu excesul de kilograme acumulate în urma păcatului îmbuibării (gastrimarghiei), al mâncatului compulsiv.

Dependenţă este și să nu avem un program riguros în viaţa noastră. Trăim haotic și acest lucru trădează în noi o anumită dependenţă, aceea de a nu fi ordonaţi, de a ne plăcea dezordinea – e mai mult o dependenţă mentală, cu care ne obișnuim și în care ne complacem.

Sfântul Vasile cel Mare ne descrie, în cuvinte foarte sugestive, unul dintre foloasele postului: 

„Postul l-a făcut pe Ilie să vadă priveliște de taină. După ce, timp de 40 de zile, și-a curăţit sufletul prin post, a fost învrednicit să-L vadă pe Domnul în peștera din Muntele Horeb, atât cât este cu putinţă unui om să vadă. Prin post, i-a dat înapoi văduvei viu copilul și, astfel, prin post, s-a arătat puternic chiar faţă de moarte. O voce ieșită dintr-o gură care a postit, a închis unui popor nelegiuit, cerul, trei ani și șase luni. Şi, ca să înmoaie inima neîmblânzită a celor îndărătnici, a preferat să sufere și el, ca și aceia, de aceea a și spus: «Viu este Domnul. Nu va fi apă pe pământ, decât numai atunci când voi spune eu.». Şi a făcut Ilie ca, prin foamete, întreg poporul să postească, pentru a îndrepta răutatea oamenilor, pricinuită de desfătare și de o viaţă desfrânată.”

La o asemenea stare ar trebui să ajungem și noi. Sunt cuvinte mari, pe care nu reușim, poate, să le împlinim – după o perioadă de post, să simţim și noi că ne învrednicim să-L vedem pe Dumnezeu, așa cum L-a văzut Prorocul Ilie pe Muntele Horeb, în adierea lină de vânt.

Domnul Se va milostivi de noi, dacă va vedea puţinul nevoinţei noastre, și va fi darnic, așezând în inima noastră și liniștea dinspre patimi, și lumina nezidită (necreată) a Învierii, și, mai presus de toate, dorul după Hristos (după Sfânta Cuminecătură cu Trupul și Sângele Domnului).

Dacă vom reţine că postul înseamnă o vindecare de toate adicţiile și de toate patimile cu care ne-am obișnuit, este, deja, un pas foarte important.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a făcut referire la postul mediatic, o formă de vindecare de dependența de rețele sociale și de mediile virtuale:

În general, în aceste zile, vorbim foarte mult despre postul trupesc (alimentar) și cel sufletesc (de păcate). Ne scapă din vedere faptul că era mediilor digitale, în care trăim, ar trebui să ne facă sensibili și la un alt tip de post – postul de tehnologie, postul în a folosi reţelele de socializare.

Cu toţii suntem dependenţi, este o adicţie. Foarte greu percepem viaţa noastră fără aceste device-uri. Telefonul (smartphone-ul) a devenit acum un minicomputer, pe care îl avem permanent în buzunarele noastre, fiind nedespărţiţi de el (chiar dormim cu el la cap, și, inclusiv în intimitatea noastră, ne ducem tot cu el în mână).

Cercetările recente ne confirmă faptul că unul dintre factorii care perturbă liniștea minţii și sănătatea creierului, este și tehnologia. Tehnologia, în sine, e un dar de la Dumnezeu, nu o putem diaboliza, însă, folosită neadecvat și în mod compulsiv, ca și cum am fi drogaţi de mediile digitale, poate avea consecinţe catastrofale pentru noi.

De aceea, vă invit ca în prima săptămână din Postul Mare să încercaţi să nu folosiţi tehnologia, sau să o folosiţi cât mai puţin posibil. Veţi constata – este ca un examen – că ceva nu este în regulă cu dumneavoastră, ceva lipsește, și deveniţi agitaţi. Veţi avea tendinţa să căutaţi device-urile pe care le folosiţi.

În acest punct, veţi descoperi cât de dependenţi, în sensul cel mai negativ al cuvântului, sunteţi de tehnologie. Vă spun aceste lucruri ca unul care, eu însumi, experimentez aceste lucruri. Sunt unul dintre marii dependenţi ai tehnologiei – o folosesc din plin, iar în momentul în care mi-am impus să nu o folosesc, mi-am dat seama că ceva din ecuaţia mea mentală lipsește. De aceea, nu vă dau aceste sfaturi ca unul care sunt complet detașat de mediile digitale.

De ce este atât de captivantă, atât pentru noi, cei mari, cât și pentru cei mici? Unul dintre marii specialiști în comunicare ne spune că toate aceste device-uri sunt un fel de extensie a noastră. Iar noi suntem, cu toţii, narcisiști.

Cu toţii știm ce a însemnat mitul lui Narcis. El s-a văzut pe sine în apă, însă nu s-a îndrăgostit atât de chipul lui reflectat în apă, cât de faptul că a constatat că în acea apă era reflectată o extensie a lui, era un fel de prelungire a lui, iar acest lucru era fascinant (extraordinar).

Exact așa se întâmplă cu tehnologia – este o extensie a noastră. Sinele nostru este reflectat în tehnologie, noi ne prelungim în device-uri.

Observaţi cât de ușor ne livrăm pe reţelele de socializare – fotografii, mesaje. Așa cum spunea frumos un intelectual al ţării noastre, toate acestea sunt un fel de fabrică de narcisism. Ne place când ne vedem prelungiţi în aceste device-uri, pe reţelele de socializare. Iar acestea creează dependenţă, așa cum Narcis a rămas mut și nu a mai putut să fie distras de nimic din jurul său, pentru că era prea fascinat de ceea ce se reflecta în apa din faţa lui, era ca o minune pentru el – așa cum considerăm, unii dintre noi, că este o minune să folosim tehnologia.

Dacă vom ajunge în punctul de a ne desprinde cât mai mult de tehnologie, ușor-ușor se va instala și liniștea în sufletul nostru.

Este o carte celebră, scrisă de un medic german, Manfred Spitzer, numită „Demenţa digitală”, în care acesta analizează toate consecinţele pe care le are tehnologia asupra psihicului (a creierului) și sufletului nostru.

De aceea, perioada Postului Mare este una propice folosirii cu cât mai multă zgârcenie și înţelepciune a mediilor digitale. Insist pe acest lucru pentru că, în lumea aceasta hiper-tehnologizată în care trăim, nimic nu creează dependenţă așa cum creează tehnologia.

Mie îmi este aproape rușine, când mă duc într-un aeroport, și văd acolo sute de oameni, toţi cu telefoanele în mână. Iar unul dintre aceia sunt și eu – în loc să am o carte, sau să mă bucur de ceea ce este în jurul meu, sau să mă rog, iar nu să stau cu ochii afundaţi în ecran, hipnotizat de ceea ce îmi oferă, prin scrollare, device-ul pe care îl folosesc.

Vom reuși să împlinim cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, dacă vom avea în vedere toate aceste trei tipuri de post – postul trupesc, postul sufletesc și postul de tehnologie (mediatic) – ne va învrednici Domnul să ne bucurăm, ca și Ilie, de o priveliște de taină – să-L vedem și să-L contemplăm pe Dumnezeu.

Episcopia Hușilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.