Desfăşurarea Bacalaureatului şi Evaluării Naţionale, aproape scăpate de presiunea grevei profesorilor

Ministerul Educaţiei a decis prelungirea, până pe 16 iunie, a înscrierilor la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională 2023. Totodată, în ideea că greva personalului din învăţământ să nu afecteze şi probele scrise ale Bac-ului, probele de competenţe de la Bac vor fi echivalate, la fel ca în vremea pandemiei. În sfârşit, şi o veste bună pentru profesorii care vor să devină titulari pe post: au scăpat de interviul la clasă! Totodată, s-a decis anularea Evaluării elevilor de clasa a VI-a, examen amânat deja de două ori şi care nu se poate susţine până la sfârşitul anului şcolar, eveniment care va avea loc conform calendarului decis încă de anul trecut, chiar dacă greviştii sperau să-l amâne, ca un argument în susţinerea propriilor revendicări.    

Probele de competenţe de la Bacalaureat vor fi echivalate cu notele primite pe parcursul anului şcolar, existând deja un precedent, din vremea pandemiei. Practic, Ministerul Educaţiei a decis ca, în ciuda grevei personalului din educaţie, să încerce să se ţină de Calendarul organizării examenelor naţionale din acest an, pentru ca absolvenţii de gimnaziu şi cei de liceu să nu aibă de suferit din cauza acestor proteste.

După ce deja au fost o dată amânate, când ministerul a decis ca probele de competenţe să înceapă de miercuri, 14 iunie, cu 2 zile mai târziu faţă de planificarea stabilită din septembrie, nu s-a ajuns la o înţelegere cu sindicatele protestatare. Mai mult, înscrierea la Bac nu s-a putut finaliza în unle unităţi, motiv pentru care termenul final al acesteia a fost încă odată amânată, până în 13 iunie. În acest context, ministerul a decis ca, aşa cum s-a întâmplat în pandemie, probele de competenţe să fie echivalate cu mediile obţinute în liceu.

Pentru sesiunea iunie-iulie 2023, echivalarea are loc pe 12-21 iunie, iar pentru sesiunea august-septembrie, în perioada 7-11 august, conform documentului publicat deja în Monitorul Oficial. De întregul proces se va ocupa o comisie formată din directorul sau directorul adjunct al şcolii, în rol de preşedinte, un profesor care să ştie să opereze pe calculator, ca secretar al comisiei, între 2 şi 4 profesori evaluatori, membri, pentru fiecare specialitate şi 1-2 secretari de şcoală, după cum se arată în documentul aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă de către Guvern, în şedinţa de duminică, 11 iunie.

Conform actului normativ, nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul de Bacalaureat 2023 se stabileşte în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal, la disciplina limba şi literatura română/limba şi literatura maternă.
– nivelul „utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 şi 6.99;
– nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 şi 10.

Nivelul de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională din cadrul probei C la examenul naţional de bacalaureat 2023 se stabileşte prin echivalarea nivelului de competenţă lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de candidat pe parcursul învăţământului liceal, la limba modernă de circulaţie internaţională aleasă pentru susţinerea probei.
Nivelul unic de competenţă se acordă conform următoarei grile:
– calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 şi 5.99;
– calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 şi 6.99;
– calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8.5 şi 10.

Nivelul de competenţă digitală din cadrul probei D la examenul naţional de bacalaureat 2023 se stabileşte calculând un punctaj de la 5 la 10 pe baza mediei aritmetice, fără rotunjire, a mediilor anuale obţinute de acesta la disciplina Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor în clasele a IX-a, respectiv a X-a.
Nivelul de competenţă digitală se acordă conform următoarei grile:
– nivelul „utilizator începător” pentru media cuprinsă între 5 şi 5.99;
– nivelul „utilizator de nivel mediu” pentru media cuprinsă între 6 şi 6.99;
– nivelul „utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 şi 8.49;
– nivelul „utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 şi 10;

Ce s-a mai decis în şedinţa de Guvern de duminică 11 iunie:

„A doua măsură se referă la susținerea examenului de Titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru Titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest și avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de Titularizare să poată face acest lucru, pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ. A treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a cu rol de diagnostic, în acest an școlar nu se va mai susține”, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.