Școlile din Gherghești, Vinderei și Fruntișeni, cu sprijinul autorităţilor locale, au fost declarate eligibile putând accesa fonduri de până la 250 de mii de euro în cadrul programului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR). Banii sunt destinaţi atât pentru amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii, dar și achiziționarea de materiale didactice, hrană, transportul copiilor, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, precum și consilierea părinţilor copiilor, cu scopul reducerii abandonului școlar.

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a lansat apelul competitiv de proiecte „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): „Alocăm 103 milioane de euro pentru a crește capacitatea sistemului și a calității serviciilor de educație timpurie, de a îmbunătăți ratele de participare, atât la nivel antepreșcolar, cât și la nivel preșcolar, prin deservirea de până la 20.000 de copii, provenind din grupuri defavorizate. În cadrul prezentului apel, vor fi prioritizate proiectele care se vor implementa în comunități rurale izolate, defavorizate din punct de vedere economic sau care vizează grupuri vulnerabile de copii”.
Unităţi școlare din întreaga ţară, sprijinite de autorităţile locale, au acccesat acest program, care are drept scop îmbunătăţirea calităţii actului educaţional și reducerea abandonului școlar din comunităţile cele mai defavorizate social.
Zilele trecute, Ministerul Educației a publicat lista unităţilor școlare declarate eligibile pentru a accesa aceste fonduri europene nerambursabile, iar printre cele 100 de școli a căror proiecte au fost declarate eligibile se numără și trei din judeţul Vaslui. Este vorba de proiectele „Înființarea de servicii complementare de educatie timpurie de tip ludotecă în Comuna Gherghești, sat Gherghești și sat Chetrosu”, proiect aflat, din punct de vedere al punctajului obţinut, pe locul 4 pe lista celor 100 de proiecte eligibile; proiectul „Dezvoltarea serviciului de educație timpurie complementară în Comuna Vinderei, județul Vaslui” și proiectul „Dezvoltarea serviciului de educație timpurie complementară în Comuna Fruntișeni, judeţul Vaslui”, depus de școlile respective, în parteneriat cu autoritățile locale.
Valoarea maximă a grantului per proiect este de 250.000 de euro (fără TVA), valoare eligibilă PNRR, iar fiecare proiect va urmări înființarea de servicii complementare, care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii. Bugetele proiectelor se vor utiliza pentru amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii, achiziționarea de mobilier, echipamente și materiale necesare amenajării spațiilor serviciilor complementare nou înființate; achiziționarea materialelor didactice, a hranei, precum și a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni și, la fel de important, organizarea de servicii de informare, consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali/persoana în grija căreia se află copilul.
Publicarea listei finale a proiectelor care vor primi finanţare se va face pe 22 iunie, pentru ca în perioada 27 iunie-27 iulie, după transmiterea și primirea notificărilor privind acordarea grantului, să se facă contractarea finanţării. Ulterior, autorităţile locale împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ solicitante ale acestor granturi vor trebui să parcurgă pașii necesari în vederea implementării proiectului, în speranţa că, la începului viitorului an școlar 2023 – 2024, elevii acestor comunităţi vor beneficia deja de facilităţile oferite de program.
Trebuie spus că, dat fiind numărul redus de solicitanţi în această sesiune, și a fondurilor oferite în acest scop prin PNRR, este posibil să se mai organizeze cel puţin o sesiune suplimentară, până la epuizarea fondurilor, caz în care și alte comunităţi vasluiene, școli în partaneriat cu autorităţile locale, ar putea depune astfel de proiecte.





































