Să discuți vreme de zile și zile la rând un subiect, iar la sfârșit, chiar la sfârșit, să schimbi tema, titlul, capul de plecare pentru ceea ce ai discutat. Așa arată nebunia, nebunia politico-administrativă, dacă există așa ceva. Și există, am văzut-o în ultima ședință a Consiliului Local Vaslui.
A fost ceva memorabil. Aș îndrăzni să spun epocal. Pentru că definește o epocă. E adevărat și o să vă explic imediat…
Ordinea de zi sau dezordinea de zi, primul semnal al nebuniei
Să începem cu începutul, sau cu sfârșitul… sau cu ceva. Nu putem fi coerenți, pentru că doar vorbim despre nebunie.
Ultima ședință a Consiliului Local avea pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind „interzicere jocurilor de noroc”, cum îl găsiți pe foarte scurt pe siteul Primăriei, sau „privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Vaslui”, cum suna proiectul „oficial” luat în discuție, la început. Proiectul de hotărâre se afla pe poziția 24 pe ordinea de zi a ședinței, prezentată consilierilor locali, astfel încât unul dintre consilieri – cu ceva mai mult bun simț, de bună seamă -, a propus modificarea ordinii, a ordinii de zi, prin aducerea proiectului 24 pe locul 1, întrucât în sala de ședințe se aflau mai mulți reprezentanți ai angajaților sălilor de jocuri interesați, care, în urma aprobării proiectului, urmau (și urmează) să-și piardă locurile de muncă. Nu avea sens ca aceștia să rămână în sală până ajung consilierii la discutarea punctului 24. Oameni cu familii, slujbe, alte treburi…
Așa începe nebunia, trebuie să fiți atenți, ca să înțelegeți… ceea ce este de neînțeles. Acesta este momentul în care președintele de ședință, fostul viceprimar Neacșu, a explicat cu tact, de la înălțimea și autoritatea calității foarte temporare, didactic și pedagogic, că „deocamdată rămăsesem la aprobarea ordinii de zi”. Carevasăzică, consilierii trebuiau să aprobe mai întâi ordinea de zi …iar abia apoi să o modifice. Dar, cum v-am spus, nebunia de abia începe, de acum doar îi stabilim proporțiile, dimensiunea. Și tinde către absolut, o să vedeți.
Același Neacșu tocmai schimbase odinea de zi când îi dăduse citire, punând proiectul care se referea la actualizarea Actului constitutiv al Transurb înaintea altor proiecte care se refereau la Transurb, precum alegerea membrilor în Consiliul de administrație al societății, pentru că așa era „firesc”. Deci, chestie de logică. Și, deci, tocmai propusese schimbarea ordinii de zi. Dar când un consilier a venit cu o altă modificare, președintele de ședință a replicat: „Sigur că o supunem la vot, dar rămăsesem la a discuta ordinea de zi de astăzi. Deocamdată discutăm în afara ordinii de zi”. Carevasăzică, modificarea lui, a președintelui de ședință, era în ordinea de zi, dar o altă modificare, a consilierului …nu!
De ce lungesc atât de mult povestea, riscând să plictisesc? Pentru că trebuie să înțelegeți primele semnele ale nebuniei și, din start, că oamenii ăia nu știu ce dracu fac acolo… E de „noaptea minții”, după o expresie des folosită, dar care pare acum inventată pentru a descrie ce s-a întâmplat în Consiliul Local Vaslui.
Deci, domnu’ președinte de ședință a vrut să fie riguros, dar tocmai asta nu i-a reușit deloc. Dacă s-ar fi aprobat apoi propunerea consilierului, de mutarea proiectului cu numărul 24 la numărul 1, s-ar fi modificat ordinea de zi. Și ar fi trebuit adoptată din nou, cu modificarea respectivă. De ce? Pentru că era alta… Dar o ordine de zi, odată adoptată, nu mai poate fi modificată. Și mergem și la dex, pentru rigoare: „ordine” înseamnă „dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială”, iar „ordine de zi” înseamnă „program care cuprinde totalitatea problemelor care urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare”.
Dar mai este! Nebunia e și mai mare!… Ordinea de zi, chiar fără această modificare aprobată (propunerea consilierului a căzut la vot ulterior), este oricum alta decât cea aprobată de consilieri la debutul ședinței. De ce? Pentru că proiectul de hotărâre de pe poziția 24 din ordinea de zi aprobată la începutul ședinței …NU MAI EXISTĂ. Da, titulatura proiectului de hotărâre, numele său, cu care a fost aprobată ordinea de zi, a fost modificată. Și asta la TOCMAI LA FINALUL DISCUȚIILOR legate de proiect. Dar asta e o altă poveste, la fel de comică, absurdă și care frizează nebunia. Ajungem și acolo.
Concluzia este că la juriștii Prefecturii, instituția care pune avizul legal pe hotărârile ședințelor consiilor locale, va ajunge un proiect de hotărâre (cu numărul 24) care …nu se afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Vaslui și, pe lângă asta, o ordine de zi alta decât cea efectivă. Titulatura proiectului inițial era „privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Vaslui”. Titulatura proiectului aprobat de consilierii locali după îndelungi discuții, odată ajunși la punctul 24, este „proiect de hotărâre privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Vaslui, cu excepția jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționalate Loteria Română SA și a operatorilor economici care exploatează doar jocuri de pariuri sportive”.
ABIA LA FINAL! …Dar nici atunci!
Rețineți asta, pentru că este foarte important, cel mai important! Au discutat, chipurile și în cadrul unor dezbateri publice (deși angajații sălilor de jocuri se plâng că nu au fost asculați deloc), au discutat în ședințe pe comisii, în presă, pe la colțuri, în piață, unde s-or fi întâlnit, pe facebook și X, pe tik-tok și la o țigară. Numai la cazino nu! Iar la final, chiar la final, prin vocea primarului …au stabilit despre ce discutau. Acum faceți o pauză de la această lectură – e recomandarea mea călduroasă, probabil ar fi și a unui psiholog! -, pentru a aprofunda această concluzie. E logică. Trageți aer în piept, aerisiți-vă mintea. Pentru că nebunia continuă.
Așadar, consilierii noștri, ai poporului vasluian, lovit grav de această ”maladie psihologică”, a jocurilor de noroc, au început lupta eroică „pentru propășierea materială și spirituală” a poporului, cum se scrie și prin Constituție, la jurăminte. Și nu s-au încurcat în nimic, cu atât mai puțin în „detalii”, Astfel de detalii precum … ce naiba sunt jocurile de noroc și ce cu ce ne luptăm, noi, eroii?! Care jocuri de noroc?! Întrebări de astea, simple, care se pun prin dezbaterile televizate – dacă ați observat -, când „opiniotul” vrea să arate că știe cel mai bine despre ce e vorba: „Despre ce discutăm noi aici?…”. Nu, consilierii vasluieni și-au spus, unii mai vocal decât alții, useriști, auriști, pesediști, liberali: „Interzicem jocurile de noroc, iar poporul ne va iubi!”. Ba s-au luat și la întrecere, inevitabil, care vrea cel mai sincer și mai deplin „interzicerea jocurilor de noroc”. În adâncurile minții lor exista o idee fixă, e adevărat: PĂCĂNELELE! Astea trebuiau interzise. Dar nu reușeau să o exprime mai „curat”… Așa că au „dat-o” cu toate jocurile de noroc. „La plesneală”, cum se spune. Adică, „noi nu ne jucăm aicia, domnule. Interzicem tot, dacă tot ne-am apucat!”. Abia la final, cu „mintea cea de pe urmă” și probabil după un duș rece, primarul Braniște și-a dat seama că și eroismul ăsta politico-administrativ și mai ales electoral trebuie să aibă niște limite, mai ales în capitalism: că nu te lupți cu corporația națională și internațională, precum Loteria Națională și casele de pariuri. Că te ceartă șefii de la București, care are și ei interesele lor… Sunt niște nuci mult prea tari pentru niște mici eroi de vodevil de pe la Vaslui… (pentru că lucrăm „științific, definim, din DEX, și „vodevilul”: „Specie de comedie ușoară sau de farsă (într-un act), de origice franceză, cu intrigă complicată, neverosimilă, și o acțiune bogată, dar artificială”. Nimic mai potrivit, n’est pas?).
Așa că Braniște, precum pedagogul de școală nouă Rostogan, al lui Caragiale a venit cu explicații privind „ce iaște” acela un joc de noroc, la care se referă hotărârea lor, care era ca și adoptată la momentul în care a grăit autorul. Și „distinsul nostru pedagog absolut” din Caragiale nu a explicat prin precizare, prin includere… ci prin excludere. Jocurile de noroc interzise sunt toate, cu excepția loteriei și a pariurilor sportive. Dacă joci barbut „pe raza Municipiului Vaslui” (cu „m” mare, neaparat, în toate documentele (?!)) trebuie să știi (dacă te și interesează câtuși de puțin), că ești „interzis”. Dacă îți faci o roată cu niște numere și arunci o bilă în ea și pui și o miză, trebuie să știi că Consiliului Local (cacofonie binevenită) ți-a interzis să faci asta, în înțelepciunea sa. Nici cu banul nu ai voie, probabil, să arunci, rișca-marca, că Consiliul Local a pregătit o decizie în acest sens… Pentru că titlul proiectului, cel mai important, fără să facă nicio diferență, interzice …aproape tot, cu precizia de care a fost capabil acest consiliu local vasluian.
„Este interzis să interzici!”
Să facem și niște paranteze …istorice, la care poate nu v-ați aștepta, poate. Jocurile de noroc au fost interzise în România prima dată cu „statul național-legionar” pentru că contraveneau crezului legionar. Comuniștii le-au interzis din nou, considerându-le „vicii burgheze”. De aceea, mai ales spre finalul regimului, existau, și în Vaslui, multe locații clandestine în care se practicau în voie, mai ales atunci când nimeni nu mai înțelegea și nu mai credea nimic din ceea ce trebuia să însemne „comunismul”. „Isteții” din Consiliul Local Vaslui ar fi putut studia și care au fost efectele prohibiției alcoolului din America, dacă nu e prea mult. Oamenii nu s-au lăsat de băut, dar a dispărut o întreagă categorie profesională, barmanul, și au prosperat escrocii și bandiții, în detrimentul unei industrii care își avea locul său în economia generală. Interzicerea, transformarea în „fructul oprit” nu e niciodată soluția …Decât când vrei să punctezi electoral, poate. Dar nu e soluția reală. Și, poate cel mai important lucru: însăși „INTERZICEREA”.
Pe foarte scurt. În anul 1968 se întâmplă o adevărată revoluție în „democrațiile occidentale”. Deși nu se vorbește prea mult azi. Este anul a două evenimente marcante. Pe de o parte „Primăvara de la Praga” sau „Revoluția de la Praga”, în comunism. Pe de altă parte, în democrațiile occidentale evenimentul marcant a fost „Revoluția din Paris”, protestele studenților, care au implicat mai apoi peste 10 milioane de muncitori, și prin care se lupta împotriva restricțiilor, conservatorismului. „E interzis să interzici”, ăsta era sloganul cu care au plecat la luptă studenții francezi. Istorici, politologi recunosc astăzi că e un moment de cotitură în democrații, dar mai ales în lupta dintre cele două sisteme, comunism și democrație. Este momentul în care mulți dintre intelectualii francezi „de stânga”, care mai apărau încă „sistemul comunist”, și-au pierdut argumentele. Pentru că s-au despărțit apele: pe de o parte, în comunism, erau interzicerile și reprimările, pe de altă parte, în democrații, existau libertățile și dreputilr, interzicerea interzicerilor: „Este interzis să interzici!”. Astfel a căștigat democrația „războiul rece”: prin drepturi și libertăți, prin restrângerea interzicerilor, altfel spus. Foarte mulți politicieni occidentali de astăzi erau chiar studenți pe atunci sau, în orice caz, se revendică și se recunosc în ideile acelor mișcări.
Ce se întâmplă astăzi. Astăzi există o adevărată fervoare a interzicerilor, iar politicienii se întrec. Interzicem pe rețele de socializare pe cei care redau alte puncte de vedere, al rușilor sau palestinienilor, care au fost măcelăriți cu sutele de mii (25 de mii de copiii nevinovați uciși de o „democrație”, cea israeliană). Este interzis, pe motive de corectitudine politică, să ofensezi orice religie, chiar și pe departe, cu excepția creștinismului. Se aruncă statui, se interzic cărți, cu fervoare. Pentru că noi, cei de astăzi, știm mai bine, decât toți cei din istorie. Este interzis să „promovezi” personalități „fasciste”, pentru că se fac vinovate de „crime de război”, nu și „comuniste”, care au ucis milioane. Este interzis să amintești măcar despre anumiți „criminali de război”, precum Ion Antonescu, a cărui vinovăție a fost stabilită de un tribunal comunist, dar bustul lui Churchill este în biroul lui Trump și statuia acestui mare criminal de război în fața Parlamentului Britanic, „leul britanic” fiind un șef de stat în război care ordona utilizarea bombelor incendiare cu fosfor pentru a ucide cât mai mulți civili. Dar istoria o scriu învingătorii, nu-i așa? Este interzis să reciți din anumiți poeți „legionari”, să cânți anumite cântece „care amintesc” de regimuri politice. Este interzis să alegi anumiți candidați, sub diverse motive, pentru că ar fi sprijiniți de ruși pe tik-toc, poți doar să „alegi” dintre candidații sprijiniți de europeni pe canalele oficiale. La televizor gorniștii noștri aduc oricâți evrei pot găsi pentru a explica războiul din Iran, dar nu o să vedeți un singur iranian, unul singur, care are, desigur, explicațiile sale. „Prostimea” trebuie să știe totul de la „deștepți”, care au stabilit adevărul „oficial”. E interzis orice iranian, orice rus, orice palestinian. Nu explicit, implicit. Iar dacă nu te conformezi sau îți pui doar semne de întrebare… hoardele „deștepților”, „telectualilor”, atoateștiutilor, „democraților”, „proeuropenilor”, care au doar ei „dreptul la exprimare” te condamnă absolut: ești „prost”. Ei vor duce și țara în război și o vor distruge deplin, și tot tu vei rămâne „prostul” în această „ecuație”, extrem de complexă, pe care doar „deștepții” o stăpânesc… Românii nu l-au votat pe Georgescu pentru profunzimea închipuită a unui alt nebun, ci mai mult ca un protest împotriva aroganței și nesimțirii acestor nebuni îmbuibați care le „explică” cum trebuie să fie ei, românii, pe când tocmai ei, „deștepții” aroganți și nesimțiți, sunt astăzi cel mai prost exemplu posibil… Cel mai departe de rolul filosofului din cetate de altădată, din sistemul numit de ei „democrația”, din care, la drept vorbind, nu a mai rămas decât numele și o polologhie goală, utilă doar pentru a întări carierile profesionale ale unor trâmbițași stupizi.
Cine sunt „deștepții”
Trebuie neaparat să vedem cine sunt acești șefi. Pentru că dintre scrântiții șefi de astăzi ai țării noastre, unul, primul, nu reușește să-și respecte atribuțiile începând cu …mersul pe un covor. Ce ar mai putea face în rest oare?!, e întrebarea de bun simț, „interzisă” însă „deștepților”. Nu poate, e prea mult. Așa stăm. Dar nu e de mirare că el e mândria nebunilor. Celălalt face „reformă administrativă” dând oameni afară. Nu o rescriere a legilor, nu o modificare a principiilor după care funcționează administrația, de exemplu o „interzicere” (că tot se practică) a angajărilor și promovărilor politice, a pilelor și relațiilor, cu incompetența de rigoare. Nu, dai oameni afară și faci „reformă”, și reușești astfel să fii eroul nebunilor, regele lor cu aură magică: „reforma statului”.
Acest din urmă mare scrântit, Bolojan, pe numele său, a dat în februarie o ordonanță de urgență, care prevedea, la articolul 181: „Consiliul local decide, prin hotărâre, dacă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă se pot sau nu desfăşura activităţi de jocuri de noroc”. Până acum sălile de jocuri de noroc, cunoscute popular ca „păcănele”, erau autorizate de Comitetul de Supraveghere al Oficiului naţional al jocurilor de noroc, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Hai să înțelegem acum bine ce s-a întâmplat: scrântitul șef ”reformist” dă o ordonanță, deci o lege, prin care consiliile locale capătă atribuțiile – cu de la Bolojan putere -, de a stabili legislație proprie, pe un anumit teritoriu. Deci, există o lege, națională, așa cum e orice lege, care reglementează jocurile de noroc pe întreg teritoriu național, și există acum, „dupe” Bolojan voievod, hotărâri locale care reglementează jocurile de noroc …altfel. O lege care le permite și niște hotărâri, precum la Vaslui, care le „interzic”.
Dacă ar fi avut mai multă minter, Bolovanul scrântit șef ar fi lăsat, prin ordonanță, la latitudinea consiliilor locale stabilirea condițiilor privind emiterea autorizațiilor acestor săli de jocuri de noroc sau chiar emiterea autorizațiilor în sine. În felul acesta, consiliile locale ar fi ajuns la același rezultat: inexistența acestora, ceea ce se dorește. Dar fără a contrazice o lege deja existentă, care le permite existența… Sau altfel spus: interzicerea tuturor jocurilor de noroc sau a anumitor jocuri de noroc ar fi în cel mai bun caz rezultatul, dar nu premiza. Situația la care se ajunge prin neemiterea autorizațiilor, dar nu situația de la care se pleacă. E o inversare între scop și mijloc. Sau, mai popular spus: nebunii de la București și de la Vaslui au pus căruța înaintea boilor. Nu îndrăznesc să spun că s-au pus pe ei înaintea căruței și acum trag din greu la deal. Ar fi prea mult și se vor gândi să interzică și folosirea acestor cuvinte, deși parcă ele există în DEX tocmai pentru a-i desemna…
Hai să ne înțelegem, nu fac pe deșteptul, dar am întrebat AI-ul, iar ăsta chiar e deștept. Când nu te mai poți baza pe inteligența naturală – și nu mai poți! -, bine că a apărut asta articificială. Mi-a spus ce gândeam și eu dar nu puteam să exprim așa de bine (precum consilierii cu păcănelele): „Conform Constituției României legile se aplică uniform pe întreg teritoriul țării, principiu care decurge din caracterul unitar al statului român”.
Prin urmare, nu poți să ai lege emisă de „legiuitor” (Parlament (sau Guvern, prin ordonanță ulterior aprobată de Parlament)) care permite jocuri de noroc pe teritoriul țării și o oarecare hotărâre a unui legislativ local care le interzice într-o zonă. Se va găsi unul și mai deștept decât AI care să spună: Păi, tocmai, că Bolojan al nostru, eroul reformator, a modificat asta prin ordonanță. Păi nu putea, pentru că ordinea e asta: hotărârea unui legislativ local e „bătută” de legea țării, iar legea țării e „bătută” de Constituție. „Bătută” în sensul a de a prevala. Unui legislativ local i se pot da libertăți, atribuții și competențe, în aplicarea unei legi, în interiorul unei legi, de exemplu să stabilească valoarea impozitelor locale, dar nu în schimbarea legii, nu în aplicarea sau neaplicarea prevederilor ei. Dacă o lege continuă să le permită „pe întreg teritoriu țării”, nu poate exista nicio prevedere care să le interzică undeva …decât pe ușa sufrageriei lui Bolojan.
Gândirea în sloganuri
Hai să o zicem cel mai clar și mai lămurit: tăntălăiii ăștia de la Vaslui, care au acum facebookurile pline de sloganuri „Am interzis jocurile de noroc! Suntem cei mai grozavi”, nu aveau dreptul să interzică nimic. Ordonanța lui Bolojan, scrântitul șef al țării, nu putea permite interzicerea a nimic din ceea ce permite o altă lege. Nu suntem stat federal, precum SUA, ca legislația să difere de la un stat la alta. Chiar și acolo domeniile și aria în care se poate legifera la nivel local sunt clar delimitate.
Dar la Consiliul Local Vaslui nu e vreme pentru gândire și respectarea legilor, ci e vremea sloganurilor. Și nu se mai putea face nimic nici în ședință. De abia s-a încheiat lălăiala și consilierii useriști au ieșit „eroic” cu afișe în online, făcute, evident, înainte de ședință de tehnicienii lor, și ceilalți asemenea: „Am înfrânt!”. Ce au învins? …Sărăcia din oraș? Indolența din administrație? Educația precară a celor care joacă la păcănele fără să se gândească la binelele lor? Nu, nu. Păcănelele! Marea victorie vasluiană a tuturor timpurilor. De asta i-ați ales. V-au salvat. Vă sunt binefăcătorii. De acum poa’ să vină războaiele! Moară planeta de la nucleară. Scadă economia, crească prețurile, crească carburanții. Dar dacă nu vom mai avea păcănelele, vom fi fericiți! Și le-o vom datora lor, bravilor consilieri, fără unu, care s-a abținut.
Cum se va încheia povestea asta stupidă? Probabil că vor reveni „păcănelele” sau nu vor dispărea deloc. Pentru că, dacă mai există măcar puțină sănătate mentală în această țară, cineva la București își va da seamă că nu se pot aplica legile diferit de la o zonă la alta, pentru că dacă există profesionalism la juriștii prefecturii își vor da ușor seama că hotărârea și ședința sunt „nebunii”, cea mai bună definiție.
Ce au reușit? Să se facă de râs. Total dezacordați, total nearealiști, fără să înțeleagă ce fac, de la un capăt la altul, de la ordinea de zi și până la a schimba la sfârșit discuției …subiectul discuției. Superficiali, incompetenți, nepregătiți. Imaginea e una jalnică, dezolantă, ridicolul parcă e absolut. Pe când spun în culori țipătoare în postările lor „se lucrează intens” pentru binele comunității, pentru cei cu puțină minte imaginea transmite „se gafează stupid” în detrimentul comunității. Chiar și acum pe siteul primăriei proiectul de hotărâre se numește „hotărâre privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Vaslui”. Cine și ce să mai înțeleagă? Ce fac oamenii ăia acolo?! Au mutat „jucătorii împătimiți”, pe care îi deplângeau, în online, unde chiar nu mai există limite. Au nenorocit vreo 160 de oameni, angajați ai micilor cazinouri din oraș, și familiile lor, ca să ia de la cei mici și să dea la cei mari, cum sunt agențiile. Dacă la cazinou mai putea exista amicul care să îi pună mâna pe umăr și să îi spună „Oprește-te!”, pe telefon e singur și se „duce” și mai ușor cât îi este în cont… Sunt oameni tineri care au o asemenea „tehnologie” la degetul mic. Iar povestea unei psiholoage venită în ședință pentru a spune că „pacientul” său își făcea traseul pentru a evita sălile de jocuri nu e altceva decât o nerozie în zilele noastre: jucătorul său își va face tot programul și viața pentru a evita reclamele de mai târziu la televizor sau pop-up-urile de pe tot internetul, nenumărtele articole din ziare cumpărate de cazinouri online?!
Considerații personale
Nu aș veni cu aceste considerații personale, dacă nu ar fi nevoie. Dar trăim niște vremuri în care se duce o bătălie pe cât de absurdă, pe atât de absolută între cei „buni” și cei „și mai buni”, între cei „deștepți” și cei „și mai deștepți”. Toți pretinși, închipuiți, niciunii reali, adevărați în gânduri și fapte. O bătălie care dă conturul definitiv nebuniei generale care pare că a cuprins toată lumea, o lume în care nu mai poți să spui nimic, absolut nimic, fără a fi acuzat de interese ascunse sau oculte, nu mai poți face nici cea mai elementară afirmație fără a fi suspectat, acuzat, jicnit.
Nu m-a mituit nimeni, nu mă poate mitui nimeni. Nu mă interesează păcănelele, nu îmi plac, nu joc, nici măcar nu mai înțeleg jocul. Ultima dată când am jucat a fost …în urmă cu peste 20 de ani. Am câștigat atunci foarte mulți bani (nu mai știu câți), i-am cheltuit tot atunci, într-o noapte, și tot atunci mi-am promis că nu mai joc, nu mă mai apropii. Și nu am mai jucat. Ideea pe care o aveam atunci, și o susțin în continuare, este că nu poți câștiga în fața lor. Nu câștigi, în realitate, niciodată. Nu sunt făcute, nu există, pentru ca tu să câștigi, ci ca să pierzi. Așa că atunci am declarat „Am învins sistemul!”. Și am plecat „în plină glorie”, cum am spus și atunci glumind. Nu mă dau ca exemplu, nu mă interesează să fiu exemplu pentru nimeni, și nici nu pot fi. Dar bătălia adevărată a acestor „eroi” politici ar trebui să fie în altă parte, dacă sunt în stare să o poarte: pentru educație, pentru mai multă minte, pentru „glagorie”, cum se spune popular: pentru conștientizarea faptului că nu există câștigători la „păcănele”. Nu au existat niciodată cu adevărat și este una dintre situațiile în care excepțiile, aparente și momentane, întăresc regula. „Câștigurile” fericiților de moment nu se pot compara cu pierderile lor. Asta e regula, poate ascunsă, de multe ori. Dar ei nu numai că vor povesti, dar vor și reține numai puținele clipe de satisfacție, nu și neplăcerile sau chiar marile supărări pricinuite de pierderi. Pentru că așa funcționăm ca oamenii. Către o asemenea atitudine ne ghidează instinctul de conservare: ne ascundem sub preș, minimalizăm pierderile și ne iluzionăm, ne hrănim, supradimensionăm satisfacția câștigurilor întâmplătoare. Ca să putem merge mai departe, pentru că a conștientiza că ne-am amăgit, am pierdut, pe când puteam să nu o facem, ne-ar deprima permanent, așa cum deprimat este chiar acum cel care a apăsat ultima dată pe acel buton nenorocit…
Dar este o opțiune personală, se numește LIBERTATE, și abia ne obișnuisem să fie importantă pentru noi! Cum libertate este și să ascult și o parte, și pe cealaltă, și apoi să disting binele de rău, să-mi aleg singur eroi, să pot citi toate poeziile care există și să pot asculta toate cântecele, să decid singur cine a făcut mai mult rău și mai mult bine în istorie. Și să discern, să aleg, să decid… Eu pentru mine, nu Consiliul Local, nu Bolojan, nu vreo „autoritate” și în niciun caz vreun politruc care nu înțelege el însuși nici măcar ce e cu el acolo unde este…
