„Astăzi se împlinesc zece ani de la tragedia din Clubul Colectiv, zece ani de durere, dar şi de promisiuni care ar fi trebuit să schimbe România pentru totdeauna. La zece ani distanță, încă lipsesc centre funcționale pentru mari arși, spitale sigure și reguli respectate pentru protecția vieții. Corupția continuă să ucidă, în spitale, în școli, în clădiri publice. Funcționează încă spații fără avize de securitate la incendiu, iar fiecare nou accident dovedește că lecția Colectiv nu a fost învățată”, a declarat deputata Raisa Enachi, care a transmis Camerei Deputaţilor o declaraţie de presă pe acest subiect. Pe lângă comemorarea vieţilor pierdute în acest incident datorat şi nepăsării autorităţilor, parlamentarul vasluian cere luarea de măsuri pentru ca evitarea pe viitor de astfel de tragedii, iar eventualele victimele să aibă o şansă pentru a fi tratate.
Iată, textul declaraţiei de presă transmisă Camerei Deputaţilor de doamna deputat Raisa Enachi:
„10 ani de la tragedia Colectiv!
Zece ani în care statul ar fi trebuit să dovedească faptul că a învăţat din greşeli, că viaţa fiecărui om contează şi că spitalele trebuie să fie locuri care salvează, nu condamnă.
În locul acestor schimbări, au rămas amintiri sfâşietoare, dosare rătăcite prin instanţe şi familii care trăiesc cu sentimentul că statul le-a abandonat.
Cuvintele unui supravieţuitor spun totul: „Au murit atâţia tineri, mi-am pierdut pielea la propriu, şi nimic nu se întâmplă. Nimic nu se mişcă”. Este strigătul unei generaţii care a înţeles, pe propria piele, ce înseamnă nepăsarea şi lipsa de responsabilitate. La zece ani distanţă, ţara nu are încă centre funcţionale pentru mari arşi. Pacienţi în stare critică sunt încă trimişi în Belgia, Germania sau Franţa, în timp ce autorităţile continuă să declare că „avem tot ce ne trebuie”. Realitatea dovedeşte contrariul, nu suntem pregătiţi, iar acest adevăr doare la fel de mult ca focul din acea noapte. Întrebarea nu mai este dacă am învăţat ceva, ci cât timp vom mai accepta aceeaşi nepăsare.
Colectiv este şi va rămâne o rană deschisă, adâncită nu doar de tragedia din club, ci şi de lipsa de acţiune a celor care au promis spitale, reforme şi siguranţă. Lipsa faptelor, a infrastructurii medicale şi a responsabilităţii este o condamnare pe care România şi-o dă singură.
Cea mai bună formă de a cinsti memoria celor 65 de tineri pierduţi nu este o nouă rundă de discursuri, ci faptele concrete:
1. Finalizarea şi operaţionalizarea centrelor pentru mari arşi, cu standarde europene, până la finalul anului viitor.
2. Publicarea trimestrială a rapoartelor privind investiţiile în siguranţa la incendiu în toate instituţiile publice.
3. Adoptarea unei legi a responsabilităţii instituţionale, care să prevadă sancţiuni reale pentru funcţionarii care nu respectă normele de siguranţă.
4. Finanţarea prioritară a sistemului de urgenţă medicală, astfel încât nicio viaţă să nu mai depindă de un avion care pleacă în străinătate.
Vieţile celor pierduţi şi suferinţa celor care trăiesc şi astăzi cu răni adânci ne obligă să nu uităm. Colectiv nu trebuie uitat. Dar memoria, oricât de dureroasă, nu este suficientă. Ea trebuie transformată în responsabilitate, în empatie şi în acţiune. Avem nevoie de spitale care salvează vieţi, de instituţii care îşi fac datoria şi de lideri care nu se ascund în spatele promisiunilor. Pentru că indiferenţa ucide din nou, de fiecare dată când alegem să nu schimbăm nimic”.
