Artileriştii din Bârlad se reprofilează şi trag asupra ţintelor din Marea Neagră

Exerciţiul tactic cu trageri de luptă „Bizonul Negru 21” executat de militarii Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” din Bârlad s-a desfăşurat, în perioada 12-16 aprilie, în Poligonul Complex de Trageri Capu Midia, transmite MApN.

Cele cinci instalaţii APR au lansat proiectile reactive către ţinte aflate în largul Mării Negre, mai arată sursa citată.

Nu vezi în fiecare zi artileria terestră folosită la trageri asupra ţintelor navale. De altfel, plutonierul Lucian Fulganu a declarat: „De obicei, noi executăm misiuni în poligoanele Statului Major al Forţelor Terestre – Cincu, Smârdan sau Babadag”.

Sistemele de aruncătoare de proiectile reactive nu au o bătaie foarte mare, puţin peste 20 km cu muniţia standard, şi nici nu sunt foarte precise, ceea ce le face puţin eficiente împotriva ţintelor navale în mişcare. Cu toate acestea, ele pot fi folosite cu succes pentru apărarea litoralului şi respingerea unui desant naval, deoarece pot lansa multe proiectile într-un timp foarte scurt, pe o suprafaţă mare.

Exerciţiul Forţelor Terestre Române, în colaborare cu structuri ale Forţelor Navale şi Aeriene, s-a desfăşurat în contextul unor ample exerciţii militare ale forţelor ruse în Marea Neagră.

Marinarii ruşi au transferat în această perioadă, din Marea Caspică în Marea Neagră, 10 nave de desant maritim, pentru a le folosi împreună cu infanteria marină dislocată în Crimeea.

Monitorul Apărării și Securității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.