Gabriela Crețu, senator PSD, trage un semnal de alarmă: „Asistăm la un transfer al puterii dinspre instituțiile legitimate și care definesc funcționarea democratică a statelor, spre altele, ilegitime”

„Pas cu pas, ca să-l citez pe președinte, asistăm la un transfer al puterii dinspre instituțiile legitimate și care definesc funcționarea democratică a statelor, spre altele, ilegitime. Dar legal înființate!”, scrie Gabriela Crețu, de pe scaunul de senator, într-o postare de pe pagina sa de socializare, în neputința de a o spune de la tribuna Senatului, întrucât, așa cum explică, nu a putut vorbi astfel în numele grupului PSD.

Senatorul PSD observă că „de vreo trei-patru decenii deja, odată cu neoliberalismul”, capitalul este cel care conduce, în realitate, după ce a inventat noțiunea de „autoritatea independentă”, care este „subordonată total interesului privat”. Printre aceste „autorități independente” figurează băncile centrale, dar și toate domeniile strategice au fost scoase de sub puterea guvernelor, ca și autoritățile de reglementare și control ale acestor domenii, care au devenit complice. Guvernele „joacă singure cum le cântă corporațiile”, scrie senatorul pentru a întregi tabloul.

Iată postarea senatorului Gabriela Crețu care „revoluționează” teoria politică și ar fi contestabilă prin prisma teoriei după care funcționează un sistem democratic, dacă nu ar fi atât de realistă.  

„Pas cu pas, ca să-l citez pe președinte, asistăm la un transfer al puterii dinspre instituțiile legitimate și care definesc funcționarea democratică a statelor, spre altele, ilegitime. Dar legal înființate!

In democrații, cetățenii alegeau parlamentul care, la rândul său, învestea un guvern. Acesta era responsabil pentru întreaga administrare a țării. Dacă administra bine, rămânea la putere, dacă nu, partidele care susțineau guvernul pierdeau alegerile.

De vreo trei-patru decenii deja, odată cu neoliberalismul, capitalul, refăcut după război, a formulat teoria că cetățenii nu sunt capabili să se conducă; politicile sociale pe care le promovau parlamentele/guvernele îl deranjau.

În locul cetățenilor și a reprezentanților aleși, s-a inventat ”autoritatea independentă”. Aceasta este independentă de interesul public și subordonată total interesului privat.

Băncile naționale au fost primele declarate independente. Ele nu mai pot primi instrucțiuni de la guverne și nici nu mai sunt instrumente ale politicilor publice. Echilibrele economice nu le interesează. Ca bănci centrale – bănci ale băncilor- li s-a rezervat doar funcția de țintire a inflației. Nici pe asta nu o prea nimeresc. Dar asta e altă problemă… Monopolul creării banilor a fost cedat de stat băncilor iar el se împrumută de la ele pentru fiecare leu. Cu dobândă!

Toate domeniile strategice au fost scoase de sub puterea guvernelor, nu contează culoarea lor…

Așa au apărut ASF, ANRE, ANRM, etc…

Între autoritățile de reglementare și control și cei pe care ar trebui să-i controleze (banci, societăți de asigurări, fonduri de pensii, companii din energie, exploatarea resurselor, etc.) s-a creat un fel de complicitate și un mod de a gândi similar. Nu e de mirare. ”Specialiști” din aceste societăți sunt numiți în consiliile autorităților… Cetățeanul e ignorat…

Guvernele au rămas cu răspunderea dar cu puterea foarte limitată. Când nu joacă singure cum le cântă corporațiile. Parlamentele sunt doar sacul de box al descărcării nemulțumirii publice…

Lipsa pregătirii politice minimale, nu doar reaua intenție, îi determină pe unii dintre parlamentari să ignore aceste fapte. Liderul (sau fostul lider?!) liberal Florin Roman face o propunere prin care membrii ASF capătă imunitate juridică pentru deciziile lor și beneficii suplimentare comparabile cu ale unui ministru!

Aceiași membri care voiau să desființeze imunitatea parlamentară – care este doar pentru opiniile politice, nu juridică – dar este condiție sine qua non a desfășurării activității!!! Parlamentele dețin simbolic întreaga putere dar nu și mijloacele de exercitare a acesteia, că acesta e principiul separației puterilor.

Guvernul deține banii, armata, mijloacele de forță, zona privată, media și bogăția; până și procurorii pot să fac presiuni cu dosare… Parlamentarii pot să strige că e în neregulă ceea ce este în neregulă!

Legea, cu oarece amendamente, va trece! E în trendul falimentării statelor și morții democrației.

Ca semnal că am dreptate, mi s-a recomandat să nu iau cuvantul în numele grupului… În nume personal, nu pot, căci, în ciuda faptului că sunt în sală, în locul câștigat prin votul cetățenilor, se lucrează pe regulamentul special, online, fără dezbateri…

Și, uite așa, Facebook ia și locul parlamentelor, pentru că eu scriu aici, ceea ce ar trebui să spun de la tribună!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.