
În luna februarie 2021 inspectorii de muncă din cadrul compartimentelor control muncă nedeclarată și control relații de muncă, la dispoziția Inspecției Muncii au efectuat acțiuni de prevenire și control care au avut ca obiectiv principal verificarea modului de respectare de către angajatori și salariații acestora a prevederilor Legii nr. 55/2020 – privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Acțiunile de control au vizat în principal locațiile aglomerate: restaurantele, cafenelele, hotelurile, motelurile și pensiunile, piețele agroalimentare, centrele comerciale și sălile de jocuri din județul Vaslui.
De asemeni, inspectorii de muncă au continuat activitatea de control având ca obiective principale identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, verificarea modului de respectare a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă: timp de muncă și repaus, salarizare, contracte de muncă – încheiere, modificare, suspendare și încetare, ș.a.
În luna februarie, în domeniul relațiilor de muncă la nivelul județului Vaslui au fost efectuate un număr de 112 de controale la 112 de angajatori. Toate controalele au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.
Sancţiuni aplicate
a) Sancţiuni pentru munca nedeclarată
În acest context în luna februarie au fost identificați 10 angajatori care foloseau muncă nedeclarată. Nouă angajatori foloseau muncă nedeclarată fără încheierea unui contract individual de muncă iar un angajator, la data controlului nu avea transmis un contract individual de muncă în REVISAL cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității. Au fost identificate 11 persoane care prestau muncă nedeclarată fără a avea încheiate contracte individuale de muncă și o persoană a cărei contract de muncă nu a fost transmis în REVISAL cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna februarie fiind de 240.000 lei.
În luna februarie, în domeniul relațiilor de muncă în total au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, din care 14 de amenzi în valoare de 275.000 lei și 6 avertismente. Au fost trasate un număr de 221 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
In luna februarie 2021, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, au efectuat vizite de inspecţie la 49 de angajatori şi au încheiat 49 de procese verbale de control, fiind constate un numar de 85 de neconformităţi.
In urma vizitelor de inspecţie efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, în luna februarie 2021 au fost constatate 85 de neconformităţi, acestea fiind, în principal:
– nu se realizează triajul epidemiologic a lucratorilor şi persoanelor care au acces în spaţii închise, pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-Co-2;
– nu au fost luate măsuri tehnice şi organizatorice în vederea prevenirii căderilor de la înălţime ;
– este permis accesul persoanelor şi desfăşurarea activităţii în spaţii închise fără mască de protecţie;
– angajatorii nu au elaborat instrucţiuni cu privire la acţiunile şi măsurile ce trebuiesc respectate în vederea prevenirii infectării cu noul coronavirus;
– lucrătorii nu au fost informaţii cu regulile şi măsurile ce trebuiesc respectate în vederea prevenirii infectării cu noul coronavirus;
– angajatorii nu au realizat măsurile dispuse în procesele verbale de control încheiate anterior;
– echipamentele de munca (instalaţii de ridicat) sub incidenţa ISCIR nu sunt autorizate la termenele scadente;
– lucrătorii nu sunt informaţi şi instruiţi cu riscurile şi măsurile de securitate specifice activităţii desfăşurate;
– angajatorii nu au impus folosirea măştilor de protecţie şi efectuarea triajului epidimiologic la începutul programului;
– nu sunt respectate cerinţele de securitate în vederea prevenirii electrocutării în utilizarea echipamentelor de muncă acţionate electric;
– echipamentele de muncă nu sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie;
– lucrătorii nu sunt examinaţi medical în vederea stabilirii aptitudinii în muncă.
Sancţiuni aplicate
Pentru neregulile constatate în urma controalelor şi a cercetării evenimentelor au fost sanctionaţi un numar de 44 de angajatori, fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi 4 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare de 29.000 lei.
Comunicare, cercetare accidente de muncă şi incidente periculoase
In luna februarie 2021 au fost comunicate de angajatori 10 evenimente, în care au fost implicaţi lucrători şi au fost avizate de catre I.T.M. Vaslui 2 dosare de cercetare întocmite de angajatori si 2 dosare au fost avitate de I.M. Bucureşti întocmite de către inspectorii de muncă I.T.M. Vaslui. In luna februarie au fost înregistrate şi evidenţiate 3 accidente de muncă din care: 2 cu incapacitate temporară şi unul mortal.
Cauze care au dus la producerea accidentelor de muncă:
-angajatorii nu au asigurat cunoaşterea şi respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
-lucrătorii nu au respectat măsurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă dispuse de angajatori;
-utilizarea echipamentelor de muncă la activităţi contraindicate care au generat pericol de accidentare;
-lucrătorii nu au fost informaţi cu privire la riscurile la care sunt expuşi şi la măsurile de prevenire.
Relaţia ITM Vaslui cu mass-media
Relaţia I.T.M. Vaslui cu mass-media a fost asigurată permanent, comunicarea şi activitatea de relaţii publice reprezentând activităţi importante de realizare a legăturii instituţiei cu exteriorul.
Aceste activităţi contribuie, pe de o parte, la crearea şi menţinerea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior, iar, pe de altă parte, sprijină îmbunătăţirea comunicării interne, în scopul identificării mesajului ce trebuie transmis cât mai corect către public.
De asemenea, I.T.M. Vaslui monitorizează emisiunile informative şi publicaţiile din presa centrală şi locală, pentru a avea o imagine clară asupra instituţiei şi pentru a cunoaşte în orice moment cum se reflectă acţiunile acestei autorităţi în mass-media.
Activitatea susţinută de a comunica eficient cu jurnaliştii a fost marcată de o periodicitate a comunicatelor de presă transmise către mass media.
Comp. Comunicare şi Relaţii cu Publicul
Inspecţia Muncii
Inspectoratul teritorial de muncă VASLUI