Mihai Botez: „Cea mai mare sumă alocată investițiilor în ultimii 30 de ani”

Deputatul de Vaslui al USR Mihai Botez s-a arătat satisfăcut de bugetul de stat în forma în care a fost adoptat marți în Parlament. El a subliniat că bugetul pe 2021 are cea mai mare sumă alocată investițiilor din ultimii 30 de ani, lucru care va duce spre dezvoltare, iar pentru județul Vaslui prevede finanțarea unor importante obiective.

După adoptarea în Parlament, marți seară, a Legii bugetului pe anul 2021, deputatul USR de Vaslui Mihai Botez a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care a apreciat bugetul mai ales pentru că acesta cuprinde cea mai mare sumă alocală pentru investiții din ultimii 30 de ani, dar și pentru că nu cuprinde majorări de taxe, nici tăieri salariale.

„Aș evidenția faptul că avem cea mai mare sumă alocată investițiilor dintre toate bugetele adoptate în ultimii 30 de ani, cu un buget record alocat infrastructurii (…) Criza sanitară a afectat mii de afaceri și milioane de cetățeni. De aceea s-au făcut eforturi pentru ca deficitul să fie menținut într-o limită rezonabilă de 7,16%. În ciuda diverselor dezinformări care tot au fost împinse, trebuie să rețineți următoarele lucruri:

– NU se va mări absolut nici o taxă sau vreun impozit.

– NU se va tăia nici un salariu.

– Bugetele unor ministere esențiale, precum educație și sănătate, au crescut”, a scris Botez.

Parlamentarul vasluian a arătat apoi care sunt cele mai importante prevederi ale legii pentru județul Vaslui: „Pentru județul Vaslui, există câteva vești bune în ceea ce privește proiectele de infrastructură:

– Finanțarea variantei ocolitoare a municipiului Bârlad va continua. Nu există riscul ca aceasta să se transforme într-un șantier-fantomă, așa cum au mai fost cazuri prin alte județe în anii trecuți.

– Se va finanța studiul de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a municipiului Vaslui. Sper ca acest SF să fie finalizat cât mai rapid pentru ca proiectul să poată intra în celelalte etape.

– Se va finanța studiul de fezabilitate pentru drumul expres Tișița-Albița. Foarte mulți vasluieni sunt interesați de acest drum, de aceea, voi merge cât mai des la CNAIR pentru a vă ține informați asupra acestui proiect”.

„Am încredere că miniștrii USR PLUS și cei ai coaliției vor implementa proiectele pe care și le-au asumat. Nu vom face în următorii 4 ani tot ce nu s-a făcut în ultimii 30, însă avem ocazia să punem România pe un drum bun, care să ducă spre dezvoltare”, a scris în finalul mesajului său Mihai Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.