Deputatul PSD Eduard Popica este nemulțumit de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2021, arătând că niciunul dintre amendamentele sale și ale colegilor parlamentari vasluieni din PSD pentru județul pe care îl reprezintă nu a trecut de „mașinăria de vot a actualei puteri”.
„Am depus și citit astăzi în plenul reunit al Parlamentului, împreună cu ai mei colegi, parlamentari ai PSD Vaslui, o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2021”, își începe postarea pe pagina proprie de socializare deputatul PSD de Vaslui Edurd Popica, care arată apoi că niciunul dintre amendamentele depuse pentru județul Vaslui nu a trecut la vot în fața „mașinăriei de vot a actualei puteri”.
„Am solicitat majorarea sumei alocate din TVA pentru echilibrarea bugetului local al județului Vaslui, bani care sunt imperios necesari pentru a asigura cofinanțarea și prefinanțarea celor 13 proiecte ale Consiliului Județean Vaslui, în valoare de 293.000.000 lei, sumă nerambursabilă, provenită din fonduri europene. Totodată am solicitat suplimentarea TVA pentru finanțarea drumurilor județene și comunale, întrucât banii alocați prin Legea bugetului de stat pe 2021 nu sunt suficienți nici pentru 30% din investițiile noastre la nivel de județ”, a scris Popica.
În final însă parlamentarul arată că amendamentele sale și ale colegilor săi parlamentari din PSD nu au fost aprobate, concluzionând: „Am asistat astăzi la un masacru al mașinăriei de vot a actualei puteri, PNL și USR votând împotriva dezvoltării județului Vaslui și a bunăstării cetățenilor noștri”.