Ei, dragii moșului, să începem dară în trombă revista presei din această săptămână cu îndurerarea cea mare, o jale cumplită de la Vremea nouă, care suferă profund și suav, ca o garofiță, plină de profesionalism, credință în jurnalism, libertate de exprimare și alte „valori și principii europene” și umaniste pentru dom’ Nelu și altele.
Dom’ Nelu, lideralul șef de la Huși, a luat țeapă zilele astea, la desemnarea Guvernului de injectare națională, când a aflat că nu va mai fi ministru al Sănătății, încă o dată, și e predestinat uitării ca „erou al pandemiei” de către epigoni, care nu l-au meritat. Iar ziarul Vremea nouă de la Vaslui a suspinat pentru el, în sensul că nu mai avem „ministru de Vaslui”.
Dom’ Nelu era în cărți, ca un as, pentru că îngenunchiase pe la marile porți europene până a făcut genunchi la pantalonii de costum, iar după aia, la numirea Guvernului, tocmai după ce trimisese la călcat cu dungă de să te tai în ea costumul cel nou, de viitor ministru, a aflat că problema îl depășește, ca european, fiind dată unui pesedist cu „rezonanțe” globale. Ministerul care avusese numele de Nelu pe ușa principală i-a fost dat lui Alexandru Rafila, fiu de torționar comunist, deci cu moravuri mult mai înalte încă din cei șapte ani de acasă, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, deci care se preumblă în sfere mult mai înalte …pe bază de sponsorizări, și are costumul și mai albastru, apretat. Acesta are misiunea istorică de a raporta la sfârșitul mandatului din micuța colonie americano-europeano-globală injectarea turmei cu cea de-a …24 – să tot fie! -, din doza care este „vaccin” fără a fi vaccin și care face „imunizare” fără a face nicio imunizare …Totul e …magic!
Iar dom’ Nelu a rămas „cu buza umflată”. Dar bine că nu s-a umflat la injecție!… Sănătate!
Vă mulțumim că existați, domnule ministru!
Unde sunt vremurile de altădată, când dom’ ministru era „ilustrat” în toată spendoare caracterului său și a „proverbialei blândețe moldovenească”?
Scriam în iulie anul trecut despre un interviu absolut fabulos pe care dom’ Nelu l-a acordat pe atunci pentru Formula As, ca un as ce era, și în care românii, laolaltă cu umanitatea, aveau neprețuita ocazie să-i mulțumească că există și nimic mai puțin.
„Care este secretul performanțelor dvs”, îl întreba reporterul pe ministru, care nici măcar nu băgase mâna în buzunar decât cu două degete. Reporterul îi zicea de la bun început: „Am fost impresionați (noi toți, n-a mai rămas unu! – n.) atât de puterea dvs. de muncă, de profesionalism și de eficiență, cât și de modestia și omenia care nu v-au părăsit nicio clipă. Care este secretul performanțelor dvs.?”. Iar dom’ Nelu nu se înroșește, nu duce mâna la gură, nu chicotește ca o fecioară, cu atât mai puțin să-și ducă mâna în pantaloni. Nu, nu, dom’ Nelu încunviințează libidinoșenia făcând figură de politician „modest” și „uman”. Ministrul e conștient că nu poate opri torentul de aprecieri plecat din sufletele pure de „pionieri” și „șoimi ai patriei”, așa că îl primește măgulit, în timp ce cititorul se poate întreba dacă nu cumva dom’ Nelu de la Huși e însuși Mesia trimis de Dumnezeu …să vândă cel dintâi măști și să se acopere de bani …și de glorie. Nu putem să uităm, totuși, gloria! „În aparițiile de la televizor, discursul dvs. este, cel mai adesea, utilitar, exact. Cu toate astea, apare mereu și o nuanță de participare afectivă la lucrurile pe care le relatați. Să fie în cauză proverbiala blândețe moldovenească?”, întreabă reporterul. Vă spun, dom’ Nelu era prea bun pentru noi, nu l-am meritat niciodată!
Vă amintiți câte a făcut ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru noi, la începutul pandemiei? Cum ne sfătuia el să ne întărim imunitatea, să trăim sănătos, să mâncăm sănătos, să facem sport, să luăm vitamina D – fiind lucru certificat științific că ajută -, cum a umplut el farmaciile de antivirale, antiinflamatoare, pentru a ne trata, cât de sfătos și democrat era, ascultând sfaturile pneumologilor și specialiștilor, pentru a găsi cele mai bune soluții? Vă amințiți cât de mult ne-a ajutat? Sau ceva din toate acestea? Nu, nu puteți să vă amintiți, pentru că nu s-au întâmplat. Dom’ ministru Nelu a stat în birou, în cel mai pur stil birocratic și a luat măsuri „administrative”, după dispoziții și „protocoale” europene și internaționale care au făcut și fac ravagii în lume. Și atât!
V-a spus dom Nelu o chestie atât de simplă în medicină precum că orice infecție dacă te găsește cu un corp cât mai sănătos și o imunitate cât mai puternică nu prea are ce să-ți facă sau nu îți poate face un prea mare rău? Nu, sunt lucruri prea elementare pentru dom’ Nelu, dom’ Nelu e prea mare „specialist” și dumnealui.
Atât despre interviul mai rău decât jenant pe care Nelu Tătaru l-a dat în Formula As și despre mandatul de „erou” ca ministru, însă ce nu pot eu uita este că, pe când era cocoțat pe „val”, de infectări, și cu un „platou” în brațe – ca să vorbesc în termeni de „specialiști” ai pandemiei -, dom’ Nelu, ministrul Sănătății românilor, m-a sunat pe mine într-o zi ca să-mi explice cât de mult am greșit într-o postare de pe facebook. Se întâmpla în plină pandemie și nu pot să spun că m-a onorat telefonul de la ministru, pentru că nu m-a onorat (nu am nici cel mai mic respect pentru niciun politician de azi), dar m-am tot întrebat „ca prostu”: Oare omul ăsta, ca ministru al Sănătății, chiar nu are nimic mai bun de făcut acum decât să mă corecteze pe mine pentru o greșeală făcută, nu în ziar, nu pe vreun site, ci pe pagina personală de facebook?!?! Așa m-am tot întrebat și mă întreb și în ziua de azi!…
„Plânge dealul, plânge valea,/ Plâng pădurile bătrâne, /Şi poporu-n hohot plânge: – Cui ne laşi pe noi …dom’ Nelu”
M-am și uitat afară, pe geam, ca să văd cu ochii mei calamitatea, imediat după ce am citit luni, în Vremea nouă: „Negocierile pentru ministerele din noul guvern susținut de PNL-PSD-UDMR au fost un dezastru pentru Moldova”. Erau toate la locul lor, chiar și soarele sus pe cer, dar abia apoi am aflat că ceva lipsea, la un anumit nivel, politic, dar mai ales spiritual: „regiunea noastră nu are niciun ministru și speranța venea de la vasluianul Nelu Tătaru, care putea prelua portofoliul Sănătății”. „Se pare că acesta a pierdut competiția în fața lui Alexandru Rafila, deputat PSD”, scrie Vremea nouă, care mai spune odată „dezastru” și apoi spune și „blestem” …după care încep să cânte bocitoarele. Iacătă ce zic ele printre sughițuri: „Alungarea lui Tătaru pe nedrept din ministerul pe care l-a păstorit cu profesionalism și consum mare de energie, parcă a generat un blestem”.
Au, au, au, maică, dom’ Nelu cum ai plecat și nu ne-ai mai guvernat!!! Au, au, au, au! „Nelu Tătaru iarăși este nedreptățit și e posibil ca blestemul să se repete”. Ptiu, drace, de no mai fi cu bis! Așa o nenorocire!… „Vasluiul pierde o șansă importantă de a avea în noul guvern un reprezentant, tocmai în ministerul cel mai important care trebuie să rezolve ecuația pandemiei”. Vai de capul nostru, de nu ne prăpădim în pandemie fără dom’ Nelu, „eroul”, să-mi spuneți mie …Vremea nouă!… Dom’ Nelu, dom’ Nelu, care „a creat în organizația pe care o conduce de cinci ani, un partid autentic de dreapta la Vaslui”. Au, au, au, au! De la Ștefan cel Mare nu au mai avut vasluieni asemenea conducător și luptător cu pandemia, precum Ștefan cu turcii. Drept pentru care adaptăm versurile: „Plânge dealul, plânge valea,/ Plâng pădurile bătrâne, /Şi poporu-n hohot plânge: – Cui ne laşi pe noi …dom’ Nelu (…) Jos în vale, sus pe creste, Tuturora dați de veste/ Dom’ Nelu la sănătate/ Dom’ Nelu nu mai este”.
Bine, ștergeți-vă lacrimile acum ca să vă zic și de unde vine jalea autentică în ziarul de partid, dă drepta… Ziarul Vremea nouă de la Vaslui a fost singurul care a avut posibilitatea de a se înfrupta din banii „pandemici”, banii pentru presă, destinați să mâne turma la vaccinare cu țipete de medici generaliști și pocnituri de bici media. Pentru că 120 de milioane de doze cumpărate trebuie băgate puțin mai jos de capetele din turmă, iar „comisioanele de performanță” trebuie să curgă. Să curgă, așadar! Așa că vă infectați cu tot cu paișpce doze, vă pot ajuta antiviralele și antiinflamatoarele care lipsesc, puțin le pasă lui dom’ Nelu fantasticul și puiului de torționar Rafila, dar trebuie să vă injectați, că nu degeaba au cumpărat miliarde de doze la UE, prin contracte secretizate, înainte de a li se proba eficiența și efectele adverse, nu degeaba au stabilit cum să împartă banii și datoriile pe care le vor face țările cu băieții ăia isteți din BigPharma, ca să fie bine pentru noua aristocrație economico-politică. Trebuie să vă injectați până la a paișpea doză pe cap din turma furajată cu chimicale!
Așa spun ei, medicii! Care medici? Chirurgi, precum Tătaru, pediatri, medicii de familie, psihiatrii. Pentru că toți știu „medicină”, iar, pentru turmă, medicina asta trebuie să fie așa o treabă în care, dacă ai făcut niște ani de școală acolo, în domeniu acesta, te pricepi la orice privește sănătatea, doar te numești „doctor”. Iar în momentul în care un câștigător al premiunului Nobel, specialist în microbiologie, e precaut și studiază intens evoluția virusului, își folosește toate cunoștințele adânci, de specialitate, și tot nu are un răspuns definitiv, tu, ca chirurg, știi mai bine. Ești cel mai deștept astăzi, în pandemie, pentru că ești „medic”. Precum dom’ Nelu, plecat de la Huși, care s-a putut pronunța cu maximă autoritate încă de la început, pentru că …doar e doctor și politician, deci e împărțit astăzi între aroganță și nesimțire, specifice celor două categorii. Eu unul m-am săturat de doctori pediatri, psihiatri, generaliști și alți neaveniți, complet neaveniți, care să rânjească cu deplină infatuare de pe ecrane explicând doct „oamenilor simpli” cum albul e negru. Mă scârbește profund aroganța lor. În timp ce medicilor pneumologi, medicilor imunologi, specialiștilor în microbiologie trebuie să li se închidă gura pentru ca să vorbească chirurgii, pediatri, psihiatri, deveniți „specialiști” …Pentru că doar sunt „medici”, nu? Nu, sunt nesimțiți, iar mulți dintre ei și canalii, care se „delectează” în această perioadă, grea, dramatică și chiar tragică pentru alți români, cu comisione și sponsorizări cum n-ar fi putut spera în viața lor. Nu toți, dar prea mulți!
