Interpelare a deputatei Raisa Enachi către ministrul Energiei: „Vasluiul plătește prețul sărăciei, guvernanții – prețul trădării

„Nu este normal ca o țară bogată în resurse să-și lase cetățenii să plătească cea mai scumpă energie din Europa”, declară deputata Raisa Enachi care, zilele trecute, a făcut, prin intermediul Camerei Deputaților, o interpelare adresată lui Bogdan Gruia Ivan, ministrul Energiei. „Cum este posibil ca, în 2025, sate întregi să rămână fără soluții moderne de încălzire, în timp ce intermediarii și marile companii energetice își umplu buzunarele”, întreabă Raisa Enachi, care arată că „Românii nu mai pot trăi din promisiuni, au nevoie de fapte care să le aducă siguranță și demnitate”.

„În România de azi, oamenii trăiesc cu teama facturii care vine la sfârșit de lună. În sate din Vaslui, unde nu există nici canalizare și nici alternative moderne de încălzire, realitatea e și mai dură, oamenii se descurcă cum pot, în timp ce companiile energetice fac profituri uriașe”, scrie deputata Raisa Enachi, în preambulul interpelării transmise ministrului Energiei.

Parlamentarul vasluian a arătat că România are resurse și produce destulă energie pentru consumul intern, dar a ajuns să o vândă pe nimic și să o răscumpere la prețuri astronomice. „Nu este o eroare, ci un mecanism strâmb, din care câștigă doar alții.”, consideră deputata Raisa Enachi, care îl întrebă pe ministrul Ivan: „Cine a câștigat atunci când România a vândut energie cu un leu și a răscumpărat-o cu 2.500 de lei/kwh”, aluzie la faptul că, în prezent, România practică cele mai mari tarife la energia electrică nu doar din Europa, dar chiar din lume!

„Cum justificați, domnule ministru, faptul că ați promis „energie ieftină”, dar pentru un pensionar din Vaslui sau o familie cu salariul minim asta înseamnă doar lumina stinsă mai devreme și iarna trăită cu câteva lemne”, întreabă Raisa Enachi, în interpelarea adresată de la tribuna Camerei Deputaților.

În același document adresat ministrului Energiei și la care parlamentarul vasluian a cerut răspuns în scris Raisa Enachi îl întreabă pe demnitar cum este posibil ca, în 2025, sate întregi să rămână fără soluții moderne de încălzire, în timp ce intermediarii și marile companii energetice își umplu buzunarele. „De ce românii trebuie să suporte „ajustări fiscale” și „reforme” care în realitate înseamnă austeritate pentru cei simpli și avantaje pentru cei care oricum erau la adăpost”, mai întreabă deputata Raisa Enachi care, în continuarea documentului, propune și soluții, respectiv o reglementare transparentă a energiei și stoparea schemelor prin care se vinde ieftin și se răscumpără scump, dar și prioritate pentru consumul intern, la prețuri corecte, „nu pentru exporturi care ne lasă pe noi cu mâna întinsă”.

De asemenea, parlamentarul vasluian cere protecție reală pentru cei vulnerabili, pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu benituri mici, precum și taxarea corectă a marilor companii energetice și eliminarea intermediarilor care parazitează piața. „Cei care au ajuns să stingă lumina ca să facă economie nu mai așteaptă justificări, ci soluții concrete. Vasluiul și România nu mai pot fi ținute la marginea dezvoltării. Românii nu mai pot trăi din promisiuni, au nevoie de fapte care să le aducă siguranță și demnitate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.