Imediat după numirea în funcția de primar al Chișinăului, Anibal Dobjanschi s-a ocupat de readucerea statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt acasă, după ce fusese transportată, la prima evacuare, de autoritățile române, peste Prut, unde fusese păstrată, prin instalarea sa în preajma Bisericii «Sfântul Ioan» (ctitorie a marelui voievod) din Vaslui, timp de un an de regim stalinist impus în Basarabia. După eliberarea provinciei Basarabia, ca urmare a solicitării conducerii municipiului Chișinău din 26 noiembrie 1941, către Primăria orașului Vaslui, la 29 noiembrie 1941, statuia a fost readusă în capitala basarabeană.
Scurtă istorie a celebrei statui a sculptorului Alexandru Plămădeală
Primarul municipiului Chișinău, colonelul Anibal Dobjanschi, i-a adresat o scrisoare primarului orașului Vaslui, la 9 decembrie 1941, în care afirma următoarele: „Avem onoarea a vă confirma primirea statuii domnitorului Ștefan cel Mare, în conformitate cu procesul-verbal încheiat între Domnia Voastră și reprezentantul nostru. Cu ocazia actului istoric de readucere a statuii Marelui Domnitor pe soclul ei de origine, gândul nostru se îndreaptă recunoscător către ospitalierul oraș Vaslui, atât de drag eroului de la Podul Înalt, oraș în care Marele Chip de Bronz și-a petrecut refugiul”, publicată de istoricul Dinu Poștarencu.
Conform Buletinului municipal, organ al Primăriei Chișinău (din 1 iulie 1942), invocat de același istoric, statuia lui Ștefan cel Mare a fost restaurată pe postamentul unde înainte de cedarea Basarabiei era așezată statuia regelui Ferdinand I, statuie ce „a fost sfârtecată în bucăţi de către bolșevici”, dar al cărei soclu „a fost conservat, pe când soclul marelui voievod a fost distrus, iar statuii i s-a frânt numai mâna purtătoare a crucii, astfel că a fost ușor de reîntregit”.
La solicitarea primarului Anibal Dobjanski, sculptura voievodului a fost instalată în Piața Marii Adunări Naționale de astăzi. Iar în 1944, în momentul retragerii din Basarabia, tot el a dispus demontarea aceluiași monument, pentru a-l adăposti, de data aceasta, în Parcul «Nicolae Romanescu» din Craiova.
Cine a fost ultimul primar al capitalei Basarabiei, până la invazia sovieticilor
Militarul român Anibal Dobjanschi a fost ultimul primar al Chișinăului în administrația română, de până la ocupația sovietică. Memorialist, politician și veteran de război este considerat unul dintre primarii merituoși ai Chișinăului, alături de Carol Schmidt, Gherman Pântea sau Dimitrie Bogos.
O realizare importantă a lui Anibal Dobjanschi, în scurta perioada când a fost edil, este tocmai salvarea statuii din bronz a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei basarabene (creația sculptorului Alexandru Plămădeală), din calea invadatorilor sovietici, în anul 1944. Monumentul, simbol național, a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, la cea de-a zecea aniversare a Unirii Basarabiei cu România. A devenit simbol al renașterii naționale a basarabenilor, în perioada anilor 1980-1990.
Anibal Dobjanschi s-a născut la 28 ianuarie 1893, la Botoșani, într-o familie de origine poloneză, emigrată din Polonia, în județul Botoșani, aproximativ pe la jumătatea secolului al XIX-lea. S-a stins din viață, în anul 1994, la București. Data decesului acestui erou și nici circumstanțele înmormântării nu au fost publicate nicăieri.
A urmat Școala Primară de Băieți Nr.1 «Marchian», după care Liceul «A. T. Laurian» din orașul natal, studiind o perioadă și la o instituție preuniversitară din București. A învățat, de asemenea, la școlile superioare de cavalerie din Târgoviște și Sibiu, la absolvire fiind sublocotenent. Este nepotul unui cunoscut avocat și magistrat al respectivei epoci – Corneliu Dobjanski, care activa la Tribunalul Botoșani.
Ca militar de carieră, având grad de locotenent, a participat alături de Regimentul 8 Roșiori, la cel de-al Doilea Război Balcanic (Campania din Bulgaria, 1913), la Primul Război Mondial (începând din 1916) – pentru întregirea neamului, precum și la cel de-al Doilea Război Mondial. Ca ofițer, a fost implicat și în Campania din Transilvania din 1916 și la apărarea Moldovei, din vara anului 1917.
În 1918, Anibal Dobjanschi a fost trimis în Basarabia, în scopul „pacificării și organizării provinciei”, arată sursele istorice. Pe atunci avea grad de căpitan. În 1922, s-a stabilit la Chișinău, unde a locuit și activat, cu întreruperi, pentru varii stagii, până la 28 iunie 1940, când s-a retras din calea Armatei Roșii.
A fost prefect al județului Lăpușna (mai 1939), funcție în care „i-au fost apreciate calitățile sale de militar și de bun organizator”, conform documentelor. Actele din Basarabia anului 1939 arată că Anibal Dobjanschi „a activat merituos pe terenul cultural, social, sportiv, făcând parte aproape din toate societățile chemate a îndeplini un atare rol.”
Ulterior, a fost numit prefect cu delegație al județului Romanați (județ al României, din regiunea istorică Oltenia, 1864-1950), prin D. 6861-P, din 3 iulie 1940. La 20 septembrie al aceluiași an, a fost numit de către mareșalul Antonescu, prefect delegat al județului Vlașca (județ situat în regiunea istorică Muntenia, 1864-1950). A condus, o scurtă perioadă, Regimentul 2 Roșiori «Prunaru», după care a fost transferat în fruntea vechiului său Regiment 3 Roșiori, dislocat în capitala Basarabiei.
Alexandru Plămădeală, un reper al sculpturii basarabene din secolul XX
Alexandru Plămădeală (n. 21 octombrie 1888, Sectorul Buiucani, gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 15 aprilie 1940, Chișinău, România) a fost unul dintre sculptorii de referință din Basarabia în prima jumătate a secolului XX, având o contribuție importantă în dezvoltarea artei plastice din regiune.
Născut la sfârșitul secolului XIX, Alexandru Plămădeală și-a început parcursul artistic la Școala superioară de pictură, sculptură și arhitectură din Moscova, unde a studiat sub îndrumarea sculptorului rus Serghei Volnuhin. În această perioadă, sculptorul basarabean și-a conturat stilul artistic, influențat de curentele artistice din Rusia de la acea vreme. În timpul Primului Război Mondial, între anii 1916 și 1918, a lucrat la monetăria din Petrograd.
După sfârșitul războiului, Alexandru Plămădeală s-a întors în Chișinău, unde și-a început activitatea de sculptor. În 1929, a fost numit director al Școlii de desen din Chișinău, instituție care și-a schimbat denumirea ulterior în Școala de arte plastice. În această funcție, pe care a ocupat-o timp de 11 ani, a contribuit la formarea artistică a tinerelor generații și la promovarea artei plastice basarabene.
Opera sa de referință este Monumentul lui Ștefan cel Mare din Grădina Publică «Ștefan cel Mare» din Chișinău, inaugurat în 1927. Monumentul a devenit un simbol al orașului și este considerat una dintre cele mai reprezentative lucrări ale sculpturii din Basarabia. Printre alte lucrări semnificative se numără bustul funerar al poetului Alexei Mateevici, amplasat la Cimitirul Central din Chișinău, o operă care se remarcă prin detaliile expresive.
Alexandru Plămădeală, în sfera sculpturii de dimensiuni reduse, a creat portrete ale unor personalități culturale și intelectuale din România și Basarabia, printre care se numără cântăreața Lidia Lipkovschi, scriitorul Alexandru Donici, istoricul Bogdan Petriceicu-Hasdeu și poetul Ion Minulescu. Operele sale captează cu delicatețe și adâncime trăsăturile caracteristice ale modelelor, oferind un tribut spiritului lor creativ și identității culturale.
În anul 1934, Alexandru Plămădeală a realizat pictura murală a catedralei din Tighina, o lucrare ce reflectă îmbinarea elementelor tradiționale cu influențele moderne, oferind o perspectivă unică asupra esteticii religioase din acea perioadă.
