Deputatul Mihai Botez își reproșează că nu a făcut alianță cu liberalii la alegerile locale: „Mi-a fost greu să fac alianță cu cineva pe care nu-l cunosc”

Momentul adevărului pentru deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui, care, invitat la o emisiune tv, a spus că o îndelungată lipsă a dialogului cu PNL l-au făcut să ezite în ce privește încheierea unei alianțe electorale pentru alegerile locale. De asemenea, Mihai Botez este de părere că a fost dus în eroare și de faptul că liberalii vasluieni nu l-au trimis în luptă pe președintele lor, ministru Nelu Tătaru, iar acest lucru ar fi creat confuzie în USR PLUS cu privire la seriozitatea candidaturii produse de PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui.

„Îmi reproșez faptul că nu am reușit să facem alianță cu PNL. De altfel, sunt mulți care îmi reproșează că ‘din cauza ta, Botez, tu nu ai vrut alianță, tu ești tartorul și vinovatul!’. Stați așa, să explicăm: o alianță nu se face de unul singur, trebuiesc doi. Eu așa știu. Ea trebuie să fie benefică pentru ambele organizații și pentru cetățeni. Mă așteptam la o abordare mai serioasă a lor în ce privește candidatura pentru președenția Consiliului Județean Vaslui, adică să fie desemnat Nelu Tătaru. Așa mi se părea firesc. Adică să pui în această bătălie importantă pe cel mai bun candidat. Când am văzut aceasta, m-am gândit că nu-i interesează să câștige această poziție, că nu este serioasă abordarea lor”, a explicat deputatul Mihai Botez.

Botez avea o bună comunicare cu deputatul Daniel Olteanu

Un alt aspect important al eșecului alianței dintre liberali și useriști l-a constituit lipsa dialogului de la nivelul conducerii organizațiilor județene, Mihai Botez insinuând că altfel ar fi fost totuși parcusul evenimentelor dacă deputatul Daniel Oleanu (fost PNL, actual Pro România) nu ar fi plecat de la liberali. „Un alt aspect este lipsa de comunicare, nu am avut discuții. Ei nu m-au abordat pe mine, nici eu pe ei. Totuși, în Parlament, m-am întâlnit și chiar am avut discuții serioase cu Daniel Olteanu. De fapt, la începutul legislaturii mele, am încercat să am o discuție cu fiecare parlamentar din PSD, PNL, PMP, să găsim două-trei puncte la care să cădem la un acord. Același lucru trebuie făcut și în următorul mandat.

Apoi, PNL s-a distanțat de Daniel Olteanu, iar acesta a părăsit organizația. Au urmat tot felul de mișcări în PNL și, efectiv, nu am mai știut cine este liderul. Acesta nu a venit către mine, eu nu am mai avut vreme să merg către ei, pentru că îmi construiam și eu organizația județeană. Nu s-a mai comunicat deloc. Foarte târziu, cu o săptămână înainte de alegerile locale, am reușit să discut cu cineva din PNL. Credeți-mă că mi-a fost foarte greu să fac în ultimul moment alianță cu cineva pe care nu-l cunosc. Nu cred că este productiv. Poate că am greșit. Îmi pare rău că nu i-am abordat eu mai devreme. Este o lecție pentru mine, că trebuie să am discuții cu toți actorii spectrului politic”, a spus deputatul Mihai Botez.

Acesta a abordat și situația de la Negrești, spunând că acolo se putea face alianță între actualul primar PNL, Cristinel Rusu, și candidatul USR PLUS, Florin Mardare, și chiar ar fi fost indicat, dar fiecare dintre cei doi ar fi calculat greșit. „L-am urmărit pe Cristinel Rusu. Are o imagine bună acolo și cred că face treabă bună la Negrești. Îmi pare rău că nu a fost deschis la dialog cu candidatul nostru, Florin Mardare, și că nu au putut face o alianță locală. Fiecare și-a făcut calculele sale, dar cred că era mai bine dacă ar fi colaborat”, a mai precizat deputatul Mihai Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.