Pensionarii din sistemul public care își primesc drepturile prin intermediul Poștei Române trebuie să facă economie, pentru că, în luna mai, pensiile ar putea veni cu întârziere. Asta datorită corelării zilelor libere legale de 1 mai, a Vinerii Mari, sărbători legale, și a primelor două zile de Paște, ceea ce înseamnă că primele pensii ar urma să fie distribuite abia de pe 7 mai. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat că se dorește ca, pe 2 mai, poștașii să facă distribuția pensiilor, însă este imposibil să ajungă la toți beneficiarii.

Așteptată de toți bugetarii, minivacanța de la începutul lunii mai ar putea da însă peste cap planurile pensionarilor care își primesc aceste drepturi prin intermediul poștașilor. Asta pentru că angajații Companiei Naționale Poșta Română au și ei dreptul la zilele libere legale, respectiv miercuri, 1 mai, „Ziua Internațională a Oamenilor Muncii” – zi liberă prin lege, joi, 2 mai, Ziua Tineretului, 3 mai – Vinerea Mare, altă sărbătoare legală, 4 mai, sâmbătă, deci zi liberă urmată de primele două zile de Paște, 5 și 6 mai, sărbători legale.
În aceste condiții, în care toți bugetarii, inclusiv poștașii, sunt liberi, distribuirea pensiilor în luna mai ar urma să înceapă de marți, 7 mai 2024, mult mai târziu decât de obicei. Cu toate acestea, Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat că poștașii vor fi activi joi, 2 mai, și vor începe distribuirea pensiilor, activitate care apoi va fi reluată de marți, 7 mai.
Din păcate, este o imposibilitate fizică ca toate pensiile să fie distribuite în acea zi, astfel că, în aceste condiții, pensionarii ar fi bine să-și drămuiască banii pentru a avea cu ce să facă ultimele cumpărături de dinaintea Paștelui
Sfatul este valabil și pentru posesorii de conturi bancare, respectiv ca aceștia să aibă grijă pentru a avea destule disponibilități pe card, dat fiind că agențiile și punctele de lucru ale băncilor vor fi și ele închise în marea parte a acestei perioade.


































