Blue Knights ROMANIA IV, Motor Fest Vaslui, 21 – 22 iulie: distracție, motoare, concerte și… campanie de donare sânge

În acest weekend, pe 21 și 22 iulie 2023, la Vaslui se va desfășura, în premieră, festivalul Motor Fest: Blue Knights România IV, eveniment în cadrul căruia pasionații de motoare vor avea nu doar ocazia de a asista la expoziția moto, duminică, în Centrul Civic al municipiului Vaslui, sau să asiste la concerte ale unor cunoscute trupe folk și rock, la Complexul Tunca din Zona Industrială, dar și să facă lucruri utile, participând la cursuri de prim ajutor sau donând sânge pentru a veni în ajutorul semenilor. Cei care vor participa la campanie de donare de sânge de vineri, 21 iunie, între orele 10 – 18, vor primi un abonament valabil pe întreaga perioadă a festivalului.

În perioada 21-23 iulie 2023, Vasluiul va găzdui prima ediție a Blue Knights România IV LEMC Motor Fest, un eveniment muzical de excepție, dar și o oportunitate de a face parte din familia împătimiților sau admiratorilor de motoare. La acest eveniment cultural sunt așteptați peste 600 de motocicliști din toată România, din Finlanda sau Republica Moldova. Evenimentul Blue Knights România IV LEMC-Motor Fest este organizat si cu sprijinul autorităților locale și se va desfășura într-un spațiu special amenajat, Complexul Tunca, din Zona Industrială, pentru campare, cu facilitățile necesare, toalete și cabine de duș, incluse.

Organizatorii promit să ofere o experiență memorabilă iubitorilor de muzică rock și folk, aducând în fața publicului trupe de renume și artiști de excepție. Astfel, în locația de la Complexul Tunca, din Zona Industrială vor concerta vineri, 21 iulie, Floarea soarelui, Harmasat, Bucovina și Altar, iar sâmbătă, 22 iulie, Sebastian, Anton, Trooper și Phoenix. În fiecare seară, după concerte, distracția va continua, Sebastian Folck organizând rock sessions. Contravaloarea unui bilet pentru o seară este de 75 de lei, iar valoarea abonamentului pentru cele două zile de festival este de 120 de lei. Biletele și abonamentele au fost puse în vânzare pe site-ul iabilet.ro

Blue Knights România IV LEMC Motor Fest nu este doar un eveniment cultural dedicat pasionaților de motoare, organizatorii dorind să ofere distracție, dar și să facă educație civică. Astfel, pe lângă parada motocicletelor spre și dinspre Centrul Civic al municipiului Vaslui, acolo unde va fi expoziția moto, dar și cursuri de prim ajutor făcute de către specialiștii SMURD, sau un curs de conducere defensivă, organizat de către polițiști din cadrul IGPR, organizatorii au promovat și o campanie de donare sânge în data de 21 iulie, între orele 10 – 18. Cei care se vor alătura acestei campanii, vor primi un abonament gratuit pentru a putea participa la festivalul Blue Knights Motor Fest Vaslui. „În cadrul festivalului, motocicliștii prezenți vor putea dona tichetul primit de la donarea de sânge, de vineri, iar din tichetele strânse se vor aduna o sumă, care va fi folosită pentru ajutorarea celor care sunt internați la Centrul de bătrâni de la Giurcani”, anunță organizatorii, care au postat pe mediile de socializare mesajul de promovare a acestei campanii de donare de sânge: „Donează Sânge și primești abonament GRATUIT la Blue Knights ROMANIA IV, Motor Fest Vaslui! Vă invităm cu drag la un eveniment special dedicat oamenilor cu suflet mare și dornici să aducă un zâmbet pe chipurile celor aflați în nevoie. Motor Fest Vaslui, festival al pasionaților de motoare din regiune, se alătură eforturilor de a salva vieți prin organizarea unei campanii de donare de sânge în data de 21 iulie. Știm cât de importantă este donarea de sânge pentru cei care se confruntă cu diverse afecțiuni și intervenții medicale. Prin simpla voastră participare la acest eveniment, aveți ocazia de a face o schimbare pozitivă în viața altora. Vă așteptăm cu brațele deschise în data de 21 iulie, între orele 10:00 și 18:00, în zona dedicată donării de sânge din incinta festivalului. Împreună, putem face o diferență semnificativă în viețile celor aflați în suferință și putem contribui la salvarea de vieți prețioase. Gestul vostru poate însemna o nouă șansă la viață pentru cineva. Contăm pe voi! Cu drag, Echipa Blue Knights Romania IV”. Pentru campania de donare sânge, va fi adus un echipament mobil al CTS Iași, de la Spitalul Sf. Spiridon.

Blue Knights România, organizatorii acestui festival, este o asociere de motocicliști, majoritatea polițiști ori jandarmi, sau pensionari MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.