Aşa profesori, aşa elevi!

Au fost publicate rezultatele la „examenul profesorilor”, cel de titularizare. Aspiranţii la calitatea de profesori s-au dovedit a fi mai slabi ca elevii, conform notelor obţinute de candidaţii la un post de titular de catedră în învăţământ, procentul de promovabilitate a examenului fiind de doar 37,1%! Asta neţinând cont de faptul că o bună parte dintre candidaţi, circa o treime, au preferat să abandoneze examenul la vederea subiectelor, pentru a nu-şi periclita nota primită în anii anteriori, care le-ar permite să ocupe un post de suplinitor. Au fost şi 2 candidaţi cu nota 10 la proba scrisă, din cei 129 de candidaţi la nivel naţional, dar şi unul, care se crede profesor de sport, a cărui lucrare a primit nota 1, doar alţi 11 alţi candidaţi din țară reuşind o asemenea „performanţă”.   

Pe 12 iulie 2023 s-a desfăşurat proba scrisă pentru examenul de titularizare în învățământ. În județul Vaslui, s-au înscris 652 de candidați pentru cele 157 de posturi vacante pe durată nedeterminată, alte 488 de posturi de profesori fiind vacante pe durată determinată. Doar 162 dintre ei au reuşit să obţină nota minimă de trecere, 7, la proba scrisă, procent mult mai mic decât cel obţinut de elevii vasluieni la examenele naţionale. 176 dintre aspiranţii la un post de titular în învăţământ au obţinut note între 5 şi 6,99, ceea ce le dă speranţe în ocuparea unui post de suplinitor, în viitorul an şcolar. Alţi 162 de candidai au reuşit să treacă pragul notei minime 7 pentru a încerca să obţină un post de titular în învăţământul vasluian. Este una dintre cele mai slabe clasări din ultimii ani, din acest punct de vedere, doar în alte 3 judeţe, Caraş Severin, Olt şi Călăraşi, şi sectorul 1 din Bucureşti procentul „promovaţilor” fiind mai mic decât în Vaslui.

Chiar şi aşa, cum se întâmplă în fiecare an, nu toţi, din cauza concurenţei, vor şi reuşi să obţină postul dorit, astfel că unii dintre ei vor activa tot ca suplinitori, sperând să aibă mai mult succes anul viitor. Ca de obicei, examenul de titularizare a adus şi rezultate le extreme, lucrarea scrisă a unui profesor de educaţie vasluian fiind notată cu 1, una dintre cel doar 12 astfel de note acordate la nivel naţional. În schimb, o bâlădeancă, profesoară de educaţie plastică, şi un consilier psihopedagic din Vetrişoaia au reuşit să obţină nota 10 la proba scrisă, notă cu care vor putea accesa orice catedră de profilul respectiv, din judeţ.

Pentru candidaţii nemulţumiţi de notele primite, contestațiile se pot depune astăzi la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice până la ora 21:00, respectiv pe 19 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

Concursul de titularizare este o competiţie naţională prin care se ocupă posturile didactice/catedrele vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar, pe perioadă nedeterminată. Pentru a obţine titlul de titular, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 la proba scrisă, care testează cunoştinţele de specialitate şi didactica specialităţii. Pentru a fi angajaţi ca suplinitori, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 la aceeaşi probă.

Concursul de titularizare se organizează anual, în două etape: proba scrisă şi repartizarea computerizată a candidaţilor pe posturile didactice/catedrele vacante. Proba scrisă are loc în centre de concurs stabilite la nivel naţional, iar repartizarea computerizată se face în funcţie de opţiunile candidaţilor şi de notele obţinute.

În județul Vaslui s-au înscris 652 de candidați, aproape o sută dintre ei fiind din alte județe, atraşi atât de posturile scoase la concurs, cât de rezultatele ceva mai slabe obținute de candidații vasluieni anii trecuți. Candidații care vor obține nota minimă 7 la proba scrisă, sau care au obținut acest rezultat anul trecut însă nu şi-au găsit catedră, vor putea opta pentru unul dintre cele 157 de posturi vacante pe durată nedeterminată existente la nivelul județului. Posturile care vor rămâne mai departe neocupate, dar şi alte 488 de posturi pe durată determinată şi cele 1.834 de posturi incomplete vor putea apoi fi ocupate de candidații care au luat minim nota 5 la proba scrisă a examenului de titularizare, ca suplinitori, şi care vor putea să `ncerce din nou, anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.