Este declarația deputatei Raisa Enachi, care afirmă că „mandatul domnului Bolojan ca prim-ministru nu se judecă după declarații despre reformă, ci după deciziile concrete care au apăsat direct pe umerii românilor: Legea nr. 141/2025, OUG nr. 52/2025, Legea nr. 239/2025 și OUG nr. 89/2025”.

Iar parlamentarul vasluiană arată că deciziile primului minsitru „indică același tipar, taxe mai mari, restricții, amânări și ocolirea dezbaterii parlamentare prin ordonanțe de urgență și angajarea răspunderii”.
„Legea nr. 141/2025 lovește exact în categoriile pe care statul ar trebui să le protejeze. Introducerea în baza contribuției de sănătate a veniturilor pentru creșterea copilului, ajutorului de incluziune și sprijinului pentru familii, presiunea pe pensionari, modificarea regimului coasiguraților și amânarea drepturilor persoanelor cu handicap nu sunt reforme. Sunt transferuri de povară către cei mai vulnerabili: părinți, pensionari, familii și persoane deja expuse. OUG nr. 52/2025 continuă aceeași logică, blocaje, constrângeri și presiune pe administrații și investiții. Legea nr. 239/2025 adaugă noi taxe și obligații, inclusiv asupra consumatorilor și antreprenorilor mici”, spune deputata Raisa Enachi despre măsurile legale ale guvernului Bolojan: „ Mesajul este limpede, când statul are nevoie de bani, îi ia tot de la cetățeni”.
„OUG nr. 89/2025 arată însă dubla măsură. Se invocă urgența și disciplina financiară, dar când vine vorba de partide, rigoarea dispare. Reducerile sunt minime, în timp ce povara asupra populației este majoră. Austeritatea nu este distribuită echitabil, ci selectiv”, spune Raisa Enachi.
„Din punct de vedere constituțional, abuzul de ordonanțe de urgență transformă excepția în regulă. Articolul 115 este golit de conținut atunci când „urgența” devine metodă de guvernare, iar Parlamentul este ocolit sistematic, scrie parlamentarul pe pagina sa de socializare.
„Adevărul este simplu și incomod, această guvernare a căutat bani la mame, la pensionari, la persoane cu handicap și la cei care muncesc, dar a evitat confruntarea reală cu privilegiile politice, sinecurile și risipa de la vârf”, declară deputata Raisa Enachi, dorind să arate că „o reformă reală începe de sus, nu de jos” și că aceasta „începe cu tăierea privilegiilor, nu cu taxarea vulnerabililor”.
„Bilanțul este clar, austeritate prezentată drept reformă, taxe prezentate drept responsabilitate și decizii impuse fără dezbatere. Iar nota de plată a fost trimisă celor care își permit cel mai puțin să o plătească. Acest mod de guvernare nu este doar inechitabil, este profund nedrept și trebuie sancționat politic”, scrie deputata Raisa Enachi.

































