Răcire puternică în toată țara, temperaturi cu până la 12 grade sub normal

Începând de miercuri, 29 aprilie, temperaturile vor scădea la nivelul întregii țări, iar zilele de joi și vineri vor aduce o vreme neobișnuit de rece pentru această perioadă, cu valori cu 8 până la 12 grade sub mediile climatologice. Pe timpul nopților, se va semnala brumă local în regiunile nordice și izolat în restul teritoriului.

În intervalul menționat, vor fi episoade de ploi, în special în sudul și estul țării, unde cantitățile de apă pot ajunge la 10–15 l/mp, iar izolat pot depăși 20 l/mp. La munte, dar și temporar în zonele subcarpatice ale Moldovei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei, sunt așteptate precipitații mixte – ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare. La altitudini de peste 1.400 de metri, ninsoarea va deveni predominantă, cu depuneri de strat de zăpadă de aproximativ 5–8 cm.

Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, atingând în general viteze de 40–45 km/h, iar în zonele montane înalte rafalele pot depăși 60–70 km/h.

Administrația Națională de Meteorologie va actualiza această informare în funcție de evoluția fenomenelor, inclusiv prin emiterea de avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.