De Ziua Mondială a Sănătății deputat Raisa Enachi a transmis un mesaj în care arată că această zi ar trebui să ne aducă, înainte de orice, în fața realității din spitale și din viața pacienților, nu în zona declarațiilor care sună bine, dar nu schimbă nimic.

„Pentru un român obișnuit, a fi pacient înseamnă, prea des, luni de așteptare pentru o consultație la specialist, bani scoși din buzunar pentru analize care ar trebui decontate și diagnostice puse prea târziu, pentru că prevenția fie nu a existat, fie nu a fost accesibilă atunci când conta cu adevărat”, spune Raisa Enachi, care arată că aproape o cincime dintre români nu au asigurare medicală și își suportă integral cheltuielile, nu din alegeri personale, ci din cauza unui sistem construit să reacționeze târziu, în loc să prevină la timp.
„Guvernul continuă să aloce cel mai mic procent din PIB pentru sănătate din Uniunea Europeană. Diferențele nu sunt doar în statistici, ci se văd direct în accesul la servicii, în infrastructură și în șansele reale ale pacienților. Mai grav, în loc să corectăm această subfinanțare cronică, bugetul scade. Asta spune clar că problema nu este doar de resurse, ci de priorități”, declară parlamentarul vasluian, punând în fața acestei realități contrastul în care „decizii luate fără o evaluare reală a consecințelor ajung să coste statul sume uriașe: „Exemplul recent confirmă acest tipar, România a pierdut procesul cu compania Pfizer și este obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro. În tot acest timp, problemele de bază ale pacienților, accesul la analize, prevenția și monitorizarea corectă a bolilor, rămân nerezolvate”.
„Sănătatea este un domeniu în care m-am implicat constant, prin inițiative legislative și demersuri parlamentare construite pornind de la probleme reale. Un exemplu este proiectul privind decontarea analizelor pentru vitamina D și vitamina B12, esențiale în monitorizarea pacienților cu afecțiuni grave, cronice sau invalidante. Chiar și o măsură atât de clară și justificată medical a fost respinsă în Senat, un semnal cât se poate de clar despre cât de greu sunt susținute soluțiile simple, dar cu impact direct”, spune Raisa Enachi, adăugând că „direcția nu mai poate fi amânată, extinderea programelor de screening pentru bolile grave, astfel încât diagnosticul să nu mai vină prea târziu, digitalizarea reală a dosarului medical, astfel încât pacientul să nu mai fie nevoit să-și poarte istoricul în mape de la un spital la altul, și condiții de muncă decente pentru personalul medical, nu doar în privința veniturilor, ci și a infrastructurii și resurselor necesare”.
„Nu putem vorbi despre un sistem de sănătate funcțional cât timp se găsesc bani pentru a acoperi greșeli costisitoare, dar nu și pentru măsuri simple care ar ajuta direct pacientul.
Ziua Mondială a Sănătății ar trebui să fie, în fiecare an, momentul în care spunem lucrurilor pe nume și în care deciziile încep, în sfârșit, să țină cont de cetățeni, nu doar de calcule, pentru că sănătatea nu se schimbă din declarații, ci din ceea ce se face concret”, sunt cuvintele cu care își încheie declarația deputata Raisa Enachi.

































