Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Sfânta Chiriachi” Vaslui a prezentat recent un rezumat al raportului de activitate pe 2025, raport care confirmă nu doar statutul de cel mai mare spital din județ și unul dintre cele mai moderne din Moldova, dar și interesul și grija față de pacienți. Cifrele vorbesc de la sine: 38.734 bolnavi externați în anul 2025, 3.300 – numărul mediu de pacienți consultați pe un medic în camera de gardă UPU, 1.276 – număr mediu de consultații/medic în Ambulatoriu cu cabinete de specialitate. Şi anul trecut, conducerea spitalului a continuat eforturile de dotare cu echipamente și aparatură medicală de înaltă performanță, de a atrage noi medici și de a continua investițiile în infrastructură, toate având un singur scop: creșterea calității actului medical și de a răspunde prompt nevoilor pacienților.

„Activitatea Spitalului Județean de Urgență ”Sfânta Chiriachi” Vaslui se axează pe dezvoltarea și diversificarea serviciilor oferite, pe îmbunătățirea sistemului de control intern managerial și de calitate, pe dezvoltarea resurselor umane și pe continuarea proiectelor de investiții.
Având la bază analiza nevoilor de servicii medicale în zona arondată, Spitalul Județean de Urgență ”Sfânta Chiriachi” Vaslui și-a adaptat direcțiile strategice în vederea diversificării serviciilor medicale. Acest lucru a fost realizat în principal prin achiziționarea de aparatură medicală de înaltă performanță, continuarea lucrărilor de investiții în infrastructură și inițierea de noi investiții menite să conducă la creșterea capacității spitalului de a răspunde prompt nevoilor pacienților” anunță conducerea unității medicale, în raportul de activitate pe anul trecut.
Astfel, prin intermediul structurilor medicale din cadrul SJU a fost acordată asistență pacienților care s-au adresat spitalului, în regim de urgenţă sau programat, prin spitalizare continuă, de zi sau în regim de ambulatoriu.
Sinteza principalilor indicatori la nivelul anului 2025 arată următoarele: Numărul total de bolnavi externați în anul 2025: 38.734 din care 24.233 cazuri spitalizare continuă și 14.501 cazuri spitalizare de zi; Ponderea spitalizării de zi din totalul spitalizării 37,44; Rata cazurilor internate ca urmare a prezentărilor drept urgențe medico chirurgicale: 25,66; Rata cazurilor internate conform planificărilor ca urmare a prezentărilor în ambulatoriul integrat: 11,92; Rata cazurilor internate prin transfer dintr-un alt spital 0,004; Rata de utilizare a paturilor pe spital: 52,89; Durata medie de spitalizare pe spital: 6,27, din care: DRG 5,68, cronici 17,50; Procentul bolnavilor cu intervenții chirurgicale din totalul bolnavilor externați din secțiile chirurgicale: 71,72; ICM-ul realizat: 1,7512; Raportul dintre ICM realizat de secție și ICM normat al secției/compartimentului de specialitate – 102,43; Numărul mediu de pacienți consultați pe un medic în camera de gardă UPU: 3.300; Numărul mediu de consultații/medic în Ambulatoriul cu cabinete de specialitate: 1.276.
Şi în anul 2025, Spitalul Județean a continuat să acorde asistență medicală de urgență pacienților prin intermediul Unității de Primiri Urgențe (UPU) și a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). De asemenea, pentru creșterea calității serviciilor medicale de urgență, în anul 2025 a continuat proiectul Extindere Unitate de Primiri Urgente și Realizare Heliport Cod SMIS 121069, acesta urmând să fie finalizat în anul 2026. Nu sunt singurele obiective de investiții ale Spitalului Județean de Urgență ”Sfânta Chiriachi” Vaslui inițiate în cursul anilor precedenți și a căror lucrări au continuat. Este vorba de construire pavilion Spitalizare de zi, construire lift Oncologie, proiectare și execuție morgă. În paralel, au fost demarate lucrările de construire a Laboratorului de microbiologie, obiectiv finanțat din fonduri externe nerambursabile prin PNRR, iar prin intermediul Consiliului Județean Vaslui a fost demarat proiectul „Construire secții la Spitalul nr. 2 Vaslui”.
De asemenea, au fost realizate și lucrări de reabilitare sau modernizare, cum ar fi: Instalație electrică interioară la clădirea TBC; Instalație de detecție și semnalizare incendii la clădirea TBC; Instalație Apel Sora la clădirea TBC; Instalație electrică la Dispensarul TBC; Sistem de ventilatie cu aport de aer proaspat pentru Pavilion Spitalizare de zi; Instalație de echipotențial la ATI; Lucrări de migrare instalații de Apel Sora în BMS la Corpul A+B Spital 1; Reparație capitală la stația de pompare și inel de incendiu (Spital 1).
În ceea ce privește investițiile în aparatură medicală, printre dotările efectuate în 2025 se regăsesc aparatul radiologic cu braț în C și Turnul Laparoscopie de la Blocul Operator, un Mamograf și un Ecograf cu modul de elascografie de sân și hepatică, la secția de Radiologie și Imagistică, Fibrobronhoscop cu autoflorescență (Pneumologie & TBC), Linie Videoendoscopie (Lab. Endoscopie digestivă), Sterilizator cu peroxid de hidrogen (Sterilizare), Analizor automat de hematologie (Lab. Analize Medicale), Analizor de gaze sangvine pentru neonatologie și Aparat de ventilație mecanică noninvazivă (Neonatologie), Aparat ventilație mecanică staționar și Aparate de anestezie, la ATI, sau un aparat vizualizare vene, care a intrat în dotarea UPU.
Nu în ultimul rând, au continuat eforturile de recrutare de noi specialiști, medici și asistente medicale, dar și de personal auxiliar, structura organizatorică și de personal a fost permanent adaptată, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de îngrijire. „Mulțumim întregului personal medical pentru profesionalismul și compasiunea cu care oferă îngrijirile necesare fiecărui pacient și mulțumim totodată personalului de suport și tuturor celor care lucrează pentru a oferi cadrul necesar furnizării unor servicii medicale de calitate”, le-a transmis acestora conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Sfânta Chiriachi” Vaslui.
































