19 martie este a 78-a zi a calendarului gregorian și ziua a 79-a în anii bisecți. Mai sunt 287 de zile până la sfârșitul anului
În calendarul romano-catolic Sfântul Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria
1958: A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene

Evenimente:
1279: După înfrângerea Chinei în lupta maritimă de la Yamen împotriva mongolilor, prim-ministrul și consilierul imperial Lu Xiufu se îneacă împreună cu moștenitorul de opt ani al tronului, Song Bing, și astfel pune capăt dinastiei Song. Conducerea mongolilor începe sub dinastia Yuan proclamată de Kublai Khan
1452: Regele Friedrich al III-lea este încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman de Papa Nicolae al V-lea la Roma. Este ultima încoronare imperială din Roma
1563: În Edictul de la Amboise, hughenoții din Franța au primit dreptul limitat la libertatea religioasă prin Caterina de Medici. Parisul și alte câteva orașe sunt excluse din regulament. Aceasta pune capăt Primului Război Huguenot
1807: Războiul celei de-a Patra Coaliții: A început Asediul Danzigului
1808: Regele Carol al IV-lea al Spaniei abdică. Fiul său Ferdinand al VII-lea preia domnia. Câteva zile mai târziu, Napoleon Bonaparte, ale cărui trupe se află în țară, s-a opus recunoașterii lui Ferdinand ca rege, ceea ce a dus apoi la revenirea domniei tatălui său
1823: După mai puțin de un an la putere, Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna. El primește o pensie, dar trebuie să plece în străinătate.
1859: A avut loc, la Paris, premiera operei „Faust”, de Charles Gounod
1888: A demisionat Guvernul condus de Ion C. Brătianu. S-a format un nou Guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti
1895: Auguste și Louis Lumière înregistrează primele lor imagini folosind noua lor cameră cinematografică brevetată
1911: Inițiată de Clara Zetkin, se sărbătorește pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în Germania, Danemarca, Austro-Ungaria și Elveția
1912: Regele Carol I a promulgat prima lege modernă cu privire la pașapoartele din România
1913: A avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov”, de M. P. Musorski, la Metropolitan Opera din New York
1915: Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă
1919: La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o „comisie de cercetare” a profesorilor universitari. Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri
1931: City Bank din New York este prima bancă din istoria Statelor Unite ce cade victimă unui jaf armat
1932: Se deschide oficial „Sydney Harbour Bridge” din Sydney, unul dintre cele mai lungi poduri din lume, la 9 ani de la începerea construcției
1944: Al Doilea Război Mondial: în cadrul Operațiunii „Margareta I”, trupele naziste ocupă Ungaria
1945: În largul coastei Japoniei, un bombardier lovește portavionul „USS Franklin”, ucigând 724 de oameni membri ai echpajului. Nespus de deteriorată, nava reușește să se întoarcă în SUA sub propria sa putere
1945: Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a nu mai putea fi utilizată de trupele aliate
1946: Guyana Franceză, Guadalupe, Martinica și Réunion devin „Provinciile Franței de peste mări”
1949: A avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC
1953: Au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film (Premiile Oscar)
1958: A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene
1962: Artistul foarte influent Bob Dylan lansează primul său album, Bob Dylan, pentru Columbia Records
1969: Cea mai înaltă structură din Europa când a fost construită în 1964, turnul de televiziune cu o înălțime de 385 metri de la stația de transmisie Emley Moor, Marea Britanie, se prăbușește în timpul unei furtuni din cauza acumulării de gheață
1990: Izbucnesc violențele interetnice de la Târgu Mureș
2002: Zimbabwe este suspendat din Commonwealth acuzat de abuzuri ale drepturilor omului și de fraudă electorală, în urma unor alegeri prezidențiale turbulente
2006: La alegerile prezidențiale din Belarus, președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a primit peste 80% din voturi. În aceeași noapte, în capitala bielorusă Minsk au avut loc proteste pașnice ale câtorva mii de oameni împotriva manipulării alegerilor, proteste care vor continua în următoarele zile
2018: „Sudan”, ultimul mascul de rinocer alb nordic de pe Terra a fost eutanasiat în Kenya, într-o rezervație situată la 200 de km la nord de Nairobi, din cauza complicațiilor legate de vârsta sa înaintată (45 de ani).[4] Decesul lui Sudan este sinonim cu stingerea acestei subspecii
Nașteri:
1716: Guillaume Coustou, sculptor francez (d. 1777)
1749: Prințesa Louisa a Marii Britanii (d. 1768)
1813: David Livingstone, misionar și explorator scoțian (d. 1873)
1823: Prințesa Adelgunde a Bavariei (d. 1914)
1826: Nicolae Hurmuzaki, om politic român (d.1909)
1839: Friedrich Otto Wünsche, botanist briolog, micolog, profesor universitar german (d.1905)
1848: Wyatt Earp, om de drept și un jucător de noroc din Vestul Sălbatic (d. 1929)
1849: Alfred von Tirpitz, amiral german (d. 1930)
1851: Frederic Francisc al III-lea de Mecklenburg (d. 1897)
1862: Marcel Rieder, pictor francez (d. 1942)
1873: Max Reger, compozitor german (d. 1916)
1874: Nikolai Berdiaev, filozof rus (d. 1948)
1883: Walter Haworth, chimist britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
1889: Manuel al II-lea al Portugaliei (d. 1932)
1900: Frédéric Joliot-Curie, chimist francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1958)
1906: Adolf Eichmann, ofițer german nazist și criminal de război (d. 1962)
1912: Marina Știrbei, aviatoare română (d. 2001)
1917: Dinu Lipatti, pianist, pedagog și compozitor român (d. 1950)
1917: László Szabó, mare maestru de șah de origine maghiară (d. 1998)
1927: Allen Newell, cercetător american în domeniul informaticii (d. 1992)
1933: Constantin Dinulescu, actor român
1936: Ursula Andress, actriță elvețiană
1943: Mario J. Molina, chimist mexican, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (d. 2020)
1947: Glenn Close, actriță americană
1948: Dan Ioan Popescu, politician român
1949: Valeri Leontiev, cântăreț rus
1955: Bruce Willis, actor, producător și cântăreț american
1961: Rune Bratseth, fotbalist norvegian
1976: Alessandro Nesta, fotbalist italian
1977: Iulia Andrei, handbalistă română
1982: Eduardo Saverin, om de afaceri și investitor brazilian, cofondator Facebook
Decese:
1637: Péter Pázmány, cardinal și om de cultură originar din Oradea (n. 1570)
1721: Papa Clement al XI-lea (n. 1649)
1746: Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei, regentă a Rusiei (n. 1718)
1865: Nicolae Filimon, scriitor, cronicar teatral și muzical român (n. 1819)
1914: Giuseppe Mercalli, vulcanolog și preot italian (n. 1850)
1939: Charles-François-Prosper Guérin, pictor francez (n. 1875)
1950: Walter Haworth, chimist britanic, laureat al Premiului Nobel (1937), (n. 1883)
1965: Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa (n. 1901)
1979: Alexandru Dima, critic și istoric literar român (n. 1905)
1987: Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1882)
1997: Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză (n. 1904)
2005: John DeLorean, inginer și inventator american (n. 1925)
2008: Arthur C. Clarke, scriitor britanic de science fiction (n. 1917)
2008: Hugo Claus, scriitor, regizor belgian (n. 1929)
2008: Paul Scofield, actor britanic (n. 1922)
2009: Ion Dolănescu, interpret român de muzică populară (n. 1944)
2011: Knut (urs polar) (n. 2006)
2013: Irina Petrescu, actriță română (n. 1941)
2018: Andrei Gheorghe, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune din România (n. 1962)
2021: Glynn Lunney, inginer american la NASA (n. 1936)
2022: Barbu Cioculescu, poet, scriitor, eseist, critic literar și traducător român (n. 1927)





































