16 septembrie este a 259-a zi a calendarului gregorian și a 260-a zi în anii bisecți. Mai sunt 106 zile până la sfârșitul anului
Ziua internationala pentru protectia stratului de ozon, marcata pe baza unei rezolutii a Adunarii Generale a ONU; la 16 septembrie 1987 a fost semnat, la Montreal, Protocolul privind substantele care subtiaza stratul de ozon, protocol la care a aderat si Romania
Ziua europeana de prim ajutor, desemnata in anul 2000 de catre forurile coordonatoare ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie pentru a atrage atentia, prin manifestarile organizate in aceasta zi, asupra importantei cunoasterii regulilor de acordare a primului ajutor in actiunile de salvare a persoanelor aflate in primejdie

Evenimente:
La 16 septembrie 1836 domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. În secolul al XVII-lea, în statele românești se foloseau ca monedă taleri olandezi („Lowenthaler”) care aveau gravat pe revers un leu rampant (ridicat în două labe). Chiar și după ieșirea din uz a talerilor (pe la 1750) numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani.
1408 – Prima menţionare documentară a unui ţinut din Moldova – ţinutul Romanului, unitate administrativ-teritoriala echivalenta cu „judetul” din Muntenia
1736 – A încetat din viaţă fizicianul Gabriel Daniel Fahrennheit, unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi cu mercur (1714), precum şi scara termometrică ce-i poartă numele; (n. 24 mai 1686)
1836 – Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale
1848 – O delegatie a românilor ardeleni a înaintat Curtii vieneze „Memoriul poporului român din Transilvania” – document adoptat de cea de-a III-a Adunare nationala de la Blaj
1868 – A avut loc cea dintâi alegere de membri ai Societatii Academice Române. Sunt propusi si alesi în unanimitate: Gheorghe Sion, Mihail Kogalniceanu si Alexandru Papiu Ilarian (16/28)
1880 – Ia fiinta Societatea farmaciștilor din România
1916 – A avut loc, în timpul Primului Război Mondial, Bătălia de la Praid-Sovata, ultima acţiune ofensivă a armatei române de pe frontul din Transilvania. (16-20 septembrie)
1976 – A intrat în funcțiune in Marea Neagra prima platformă românească de foraj marin,numita „Gloria”
1987 – S-a definitivat protocolul de la Montreal, un tratat internațional pentru protejarea stratului de ozon prin interzicerea fabricării unor substanțe dăunătoare acestuia
1999 – A încetat din viaţă istoricul şi profesorul Nicolae Stoicescu, specialist în istoria evului mediu românesc („Ţara Românească”, „Continuitatea românilor”, „Istoricul problemei, dovezile continuităţii”, „Unitatea românilor în evul mediu”, „Continuitatea daco-romanilor în istoria română şi străină”)
2007 – Unsprezece state, printre care şi România, au semnat, la Viena, „Parteneriatul global pentru energie nucleară” (GNEP), din care fac parte deja Statele Unite şi alte patru puteri nucleare şi care promovează utilizarea energiei atomice în scopuri paşnice
Nașteri:
1507 – Jiajing, imparat chinez (d. 1567)
1557 – Jacques Mauduit, compozitor francez (d. 1627)
1651 – Engelbert Kaempfer, doctor si calator german (d. 1716)
1678 – Henry Sf. John, Prim Vicontele Bolingbroke, om de stat si filosof englez (d. 1751)
1745 – Mihail Kutuzov, maresal rus (d. 1813)
1782 – Daoguang, imparat chinez (d. 1850)
1823 – Francis Parkman, istoric american (d. 1893)
1853 – Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicina (d. 1927)
1875 – James C. Penney, intreprinzator american (d. 1971)
1881 – Clive Bell, critic de arta englez (d. 1964)
1883 – T. E. Hulme, scriitor englez (d. 1917)
1886 – Jean Arp, sculptor, pictor si poet francez (d. 1966)
1887 – Nadia Boulanger, compozitoroare si profesoara franceza (d. 1979)
1888 – Frans Eemil Sillanp, scriitor finlandez (d. 1964)
1891 – Karl Donitz, amiral si om politic german (d. 1980)
1893 – Alexander Korda, regizor maghiar stabilit in Marea Britanie (d. 1956)
1904 – Nikolai Ostrovski, scriitor rus (d. 1936)
1910 – Karl Kling, pilot german (d. 2003)
1910 – Lucia Demetrius scriitoare romanca (d. 1992)
1914 – Allen Funt, jurnalist american (d. 1999)
1916 – David Davidescu, inginer agrochimist roman, membru al Academiei Romane
1917 – Hortensia Masichievici, graficiana romanca
1923 – Lee Kuan Yew, politician singaporez
1924 – Lauren Bacal, actrita americana de film
1925 – B.B. King, muzician american
1927 – Peter Falk, actor american (d. 2011)
1937 – Marin Codreanu, scriitor roman
1954 – Mickey Rourke, actor american
1956 – David Copperfield, magician american
1957 – Anca Parghel, interpreta si profesoara romanca de jazz (d. 2008)
Decese:
1380 – Carol al V-lea al Frantei (n. 1338)
1701 – Iacob al II-lea al Angliei (n. 1633)
1736 – Gabriel Daniel Fahrennheit, fizician german (n. 1686)
1824 – Ludovic al XVIII-lea al Frantei (n. 1755)
1936 – Jean-Baptiste-Etienne-Auguste Charcot, explorator si oceanograf francez (n. 1867)
1977 – Maria Callas, (Maria Calogeropoulos) soprana americana de origine greaca (n. 1923)
1977 – Marc Bolan, compozitor si chitarist britanic (n. 1947)
1980 – Jean Piaget, epistemolog si psihopedagog elvetian (n. 1896)
1993 – Silvia Popovici, actrita romanca de teatru si film (n. 1933)
2000 – Ioan Alexandru, poet roman (n. 1941)
2002 – James Gregory, actor american de film (n. 1911)
2010 – Printul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern, capul casei de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 1924)


































