Până și organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare se modifică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 20 octombrie 2025, în consultare publică Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare, olimpiade și concursuri școlare și Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară. Se dorește introducerea de noi modificări în organizarea concursurilor școlare, pentru „creșterea transparenței în procesul de organizare și selecție a competițiilor, cât și creșterea relevanței acestor competiții”, așa cum anunță conducerea ministerului Educației.

În curând, se va da startul olimpiadelor și competițiilor școlare și, pe ultima sută de metri, Ministerul Educației și Cercetării face unele modificări cu privire la desfășurarea acestora. Astfel, conform proiectelor Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare, olimpiade și concursuri școlare și Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară puse în consultare publică, vor apare mai multe modificări față de normele actuale.

Conform noilor norme, a fost introdusă explicit posibilitatea pentru elevi de a participa la o clasă superioară celei în care sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția, în interiorul aceluiași ciclu de învățământ (gimnazial/liceal). Nu va fi permisă participarea la o clasă inferioară celei în care elevii sunt înscriși în anul școlar în care se desfășoară competiția.

Deasemenea, pentru egalitate de șanse, a fost introdusă posibilitatea ca elevii cuprinși într-o formă de școlarizare în spital sau la domiciliu să poată susține probele etapelor olimpiadelor școlare, cu excepția probelor practice, în spital, respectiv la domiciliu, cu aprobarea comisiei responsabile de organizarea etapei respective a competiției școlare.

Începând cu ediția 2025 – 2026, va fi introdusă posibilitatea ca, în funcție de precizările din regulamentul specific, olimpiadele școlare să se poată desfășura și în format online. Modalitatea de organizare (fizic/online) va fi prevăzută în regulamentul fiecărei competiții. De asemenea, evaluarea lucrărilor la probele scrise se va putea face digitalizat. Modalitatea de evaluare a lucrărilor (fizic/digitalizat) va fi menționată în regulamentul specific al fiecărei competiții.

Pentru transparență sunt menționate explicit obligația ca în regulamentele fiecărei competiții să fie incluse criterii de departajare clare, nediscriminatorii și suficiente pentru calificare pe locuri suplimentare la etapa națională, iar centrele de desfășurare a olimpiadei vor afișa, pe lângă bareme, și subiectele probelor de concurs, precum și modalitatea/canalul de comunicare a rezultatelor. La fel ca în cazul concursurilor naționale, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de depunerea contestației, atât la etapa județeană, cât și la etapele zonală și națională.

Vor fi aduse modificări și în ceea ce privește calificarea la etapa națională, punctajul minim propus pentru calificare fiind de 60% din punctajul maxim posibil de obținut la etapa județeană, față de 40%, în prezent, asta pentru creșterea relevanței competițiilor. Totuși, nu vor fi modificări în ceea ce privește numărul de locuri pentru calificarea la etapa națională.

 „În perspectiva evaluării digitalizate a probelor scrise la toate etapele olimpiadelor şcolare, indiferent de disciplină, rezultatele sunt apreciate prin punctaje de la 0 la 100, conform baremelor”, se arată în proiectele propuse de Ministerul Educației, care anunță că: „Modificările propuse în cele două proiecte lansate în consultare publică vizează atât creșterea transparenței în procesul de organizare și selecție a competițiilor, cât și creșterea relevanței acestor competiții. Vă încurajăm să trimiteți sugestiile dumneavoastră. Formele finale ale documentelor vor fi adoptate după încheierea perioadei de consultare publică și analiza feedbackului primit, cu avizul Comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.