Astăzi, miercuri, 12 august 2025, s-a desfăşurat ultima probă scrisă, cea la alegere în funcție de profil şi specializare, a sesiunii a II-a a Bacalaureatului 2025. Până la afişarea primelor rezultate, anunțate pentru 18 august, două constatări: numărul candidaților a fost mai mic față de anul trecut, iar dintre aceştia, aproape o cincime au ales să nu participe la probele scrise.

În primele zile ale acestei săptămâni s-au desfăşurat probele scrise ale sesiunii august a Bacalaureatului 2025, sesiune pentru care s-au înscris aproape 500 de candidați. Doar ceva mai mult de jumătate dintre ei, dintre cei care nu au participat la prima sesiune, au urmat să susțină toate cele trei probe. Restul au participat doar la una sau două probe, cele la care au obținut note sub 5 sau note care nu le-au permis atingerea mediei 6, necesară obținerii diplomei de Bacalaureat, la examenele anterioare.
Aşa se face că numărul candidaților a variat la fiecare probă scrisă, la Limba și literatura română – proba E.a) – s-au prezentat 258 de candidați (188 la profilul real și 70 la profilul umanist), între care 37 au fost absenți, iar la proba obligatorie a profilului (proba E.c), susținută, în funcție de profilul urmat, la disciplinele Istorie sau Matematică, au fost înscriși 366 de candidați, dintre care 302 s-au prezentat la examen (201 la Matematică și 101 la Istorie), iar 64 nu au participat. Cât priveşte ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, numărul celor înscrişi a fost de 353, între care 58 de candidați, cam aceiaşi care au lipsit şi la probele trecute, au ales să nu se mai prezinte la examen.
Cât priveşte desfăşurarea propriu-zisă a probelor scrise, în cel două centre de examen, Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad și Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, ele s-au desfăşurat fără evenimente, iar activitatea s-a derulat conform procedurilor, fără probleme tehnice privind scanarea lucrărilor sau de altă natură.
Numărul candidaților care au susținut Bacalaureatul în cea de-a doua sesiune a acestui an este mai mic decât anul trecut, când s-au înscris 633 de absolvenți de liceu vasluieni, dintre care nu mai puțin de 133 de candidați au absentat.
Afişarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor vor avea loc pe 18 august. În zilele de 19 şi 20 august se va mai putea face vizualizarea lucrărilor scrise şi depune contestaţii de către cei nemulțumiți de notele primite. Afişarea rezultatelor finale din această ultimă sesiune a Bacalaureatului din acest an se va face pe 26 august.



































