„Furia” este un thriller psihologic în care Alex Michaelides îmbină misterul clasic cu o explorare modernă a manipulării, a identității și a miturilor pe care ni le construim pentru a ne justifica acțiunile. Fără a renunța la răsturnările de situație care l-au consacrat, autorul propune de această dată o structură narativă mai ambițioasă, puternic inspirată din teatru și din tragedia greacă.

Acțiunea se desfășoară pe o insulă privată din Grecia – un decor idilic, dar profund izolat, care amplifică instantaneu starea de neliniște. Lana Farrar, o fostă vedetă de la Hollywood, își invită cei mai apropiați prieteni pentru a petrece weekendul de Paște. Atmosfera exclusivistă ascunde însă rivalități vechi, resentimente și secrete distructive. În momentul în care o furtună violentă blochează orice cale de evadare, reuniunea se transformă într-un joc periculos care culminează cu o crimă.
Punctul forte al romanului este naratorul, Elliot Chase. Acest dramaturg își deapănă amintirile direct către cititor, jucându-se constant cu așteptările acestuia și transformând textul într-o savuroasă experiență autoreflexivă – o poveste despre cum se construiește, de fapt, o ficțiune. Michaelides exploatează excelent mecanismul naratorului nesigur, astfel încât fiecare detaliu oferit este pus sub semnul întrebării.
Împărțirea în cinci acte oferă cărții un ritm aparte și o diferențiază clar de romanele de gen convenționale, trădând totodată experiența de scenarist al autorului. Lana Farrar este figura centrală, carismatică și enigmatică, în jurul căreia gravitează personaje conduse de orgoliu, gelozie și dorința de control. Deși unele figuri secundare funcționează mai degrabă ca tipologii umane decât ca personalități complexe, ele susțin eficient dinamica interacțiunilor și mecanismele manipulării.
Autorul demonstrează din nou că stăpânește arta suspansului. Răsturnările de situație schimbă constant perspectiva asupra evenimentelor, iar finalul reușește să lege convingător toate firele epice. Dincolo de intriga polițistă, „Furia” vorbește despre traumă, răzbunare reprimată și fragilitatea adevărului. Este un roman de suspans inteligent, elegant și captivant, care transformă cititorul într-un participant activ la un spectacol al aparențelor.
Bibliotecar, Luciana Macovei



































