Începând cu august 2025, prin Legea nr. 141/2025, au fost adoptate o serie de măsuri fiscal-bugetare, inclusiv măsuri cu impact în sistemul de asigurări sociale de sănătate, care, prin implementare, să conducă la sustenabilitate și la asigurarea serviciilor medicale și medicamentelor necesare bolnavilor, precum și la continuitate în acordarea acestora.

Iată, principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate
Asigurați fără plata contribuției
De la 1 august 2025, se menține calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru următoarele categorii de persoane:
– copiii până la vârsta de 18 ani, tineri de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi, respectiv studenţi-doctoranzi;
– Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului;
– femeile însărcinate şi lăuzele;
– pensionarii cu venituri sub 3.000 lei;
– persoanele cu handicap;
– bolnavii cu afecţiuni oncologice beneficiari de programe naţionale de sănătate, care nu au surse de venit;
– persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventi;
– victimele traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12;
– voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de urgenţă voluntare, în baza contractului de voluntariat;
Asigurați cu plata contribuției începând cu data de 1 august 2025
Categoriile de mai jos au calitate de asigurat până la 1 septembrie 2025, potrivit legii, iar după această dată, calitatea de asigurat se menține urmare a reținerii la sursă, începând cu 1 august 2025, de către plătitorul de venit, a contribuției de 10%, nefiind necesar niciun demers suplimentar din partea acestora:
– pensionarii cu venituri peste 3.000 lei – pentru partea care depășește suma de 3.000 lei;
– beneficiarii unor legi speciale – veterani, revoluționari etc.;
– persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
– persoanele fizice care beneficiază de venit minim de incluziune – ajutor social;
– persoanele care se află în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil.
Persoanele coasigurate
– Persoanele coasigurate au calitatea de asigurat până la 1 septembrie 2025. După această dată, aceștia își pot menține calitatea de asigurat în situația în care persoana asigurată care îi are în întreținere va depune declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și va plăti 25% din contribuția calculată la 6 salarii minim brute pe economie (echivalentul a 607,5 lei), iar restul de 75% până la data de 25 mai 2026 (1.822,5 lei), sau pot face acest demers în nume propriu.
– Personalul monahal
– Persoanele fără venituri cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate
– Bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naţionale de sănătate, care nu realizează venituri, alții decât cei cu afecțiuni oncologice, vor beneficia în continuare de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora (consultații și spitalizări) cuprinse în pachetul de serviсіi medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni.


































