Președintele Trifan, mai strâns la pungă cu primarii decât fostul președinte Dumitru Buzatu

Doar un milion de lei, în total. Pe atât pot conta primarii comunelor vasluiene ca ajutor financiar de la Consiliul Județean Vaslui în caz de nevoie. Suma alocată în bugetul județului ca fond de rezervă este de trei ori mai mică decât anul trecut, și de peste 10 ori mai mică ca pe vremea când președinte era Dumitru Buzatu…

conform legii, consiliile județene pot constitui, în cadrul bugetului local pe anul în curs, un fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților. Fondul se utilizează la propunerea ordonatorului principal de credite, pe baza hotărârii Consiliului Județean (CJ), pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exercițiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unități administrativ-teritoriale în situații de extrema dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unități ori din inițiativă proprie.

În general, banii din acest fond de rezervă erau alocați periodic pentru unele primării aflate în dificultate, care nu aveau destule fonduri pentru cofinanțările proiectelor cu fonduri nerambursabile, ori aveau conturile blocate sau sechestre instituite asupra unor bunuri sau chiar pentru plata salariilor funcționarilor în ultimele zile ale anului. Anii trecuți, fostul președinte CJ Dumitru Buzatu cunoștea aceste dificultăți ale primăriilor și avea grijă să aloce la acest fond de rezervă sume importante, care ajungeau și la peste 10 milioane lei anual. Teoretic, ajutoarele financiare erau acordate pe baza unei analize făcute asupra felului în care fiecare primar care solicita bani își întocmea bugetul și cheltuia banii. Chiar dacă cei mai mulți beneficiari erau primari cu aceeași culoare politică cu cea a președintelui Buzatu, asta pentru că, poate, cele mai multe primării erau PSD, primeau ajutor și primari ai altor partide.

Conducerea CJ Vaslui s-a schimbat, iar noul președinte se pare că este mult mai chibzuit cu cheltuirea banului public. Așa se face că, anul trecut, la adoptarea noului buget nu a fost prevăzut nici un ban pentru fondul de rezervă bugetară. Abia la prima rectificare a bugetului, s-a alocat în acest scop suma de 3 milioane de lei, dealtfel repede cheltuită, solicitările totale de ajutor financiar venite din partea primărilor fiind de circa 15 ori mai mari.

În acest an, și pe fondul unui buget de criză cu venituri la bugetul județului cu peste 30 de milioane de lei mai mici decât anul trecut, fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților județene a primit o alocare de doar un milion de lei. Astfel, primarii vor fi obligați să-și drămuiască drastic puținii bani aflați la dispoziție, câtă vreme nu pot spera la cine știe ce ajutor din partea C. Este posibil totuși ca, pe parcursul anului, acest fond de rezervă să mai fie suplimentat.

O speranță pentru primari ar putea veni din partea Guvernului, care, la adoptarea bugetului de stat pe anul 2025, a promis că va mai aloca fonduri către primării pentru asigurarea cofinanțării proeictelor finanțate prin PNRR. Doar că analizarea cererilor venite din teritoriu și, respectiv, alocarea de bani, se va face la sfârșitul lunii mai, deci, după alegerile prezidențiale… 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.