Deputata Raisa Enachi condamnă lipsa de accesibilitate a locuitorilor din Huși la transportul feroviar

„Plecări/sosiri stație – Huși – Mersul trenurilor CFR: Niciun tren nu pleacă din stație. Sosiri din direcția… Niciun tren nu sosește în stație”, se scrie pe site-ul CFR Călători, după ce, pe 14 ianuarie 2012, linia Crasna – Huși a fost închisă, după aproape 130 de ani de existență.

Într-o recentă postare pe pagina sa de socializare, reputata vasluiană Raisa Enachi condamnă faptul că locuitorilor din municipiul Huși le este refuzat dreptul la transportul pe cale ferată. „Locuitorii din Huși sunt condamnați să trăiască într-o izolare cruntă (…) Calea ferată care ar trebui să le asigure legătura cu restul țării, este lăsată în paragină, acoperită de ierburi înalte”, scrie parlamentarul vasluian, care, în aceeași postare, reclamă faptul că, în timp ce mai marii CFR au furat milioane de euro din bugetul companiei, ilegalitățile și furtul continuând și la nivel mai mic, condițiile de transport ale călătorilor sunt ca la începutul secolului trecut.

Iată, postarea deputatei Raisa Enachi:

„Grindeanu iese pe TikTok, senin, zâmbitor, cu ceasul scump la vedere, și ne spune că “s-au făcut descinderi la CFR”.

Păi nu-i treaba ta să previi, nu să ne anunți după ce s-a furat?

CFR e un focar de hoție de ani de zile.

Trenuri vechi din ’89, ruginite, care deraiează, rămân pe câmp. Iarna îngheți în ele, vara leșini. Nu se investește, pentru că se fură. Simplu! Bilete gratuite pentru elevi, vândute ilegal.

Locuri blocate fictiv, ca să nu mai găsești niciun loc liber în tren.

Asta e “performanța” CFR-ului sub Grindeanu. Dar pe TikTok totul e roz, ceasul strălucește, ministrul zâmbește”, arată deputata Raisa Enachi, care, în continuare, condamnă faptul că municipiul Huși este decuplat de la rețeaua națională de căi ferate, iar locuitorii din zonă, privați de posibilitatea de a folosi acest mujloc de transport mai sigur și mai ieftin:

„Un alt caz revoltător este și lipsa de accesibilitate a locuitorilor din Huși la transportul feroviar. Calea ferată care ar trebui să le asigure legătura cu restul țării, este lăsată în paragină, acoperită de ierburi înalte.

Se pare că ministrul Transporturilor nici măcar nu știe unde se află Huși, orașul dintre vii, iar acest lucru este o mare rușine.

Dacă ar fi făcut măcar o vizită, ar fi observat cu ochii lui că infrastructura feroviară din această zonă nu doar că nu este modernizată, dar nici măcar nu este funcțională!

Locuitorii din Huși sunt condamnați să trăiască într-o izolare cruntă, iar accesul la un transport civilizat este pur și simplu refuzat?

România reală, însă, stăm în frig, cu biletul în mână și trenul blocat în câmp”, arată deputata de Vaslui, Raisa Enachi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.