Nici nu s-a sfârșit luna octombrie că municipalitatea vasluiană se pregătește să întâmpine Sărbătorile de iarnă. În aceste zile, în special pe arterele din centrul municipiului reședință de județ, echipe de muncitori lucrează la montarea iluminatului festiv pe și între stâlpi. Pentru acest an, în vederea închirierii, transportului, montării și întreținerii echipamentelor electrice pentru iluminatul festiv, municipalitatea vasluiană a alocat circa 670 mii lei, mai puțin cu 200 mii lei decât anul trecut.

Anii trecuți, conducerea primăriei Vaslui lăsa pentru a doua jumătate a lunii noiembrie montarea luminilor artizanale pentru iluminatul specific sărbătorilor de iarnă, iar aprinderea instalațiilor era programată în prima decadă a lunii decembrie. Iată însă că noul primar, Lucian Braniște, iubește mai mult Cărciunul decât predecesorul său, inginerul Vasile Pavăl, pentru că a dat deja ordinul de montare a instalațiilor de iluminat, de-a lungul celor mai importante artere ale orașului.
Este adevărat, anunțul de licitație deschisă privind Servicii de instalare a echipamentului electric în cadrul proiectului „Iluminat festiv în perioada Sărbătorilor de iarnă 2024-2025, în Municipiul Vaslui și localitățile componente” a fost postat de Primăria municipiului Vaslui încă din 26 august 2024, și, deja, licitația și-a aflat câștigătorul, fiind îndeplinite și condițiile ulterioare, cele de rezolvare a eventualelor contestații și de semnare a contractului de execuție.
În acest an, doar pentru acest iluminat festiv, Primăria Vaslui a alocat suma de 672.394,7 RON, bani din care ar urma să se facă montarea instalațiilor aparținând beneficiarului, închirierea echipamentelor și instalații de iluminat festiv, inclusiv transportul și depozitarea lor, montarea, verificarea și supravegherea continuă a funcționării tuturor instalațiilor de iluminat ornamental festiv, corectarea și adaptarea regimului de exploatare la cerințele utilizatorului, controlul calității serviciului prestat, asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat și utilaje în număr suficient pentru îndeplinirea activităților ce fac obiectul serviciului de iluminat ornamental festiv, precum și, ulterior sărbătorilor, demontarea și transportul tuturor instalațiilor.
Anul trecut, de exemplu, municipalitatea a alocat în același scop nu mai puțin de 892.415,9 lei cu TVA inclus, în timp ce, pentru servicii de iluminat festiv în perioada sărbătorilor de iarnă 2022-2023 în municipiul Vaslui și în localitățile componente, costul acestor servicii a fost de 567.167,98 de lei, fără TVA, iar în 2021, de 449.787,74 de lei, fără TVA. De fiecare dată însă, bucuria vasluienilor, și în special a celor mici, a fost neprețuită!
Ghirlandele luminoase exterioare pot fi montate oricând, important este momentul când ele vor fi puse în funcțiune pentru a intra în spiritul sărbătorilor. În plus, cu cât sunt asamblate mai devreme, cu atât prețul instalării lor ar trebui să fie mai mic, deci s-ar face ceva economie la bugetul administrației locale. La fel de importantă este și organizarea Târgurilor de Crăciun, originare din țările vorbitoare de limbă germană, dar răspândite prin multe colțuri ale lumii, care reprezintă un tărâm al minunilor de iarnă și oferă o atmosferă festivă cu tradiții unice. Pentru amatorii de diverse activități distractive, dar și pentru consumul specialităților delicioase, recomand modelul Târgului de Crăciun din Budapesta (Piața Vorosmarty) și pe cel din Basel – Elveția (pe malul râului Rin) – ultimul în special pentru ciocolata extraordinară 🙂 și ceasurile cu cuc. Asemenea târguri pot fi pregătite și la noi, deloc la prejos decât cele amintite.