Victor Honcu, elev al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Vaslui, a obținut cel mai bun punctaj la faza națională a Olimpiadei de Lingvistică destinată elevilor de clasele V-XII, desfășurată, zilele trecute, la Ploiești. Mai mult, el a obținut alte două premii speciale, cel acordat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, pentru cea mai bună rezolvare a problemei 1 și Premiul special, acordat de Editura CD PRESS, pentru cel mai mare punctaj din concurs. premii.

În perioada 5 – 7 aprilie, la Ploiești, județul Prahova, a avut loc faza națională a Olimpiadei Naționale de Lingvistică „Solomon Marcus”, clasele V-XII, eveniment aflat pe agenda Ministerului Educației. Județul Vaslui a fost reprezentat de o delegație formată din elevii Victor Honcu, Maria Duduman, Andreea Clapa și Otniel-Andrei Bălan, însoțiți de profesoara Mihaela – Loredana Doroftei.
Cu toții au obținut rezultate notabile, însă cele mai bune au fost cele ale lui Victor Honcu, elev al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, pregătit de profesoara Maria – Milica Sofroni, cel care a înregistrat cel mai mare punctaj din concurs, 93,5 puncte la nivelul claselor V-VI, punctaj care i-a adus Premiul I, acordat de Ministerul Educației, Secțiunea Exercițiu, Categoria A. La celelalte secțiuni din concurs, cele mai mari punctaje au fost de 93,32 puncte – secțiunea Exercițiu B, respectiv 90,83 puncte, la secțiunea Performanță. În aceste condiții, vasluianul Victor Honcu a fost răsplătit nu doar cu Premiul I, ci și cu alte două premii speciale, care evidențiază performanța înregistrată. Este vorba de Premiul special acordat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, pentru cea mai bună rezolvare a problemei 1, și Premiul special, acordat de Editura CD PRESS, pentru cel mai mare punctaj din concurs.
Sincere felicitări pentru performanțele obținute de elevul Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Vaslui, performanțe care, suntem siguri, vor fi repetate în viitor! Felicitări profesorilor și părinților lui Victor, pentru imlicarea și susținerea acestora!































