În aceste zile, în Camera Deputaților se află în dezbatere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 70/2023, act normativ care amendează Legea Pensiilor, fără a aduce în fapt nimic în plus pentru milioanele de vârstnici aflați, mulți dintre ei, la limita subzistenței. „În schimb, sunt protejați cei cu venituri mari, care au acum posibilitatea să-și cumpere vechime în muncă, pentru a beneficia de o pensie substanțială. Cât despre pensiile speciale, deși au trecut 4 ani de când PNL a promis dispariția acestora, brusc, a devenit un subiect care nu mai este în actualitate”, consideră deputata de Vaslui Raisa Enachi.

În urmă cu 4 ani, Partidul Național Liberal, prin vocea prim-președintelui Rareș Bogdan, își făcea campanie electorală promițând alegătorilor că, în maxim 60 de zile după preluarea puterii, vor elimina pensiile speciale ale aleșilor, fie ei primari sau parlamentari. De atunci, PNL s-a aflat permanent la guvernare în alianța cu USR sau PSD, fără ca această problemă să fie rezolvată. Mai mult, anul trecut, prin Ordonanța de Urgență nr. 70/2023, au fost aduse modificări la Legea Pensiilor, din pĂcate nu în favoarea marei mase a beneficiarilor sistemului de pensii, care vor rămâne tot cu aceleași pensii de mizerie. În aceste zile, OUG 70/2023, care deja își produce efectele, este în dezbatere în Camera Deputaților, for decizional.
Deputata de Vaslui Raisa Enachi și-a exprimat părerea în legătură cu acest subiect, criticând măsurile luate de actualii guvernanți: „Cum este posibil ca unii politicieni să își voteze pensii speciale de zeci de milioane, în timp ce bătrânii bolnavi sunt lăsați să se descurce cu câteva sute de lei lunar?
Mă întreb cine stabilește prioritățile în această țară și cum se decide care sunt cele mai grave probleme ce necesită rezolvare urgentă.
Este inacceptabil ca bătrânii noștri, care au muncit o viață întreagă, să fie tratați cu dispreț și să nu primească o mână de ajutor din partea statului.
Este clar că trebuie să existe o schimbare în modul în care se iau deciziile politice și în care sunt alocate resursele, astfel încât nevoile și drepturile celor mai vulnerabili membri ai societății să primească prioritatea cuvenită. A venit timpul să ne concentrăm pe binele și demnitatea bătrânilor noștri, să nu lăsăm ca interesele egoiste ale unora să primeze”, a declarat deputata de Vaslui Raisa Enachi.
Trebuie spus că această poziție a parlamentarei vasluiane, de a apăra drepturile celor oropsiți, a fost constantă pe parcursul celor 4 ani de mandat, dovadă fiind cele 55 de luări de cuvânt și 45 de declarații politice făcute de la tribuna Camerei Deputaților, precum și o bună parte a celor 158 de propuneri legislative inițiate sau la care Raisa Enachi este cosemnatar.






























