SOS spitalele din Murgeni și Negrești

Recent, un bărbat de 78 de ani a decedat chiar în fața Spitalului de Psihiatrie din Murgeni, unitatea neavând un cardiolog care să poată da primul ajutor până la venirea ambulanței. În zona Negrești, zeci de mii de locuitori trebuie să apeleze la spitale din Iași sau Vaslui, pentru că Spitalul Orășănesc de acolo a fost închis în urmă cu mai bine de 10 ani. O salvare ar putea veni din partea Guvernului, care are un proiect de Ordonanță de Urgență prin care va aloca 13,25 miliarde de lei pentru reabilitarea și dotarea spitalelor județene, municipale sau orășănești. Până atunci, reprezentantul AUR Vaslui, prof. univ dr. Sorin Sergiu Chelmu a anunțat că împreună cu colegii săi de partid vor picheta cele două spitale pentru a sensibiliza autoritățile locale și județene.

Săptămâna trecută, Guvernul României a analizat în primă lectură un proiect de Ordonanță de Urgență pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu instituţiile financiare internaţionale. „Programul naţional de investiţii în infrastructura unităților spitalicești, cu o alocare financiară de 13,25 miliarde lei, se va derula în perioada 2024-2030. Actul normativ reglementează măsurile necesare pentru crearea unui cadru legislativ care să permită potențialilor beneficiari promovarea proiectelor de investiții, prin Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, astfel încât să se poată asigura accesul populației la servicii medicale esențiale, creșterea calității vieții și atingerea standardelor din țările europene”, se arată pe site-ul Guvernului.
Valoarea maximă aferentă unui proiect finanțată din Program este de 2 miliarde de lei pentru spitale județene/județene de urgență, spitale de urgența, spitale mono specialitate; 350,5 milioane de lei pentru spitale municipale/municipale de urgență; și respectiv 250 de milioane de lei pentru spitale orășenești.
Pot beneficia de acest Program unitățile administrativ-teritoriale,  unitățile sanitare publice aflate în coordonarea / subordonarea / autoritatea sau în administrare / proprietatea instituțiilor publice centrale, sau unitățile sanitare publice: spitalele publice orășenești, municipale/municipale de urgență și spitalele județene/județene de urgență, spitale de specialitate, spitale clinice și clinice de urgență, institute care desfășoară activitate medicală spitalicească și prespitalicească. Fondurile ar putea fi accesate și prin parteneriate între autoritățile sau instituțiile publice locale, care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului şi unitățile sanitare publice.
Dacă doresc, autoritățile locale din Murgeni sau Negrești ori chiar Spitalul Județean de Urgență Vaslui ar putea accesa astfel de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea spitalelor orășănești din cele două orașe, lucru care ar veni în sprijinul locuitorilor din zonă, care nu ar mai trebui să apeleze la unități sanitare aflate la zeci de kilometri. Economia de timp astfel făcută ar putea salva viețile a sute de pacienți!

Categoriile de investiții care vor putea fi realizate prin finanțarea guvernamentală anunțat sunt realizarea de construcții noi și dotare, lucrări de modernizare/reabilitare și dotare, extindere la construcțiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente și dotare pentru digitalizare și tranziția la energie verde. „Finanțarea Programului va fi asigurată din fonduri naționale și fonduri externe, detalii urmând să fie stabilite ulterior printr-o Hotărâre de Guvern. Beneficiarii pot depune cereri de finanțare în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului”, se mai arată în comunicatul postat de Guvern.

Până atunci, autoritățile locale și județene pot pregăti proiecte în vederea accesării respectivelor fonduri din Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești. Pentru a le le determina să facă acest lucru, în vederea deschiderii unor linii de gardă destinate nu doar pacienților Spitalului din Murgeni, ci locuitorilor din zonă, respectiv redeschiderea Spitalului din Negrești, prof. univ dr. Sorin Sergiu Chelmu a anunțat că împreună cu colegii săi din cadrul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) vor picheta cele două spitale. „Dacă va fi nevoie, ne vom instala corturi în fața spitalelor și, împreună cu locuitorii din zonele respective, vom picheta și sediile primăriilor respective, precum și a Consiliului județean. Sunt zone fără servicii medicale, cele două orașe, dar și comunele din jur, ai căror locuitori, după un drum de 40 – 50 de minute cu ambulanța, speră să ajungă la timp la spitale pentru a fi salvați. Eu nu văd unde s duc banii pe care-i plătesc cetățenii drept taxe și impozite: infrastructură, nu! echipamente, nu! În loc să aibă în gând doar bunăstarea lor, actualii guvernanți ar trebui să regândească întreg sistemul de sănătate la fel cum ar trebui să regândească și sistemul de educație. Noi pierdem generații de copii pentru că nu le oferim condiții de dezvoltare personală, pentru că le refuzăm accesul la actul medical. Nu trebuie uitat că investițiile în aceste domenii nu se văd de azi pe mâine, ele se văd în generațiile viitoare. Consider că întreaga clasă politică ar trebui să facă un efort în acest sens, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, întreaga clasă politică trebuie penalizată și înlocuită cu oameni care doresc să facă cu adevărat ceva pentru locuitorii acestei țări”, a declarat reprezentantul AUR, prof. univ dr. Sorin Sergiu Chelmu, cu ocazia unei conferințe de presă susținute săptămâna trecută. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.