Un proiect de hotărâre aprobat în ultima ședinață a Consiliului Județean (CJ) Vaslui prevede instalarea a 306 panouri fotovoltaice. Investiți are o valoare totală de 1.698.423 lei, CJ propunându-și să atragă 817.095,71 lei din Fondul de Modernizare al Ministerului Energiei, iar diferență de 881.327,30 să fie asigurată din bugetul local.
În octombrie anul trecut, Consiliul Județean Vaslui lansa invitația de participare prin depunerea ofertelor de preț pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică având ca obiect serviciile de elaborare a documentației tehnico economice faza SF pentru investiția „Sistem de panouri fotovoltaice la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”. Valoarea estimată a contractului era de 42.016,81 lei, fără TVA.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat, iar prin acesta se propune înființarea unei centrale electrice fotovoltaice de tip “on-grid” cu capacitatea de 125,46 kWp – Varianta cu invertoare trifazate si o producție totală calculată de aproximativ 142,3 kwh/lună, instalată pe clădirea corpurilor A și B de la Spitalul Județena de Urgență Vaslui.
Astfel că, în ședința lor de ieri, consilierii județeni au avut pe masă un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Sistem de panouri fotovoltaice la Spitalul Județean de Urgență Vaslui” și a cheltuielilor legate de proiect.
„Obiectivul general urmărit constă în creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul FM, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei”, se arată în proiectul de hotărâre, în care se precizează că prin Program se finanțează achiziţionarea de instalaţii/echipamente noi pentru construirea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro; construcţii aferente care fac strict obiectul proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro.
Investițiile trebuie finalizate, respectiv instalate și conectate la rețea, inclusiv puse în funcțiune până la data de 31 decembrie 2026.
Proiectul prevede instalarea a 306 panouri fotovoltaice cu puterea instalata de 410W și a 3 invertoare trifazate pentru compensarea consumului de energie electrică pe conturul studiat, cu o capacitate de producție determinată în urma simulărilor cu software-ul specific de dimensionare. „Soluția tehnică propusă va asigura alimentarea cu energie electrică din sursa fotovoltaică utilizând tehnologia celulelor policristaline pentru introducerea acesteia în SEN”, se explică în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, în care se precizează că, în cadrul suprafeței disponibile se vor amplasa panouri fotovoltaice, montate pe structura metalică; invertoare trifazate, montate pe structura metalică a panourilor fotovoltaice, în centrele de greutate ale rețelelor; rețele electrice pozate pe structura în curent continuu, de la panouri până la invertoare; rețele electrice de la panouri până la tabloul electric general și până la postul de transformare; container pentru echipamentele de monitorizare și control și tabloul electric general.
Valoarea totală a proiectului este de 1.698.423,01 lei cu TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă ce poate fi atrasă din Fondul pentru Modernizare este de 817.095,71 lei. Diferența, în sumă de 881.327,30 lei, va fi asigurată din bugetul local al județului.