„Românii trebuie să se facă auziți, iar singura modalitate rămasă la dispoziție este prin proteste de stradă”

„AUR nu stă pasiv: este singura formațiune politică care apără cu adevărat democrația în țara noastră”, a spus Vlad Dicu, liderul local al AUR Vaslui, vorbind despre protestele organizate de partid împotriva intențiilor coaliției PSD-PNȘ de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale. Peste 10.000 de români au participat la aceste proteste.

„Decizia comasării alegerilor este o mișcare prin care cei aflați azi la putere vor să ne fure vocea și drepturile, îndreptându-ne către o dictatură mascată, cu binecuvântarea lui Klaus Werner Iohannis. Când liderii ignoră dialogul și modifică regulile doar pentru a rămâne la putere, înseamnă că trăim o farsă, nu o democrație”, a spus Vlad Dicu, președintele organizației municipale Vaslui a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), în cadrul unei conferințe de presă, vorbind despre protestele organizate de partidul său la care au participat peste 10.000 de români toate județele țării, împotriva intențiilor coaliției PSD-PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale.

„Protestele au avut ca destinație finală sediile PSD din orașele reședință de județ. Într-un moment extrem de dificil pentru democrația din România, în care PSD alături de PNL au colaborat pentru a lansa o ofensivă agresivă împotriva principiilor fundamentale ale statului de drept și ale democrației, AUR nu stă pasiv: este singura formațiune politică care apără cu adevărat democrația în țara noastră”, a spus Vlad Dicu, arătând că gestul participanților la proteste de a aprinde lumânări la sediile PSD au reprezentat mesaje pentru apărarea democrației și respingerea comasării alegerilor. „Manifestanții au spus la unison că singura modalitate prin care românii își pot face auzită vocea de către coaliția condusă de PSD și Marcel Ciolacu este doar prin proteste de stradă. Protestatarii și-au exprimat revolta față de faptul că se propune comasarea alegerilor, o mișcare prin care Marcel Ciolacu, PSD și PNL ne duc cu pași repezi către dictatură”, a completat el.

Liderul AUR Vaslui consideră că „românii trebuie să se facă auziți, iar singura modalitate rămasă la dispoziție este prin proteste de stradă”. „În Parlament, PSD și Marcel Ciolacu au pus pumnul în gura opoziției. Este inadmisibil ca într-o democrație Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Klaus Werner Iohannis să ne închidă gura, ignorând complet voința poporului. Îi chemăm alături de noi pe toți românii care nu vor ca democrația să moară în România, care nu vor să își vadă țara capturată complet de acest cartel politic care se află la guvernare; pe toți oamenii de bună credință care spun un „NU” răspicat unui alt troc PSD-PNL, o altă farsă girată de oamenii sistemului care ne-au condus în ultimii 34 de ani”, a mai spus Vlad Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.