Perioada de înscriere în Rabla local, prelungită cu o lună

Opt primării din județ derulează programul Rabla Local, finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin care se încearcă casarea a nu mai puțin de 1.400 de autovehicule uzate, cele mai multe, 1.000, din municipiul Vaslui. Până acum prea puțini vasluieni s-au arătat interesați de program, prin care, de la bugetul local, se acordă o primă suplimentară de 600 de lei față de cei 2.400 lei alocați din Fondul pentru Mediu, iar situația este generalizată la nivelul întregii țări. În consecință, AFM a prelungit termenul de înscriere cu o lună, până pe 29 septembrie, ora 23.59, sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale.

Prin programul „Rabla Local”, destinat persoanelor fizice, primăriile sunt sprijinite să scape de autovehiculele uzate care ocupă inutil locurile de parcare ori stânjenesc circulația pe străzi. Pentru fiecare autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de la  Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) de 2.400 de lei, iar primăriile contribuie, de la bugetul local, cu un supliment de 600 de lei.

În programul care a demarat efectiv la sfârşitul lunii iulie s-au  şi 8 primării vasluiene, cele ale comunelor Deleni, Lunca Banului, Laza, Fălciu, Ivești și Lipovăț, pentru casarea câte 50 de autovehicule uzate, precum şi municipiile Vaslui, pentru cazarea a 1.000 de autovehicule uzate, şi Bârlad, unde se doreşte casarea a 100 de astfel de rable.

În ciuda interesului inițial manifestat de persoanele fizice care ar fi dorit să scape de maşinile pe care, de cele mai multe ori, nu le mai foloseau, până acum prea puțini s-au înscris în programul rabla Local. Astfel, la Vaslui, au fost depuse doar 250 de cereri, din cele 1.000 cereri aşteptate, la Deleni, Lipovăț şi la Iveşti, doar câte 8 cereri, la Fălciu 12 cereri, La Laza doar 7 cereri, din cele 50 programate, iar la Lunca Banului au fost depuse 15 cereri. Doar la Bârlad au fost depuse toate cele 100 de solicitări pentru care primăria s-a înscris în program, iar fondurile puse la dispoziție au fost epuizate.

Situația este asemănătoare în întreaga țară, astfel că AFM a anunțat prelungirea perioadei de înscriere în programul Rabla Local până pe 29 septembrie 2023, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT). „Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php. În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație. De asemenea, persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au care au încheiat contracte de delegare cu AFM. Lista primăriilor care participă în cadrul programului poate fi consultată la următorul link: https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/lista_uat_program_rabla_local. pdf. După înscriere, AFM va transmite lista persoanelor fizice înscrise, către primăriile participante în cadrul Programului. Ulterior persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia. După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local)”, se anunță într-un comunicat al AFM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.