Depunere de coroane cu repetiție, la Vaslui. Românii, ce și când sărbătoresc?

După ce ieri, 9 mai 2023, reprezentanții Consiliului Județean Vaslui și cei ai PSD-ului local au depus coroane de flori la Monumentul Independenței din municipiul Vaslui, azi, pe 10 mai, a fost rândul Primăriei municipiului Vaslui, a Instituției Prefectului, a instituțiilor din subordine, inclusiv a structurilor militare din cadrul MAI, dar și a celorlalte partide politice să aducă un omagiu eroilor neamului. Zile cu semnificație diferită sau doar dorința de a se delimita de manifestările rusești prilejuite de Ziua Victoriei împotriva nazismului?

10 mai
10 Mai 2023, la Monumentul Independenței din municipiul Vaslui

Până anii trecuți, ziua de 9 mai avea o triplă semnificație, cunoscută de tot românul: Ziua Indepedenței, Ziua Victoriei împotriva Nazismului și Ziua Europei. Războiul din Ucraina a dat totul peste cap, după ce, din 2021, la propunerea liberalilor, Ziua Independenței a început să fie celebrată pe 10 mai, adică nu ziua în care în Parlament a fost rostit, de către Mihail Kogălniceanu, celebrul discurs „În stare de război, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare”, ci data la care Carol I a declarat Independența de stat a României! Practic, zilei de 10 mai, până atunci Ziua Regalității, celebrând sosirea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România, în anul 1866, și debutul unei domnii de 48 de ani, i s-a adăugat, în urmă cu doi ani, și semnificația Zilei Independenței, zi celebrată timp de peste 80 de ani, la insistențele comuniștilor, zic unii, pe 9 mai. A intervenit și războiul din Ucraina, motiv pentru care, poate pentru a nu-l supăra pe „Marele Licurici” și Uniunea Europeană, aprigi contestatari ai regimului de la Kremlin, s-a încercat mutarea Zilei Victoriei în altă zi decât festivitățile de la Moscova.

În aceste condiții, nu este de mirare că la Vaslui, au fost două rânduri de depuneri de coroane de flori în amintirea eroilor neamului și pentru celebrarea unora dintre cele mai importante momente care au definit România modernă ca stat.

Astfel, reprezentanții Consiliului Județean Vaslui și cei ai organizației PSD au celebrat cele trei evenimente pe 9 mai, în timp ce Primăria municipiului Vaslui, Instituția Prefectului județului și instituțiile din subordine, inclusiv structurile militare din cadrul MAI, dar și alte partide politice au ales data de 10 mai drept triplă sărbătoare (?). Cert este că, de fiecare dată, și pe 9, și pe 10 mai, s-au ținut slujbe bisericești și s-au depus coroane de flori în memoria înaintașilor și a eroilor și s-au ținut discursuri înălțătoare cu privire la importanța acestor evenimente. Doar actorii politici au fost diferiți, deși a existat și un numitor comun: lipsa, aproape desăvârșită, a interesului simplilor cetățeni, poate bulversați de modificările actuale ale istoriei pe care o știau și o respectau.

9 mai
9 Mai 2023, la Monumentul Independenței din municipiul Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.