Potrivit noilor prevederi din Legile Educaţiei, anunţate de Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, admiterea la liceu ar putea să se facă iar pe baza unui concurs de admitere, începând cu anul şcolar 2027 – 2028. Până atunci, conform noilor prevederi ce vor intra în vigoare chiar în acest an, la admiterea în licee şi şcoli profesionale nu va mai conta media din timpul gimnaziului, ci doar media obţinută la Evaluarea Naţională.

Potrivit propunerilor care urmează să fie votate în Parlamentul României, în cadrul unui liceu, 60% din locuri ar putea fi ocupate în urma Concursului de Admitere, iar 40% ar fi ocupate în urma repartizării computerizate, în funcţie de notele obţinute la Evaluarea Naţională. Dacă legea va fi adoptată, prima generație care ar urma să dea acest Examen de Admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar următor, adică 2023-2024. În continuare, minimum 10% dintre locuri vor putea fi ocupate fără concurs, de către elevi cu dizabilități și/sau CES și de către elevi de etnie romă, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.
Potrivit art. 98 din proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar, „unităţile de învăţământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 60% din numărul de locuri atribuite prin planul de şcolarizare, raportat la numărul de formaţiuni de studiu după susţinerea de către elevi a Evaluării Naţionale”. Pentru admiterea la liceu, candidații vor susține două probe „stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării”, acestea fiind „standardizate și unice la nivel național”. Pot participa la concursul de admitere elevii care au obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale. Candidații vor fi admiși în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiția promovării fiecărei probe cu minimum nota 5 (cinci). Elevii care nu au fost admiși la concursul de admitere participă la repartiția computerizată. Locurile rămase neocupate după organizarea concursului şi repartizarea în urma acestuia se vor atribui atribuie pe baza rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională, conform opţiunilor exprimate, prin repartiţie computerizată, în limita locurilor rămase disponibile. În situația în care la concursul de admitere, pentru fiecare specializare, se înscrie un număr de elevi mai mic decât numărul locurilor scoase la concurs, unitatea respectivă nu are dreptul de a organiza concurs de admitere pentru specializarea respectivă în anul școlar următor. Toate liceele care doresc să scoată locuri la concurs vor organiza examenul în aceeași zi. „Concursul de admitere pentru acele profiluri unde există competiție se va realiza în aceeași zi. (…) Acest concurs de admitere nu afectează elevii care sunt acum în gimnaziu. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024, dacă legea este adoptată până începe anul școlar.(…) Nu schimbăm regulile în timpul jocului”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
Proiectul privind noile legi ale educaţiei a fost prezentat public la sfârşitul lunii februarie şi urmează să fie supus Parlamentului spre aprobare.




































