Noi dotări pentru Spitalul Județean de Urgență Vaslui

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui va încheia un parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) în vederea accesării de fonduri PNRR în vederea îmbunătățirii dotării secției de terapie intensivă pentru nou născuți. Obiectivul proiectului propus constă în îmbunătățirea programului de screening prin dotarea infrastructurii existente cu aparatură medicală cu un consum redus de energie, modernă și corespunzătoare pentru a asigura condiții mai bune de diagnosticare și tratament al micilor pacienți. Trebuie spus că județul Vaslui are în prezent una dintre cele mai mici rate de mortalitate infantilă din țară, asta și datorită eforturilor făcute de CJ și conducerea SJU Vaslui în vederea reabilitării și modernizării, precum și atragerea de medici competenți la cea mai mare unităte spitalicească din județ. Asta în condițiile în care încă mai avem avem și una dintre cele mai mari rate de născuți vii, 69 de nou născuți la mia de femei fertile. 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui vrea să acceseze fonduri în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C12 – Sănătate, Investiția I2 – Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice – I2.3 – Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți, apelul de proiecte MS-0023. Este vorba despre un proiect, „Dotare cu echipamente medicale adecvate pentru îmbunătățirea programului de screening în cadrul Spitalului de Urgență Vaslui”, ce ar urma să fie realizat în parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) Vaslui, a carui dată limită de depunere în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă este 14 aprilie. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 260.163,75 lei (inclusiv TVA), din care valoarea cheltuielilor eligibile este în cuantum de 240.600,15 lei (inclusiv TVA), iar valoarea cheltuielilor neeligibile este în valoare de 19.563,60 lei (inclusiv TVA).

Prin intermediul acestui proiect ar urma să fie achiziționate aparatură medicală cu un consum redus de energie, modernă și corespunzătoare pentru a asigura condiții mai bune de diagnosticare și tratament al micilor pacienți în vederea îmbunătățirii programului de screening a secției de terapie intensivă pentru nou născuți a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Este vorba de un mixer de aer-oxigen pentru sala de nașteri și pentru sala operații cezariene, un monitor semne vitale sală naşteri, monitor semne vitale sală operații cezariene, ventilator de transport cu FiO2 reglabil 21- 100% și un incubator de transport.

Trebuie menționat că, conform datelor statistice furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Vaslui, efortul de modernizare și dotare cu echipamente moderne a SJU Vaslui din ultimii ani s-a concretizat prin scăderea ratei de mortalitate a nou-născuților cu vârstă între 0 și 6 zile, respectiv în cadrul unității sanitare, de la 5,7 la mie, la doar 1,5 la mie, una dintre cele mai mici din țară. Situața mortalității infantile s-a îmbunătățit mult în ultimii ani, acest indice scăzând de nu mai puțin de 4,5 ori, în cazul ratei de mortalitate a nou-născuților cu vârstă între 0 și 27 de zile, respectiv de peste 6 ori, de la 12,2 la mie, la doar 1,8 la mie, în cazul ratei de mortalitate a nou-născuților cu vârstă între 28 și 365 de zile, județul Vaslui ajungând să aibă unele dintre cele mai cifre la aceste capitole, la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.