În curând va expira mandatul managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. În consecinţă, Consiliul Judeţean Vaslui, în a cărui subordine se află unitatea spitalicească, a anunţat vineri organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției de manager spital persoană fizică, data limită de depunere fiind 27 martie 2023. În ultimii 10 ani, această funcţie a fost îndeplinită de Ana Rinder, cea care are şi cele mai mari şanse de a fi reconfirmată pe post pentru un nou mandat, dat fiind că în 2019 a promovat concursul cu nota maximă, nimeni neîncumetându-se să-i facă concurenţă. Dacă va fi aşa, Ana Rinder va avea în continuare noi provocări, construirea şi dotarea noului Spital Vechi din Vaslui fiind doar una dintre ele.

În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică la Spitalul Județean de urgență (SJU) Vaslui, aprobat prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Vaslui nr. 37 din 08.02.2023, modificată de Dispoziția nr. 52 din 17.02.2023, Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Vaslui organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager spital persoană fizică.
Concursul se va desfăşura la sediul SJU Vaslui în perioada 29.03.2023 – 12.04.2024 în două etape, prima, eliminatorie, care se va încheia pe 29 martie, fiind de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs. Ulterior, în data de 6 aprilie, va avea loc susţinerea publică şi evaluarea proiectului de management. Calendarul şi condiţiile de participare la concurs sunt disponibile pe site-ul SJU Vaslui (sjuvaslui.ro).
În prezent, funcţia de manager al celui mai mare spital din judeţ este ocupată de către Ana Smaranda Rinder, cea care, de 10 ani, conduce destinele celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, care în acest an are un buget peste 245 milioane lei, practic peste 70% din cel al municipiului Vaslui, şi la ale cărui servicii s-au adresat, anul trecut, peste 50 de mii de pacienţi.
Atribuţiile managerului SJU sunt diverse, de la cele în domeniul politicii de personal şi a structurii organizatorice a unităţii care numără peste 1.600 de salariaţi, la atribuţii în domeniul managementului serviciilor medicale sau în cel economico-financiar, până la atribuţiile în domeniul administrativ, managerul răspunzând inclusiv de relaţiile cu instituţiile statului, cu furnizori ori terţe persoane fizice sau juridice, inclusiv pacienţi. Nu trebuie uitat rolul foarte important al conducătorului unităţii în îndeplinirea politicii de modernizare continuă a spitalului, atât din punct de vedere a calităţii serviciilor medicale oferite, cât, mai ales, a infrastructurii şi dotării cu echipamente şi materiale, accesând fondurile necesare în acest sens.
Trebuie spus că Ana Rinder a fost responsabilă, împreună cu factorii decidenţi din conducerea judeţului, în procesul de reabilitare şi modernizare a SJU Vaslui, proces început în urmă cu peste10 ani. De aceea, viitorul manager, fie Ana Rinder, fie un altul, va avea o sarcină foarte grea, cea de finalizarea proiectelor începute, de implementarea unora noi, construirea şi modernizarea Spitalului nr. 2, care va începe în acest an, fiind doar unul dintre acestea, şi îmbuntăţirea continuă a actului medical pentru a menţine Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pe poziţia atinsă în acest moment, drept unul dintre cele mai moderne spitale din Moldova şi din ţară.


































