Astăzi este grevă generală în spitalele vasluiene. Vor fi asigurate doar urgențele și o treime din activitate

Membrii SANITAS sunt determinați să lupte pentru drepturile și salariile lor. Drept urmare, astăzi vor declanșa greva generală. În județul Vaslui, ca și greva de avertisment din 20 iulie, angajații membri de sindicat, și nu numai, vor participa la greva generală chiar dacă nu vor fi plătiți pe perioada grevei, când contractele de muncă se suspendă.

Pe 20 iulie, timp de două ore, în aproape 500 de unități spitalicești din țară angajații din toate secțiile s-au aflat în grevă de avertisment. Cea mai mare nemulțumire este proiectul noii legi a salarizării, care aduce o serie de modificări ce ar urma să afecteze veniturile angajaților din spitale.

„Actualul Guvern ne-a adus în pragul celei mai radicale forme de protest pentru apărarea drepturilor lucrătorilor din sistem, iar preocupările noastre principale în acest moment sunt protecția greviștilor și siguranța pacienților noștri! Greva SANITAS nu este un moft și nu este o demonstrație de forță. Este răspunsul la o politică guvernamentală care pune sub asediu sistemul public de sănătate. Nu mai vorbim despre o măsură greșită. Nu mai vorbim despre o decizie neinspirată. Vorbim despre o succesiune de măsuri guvernamentale care slăbesc, una după alta, sistemul public de sănătate”, a transmis Federația SANITAS.

Sindicaliștii spun că, mai întâi, Guvernul Bolojan a decis reducerea cu 14.000 a numărului de paturi din spitale până în 2028, prin HG 360/2026. Procesul a început în acest an, când numărul de paturi a scăzut cu 4.691 faţă de cel de anul trecut. Apoi, Guvernul Bolojan a elaborat un proiect de lege a salarizării bugetare care duce la scăderi de venit pentru mai bine de jumătate din categoriile de personal. În acest caz, Sanitas a obținut o mică victorie, instanța blocând recent procedura de aprobare a proiectului de lege. De asemenea, Guvernul continuă să blocheze angajările în sistem, în condițiile în care, la sfârșitul anului 2025, deficitul de personal era estimat la aproximativ 25.000 de posturi, iar între timp a ajuns la 30.000.

„Și totul în numele unei reforme și a unor obligații asumate prin PNRR! Pe 28 iulie nu facem grevă împotriva pacienților și nici împotriva spitalelor în care lucrăm. Facem grevă pentru ca aceste spitale să mai aibă oameni care să lucreze în ele. Facem grevă pentru apărarea sistemului public de sănătate. FACEM GREVĂ PENTRU CĂ AM AJUNS LA LIMITĂ!”, au transmis reprezentanții Federației SANITAS.

Comunicatul Federației Sanitas din România transmis pe 25 iulie 2026:

„Greva SANITAS nu este un moft și nu este o demonstrație de forță. Este răspunsul la o politică guvernamentală care pune sub asediu sistemul public de sănătate.

Nu mai vorbim despre o măsură greșită. Nu mai vorbim despre o decizie neinspirată. Vorbim despre o succesiune de măsuri guvernamentale care slăbesc, una după alta, sistemul public de sănătate.

Mai întâi, prin HG 360/2026, Guvernul Bolojan a decis reducerea cu 14.000 a numărului de paturi din spitale până în 2028. Procesul a început în acest an, când numărul de paturi a scăzut cu 4.691 faţă de cel de anul trecut.

Apoi, a venit rândul veniturilor angajaților din sănătate și asistență socială. Guvernul Bolojan a scos din sertare un proiect de lege a salarizării bugetare care duce la scăderi de venit pentru mai bine de jumătate din categoriile de personal. Există șanse serioase ca aici guvernul Bolojan să nu aibă succes, pentru că Sanitas a obținut în instanță blocarea procedurii de aprobare a proiectului de lege!

Dar guvernul Bolojan nu se oprește aici! Continuă să blocheze angajările în sistem, în condițiile în care, la sfârșitul anului 2025, deficitul de personal era estimat la aproximativ 25.000 de posturi, iar între timp a ajuns la 30.000. A fost nevoie să se întâmple o tragedie pentru ca să aprobe, cu chiu cu vai, 22 de posturi la Spitalul Marie Curie din București!

Și totul în numele unei reforme și a unor obligații asumate prin PNRR!

Pe 28 iulie, nu facem grevă împotriva pacienților și nici împotriva spitalelor în care lucrăm.

Facem grevă pentru ca aceste spitale să mai aibă oameni care să lucreze în ele.

Facem grevă pentru apărarea sistemului public de sănătate.

FACEM GREVĂ PENTRU CĂ AM AJUNS LA LIMITĂ!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.