„Noaptea Muzeelor. La Vaslui …povestea continuă!” – un real succes

0

Sâmbătă, 12 iunie, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, aflat sub egida Consiliului Județean Vaslui, a sărbătorit Noaptea Muzeelor, eveniment aflat la ediția a XVII-a. Vasluienii au rezonat cu programul pregătit de organizatori și au răspuns „prezent” în număr mare la invitația lansată de echipa instituției.

Manifestarea a avut un farmec aparte grație prezenței pe esplanada din fața muzeului a personajelor istorice, care au făcut deliciul publicului. Participanții la manifestare au avut șansa de a se fotografia cu sosiile lui Ștefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Emil Racoviță, Constantin Tănase, mareșalul Constantin Prezan, sergentul Peneș Curcanul (Constantin Țurcanu), Maria Voichița, Elena Cuza și Luiza Zavloschi.

De asemenea, expoziția permanentă a stârnit un interes mare, iar cei care i-au trecut pragul au aflat mai multe informații despre istoria națională și locală, au admirat obiectele culturale expuse în vitrine, machetele și dioramele care evocă evenimente de mare însemnătate pentru români.

Spectacolul susținut de artiștii locali și consacrați a sensibilizat și a bucurat spectatorii. Aceștia au cântat și au dansat alături de voluntarii muzeului. Din repertoriu nu au lipsit muzica ușoară și clasică, muzica jazz, folk-ul și rock-ul. Au urcat pe scenă: membrii Asociației „DUO ART”, finalistul emisiunii ROMÂNII AU TALENT, Rareș Trufea, trupa rock Hands of Angels.

Seara de pomină a fost încheiată cu momentul oferit de SORIN ZLAT BAND.

Cele două vernisaje – „Colecția de Artă dr. Constantin Teodorescu”, în sala „Arta” și „Eternitatea în luciul metalului. Istorie și cultură în medalistică”, în sala „Multimedia” – au atras iubitorii de artă plastică și pasionații de medalistică. Expozițiile temporare pot fi vizitate în continuare, până pe data de 12 august 2021.

De mare succes s-a bucurat și concursul „Detectiv peste timpul istoric”, care a presupus identificarea de către vizitatori a unui bun cultural din expoziția de bază, amplasat la o altă secție decât cea de care aparține. Vizitatorii și-au dat interesul să găsească obiectul cu pricina, peste 400 de bilete fiind introduse în urnă. Câștigătorul se numește Bologa Ianis și a fost stabilit prin tragere la sorți.

Tombola „Un suvenir cât o enciclopedie” a atras atenția vasluienilor, care s-au înscris automat în cursa tragerii la sorți prin achiziționarea unui suvenir pus în vânzare cu această ocazie. Numele câștigătorului este Grigoruță Gabriela.

Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Vaslui și Consiliul Județean Vaslui.

https://youtu.be/yFqHoc5g4QM

Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here