Mândra braniște de dreapta s-a înfipt, la sfârșitul săptâmânii trecute, în cernoziomul Primăriei Vaslui, viceprimarii Cătălin Mîndru (USR PLUS) și Lucian Braniște (PNL) primind validarea din partea Prefecturii Vaslui. În aceeași zi, vineri, consilierii locali ai PSD, adică cei mulți, asudați și bolnavi de Covid, intrau cu secerile în Tribunalul Vaslui, poftind la tăiat iarba rea și depuneau o contestație în contencios administrativ, cum că hotărârea de numire a viceprimarilor este ilegală.
În cererea depusă au menționat că celor cinci colegi consilieri PSD, aflați în izolare la domiciliu și care nu au putut vota în sală, așa cum prevede legea, li s-a încălcat dreptul democratic de vot. Vom vedea ce va spune instanța, dar băgăm secera în foc că hotărârea de numire va fi cum spune Prefectura, adică legală.
Plecând la tribunal, consilierii social-democrați au lăsat ciocanele în grija primarului Vasile Pavăl, care neștiind ce să mai facă cu atâta luptă politică, le-a pus într-un sertar și i-a lăsat pe viceprimari în birouri. Toate bune și frumoase, oamenii au intrat, au făcut poze, au transmis pe net urări de bine, mulțumiri, floricele, bezele, după care au vrut să facă și ei ceva treabă, să vadă o hârtie, niște planuri, în fine, au căutat ceva de trebăluit. Da’ de unde, birourile erau goale lună, nimic prin sertare și, mai mult, primarul a plecat repede cu treburi, fără să le dea dispoziția cu numirea pe cele două domenii – tehnic și cultură. În așteptarea împărțirii de atribuții, cei doi viceprimari au croșetat gânduri politice și de viitor pe paginile lor de facebook.
Cătălin Mîndru: „Revitalizare economică și utilizarea finanțărilor europene”
„Acum doi ani am început alături de acești oameni, având convingerea că implicarea și responsabilitatea civică a fiecăruia dintre noi vor avea ca efect evoluția comunității în care trăim. Munca și determinarea alături de cei din USR PLUS Vaslui, interacțiunea cu cetățenii și votul lor au schimbat configurația politică a Consiliului Local al Municipiului Vaslui, după 30 de ani. Astfel, majoritatea PNL USR PLUS își va concentra eforturile spre dezvoltarea municipiului. Acum, în calitate de viceprimar al Municipiului Vaslui îmi doresc să gestionăm mai bine resursele de care dispunem și să le direcționăm către revitalizarea economică a zonei și către utilizarea finanțărilor europene pentru proiecte utile vasluienilor. Luminițele de Crăciun de pe străzile municipiului completează atmosfera acestei sărbători frumoase, create în casele noastre. Sunt sigur că vom reuși să le vedem și anul acesta”, a spus viceprimarul Cătălin Mîndru
Lucian Braniște: „Aritmetica este clară: 12 va fi întotdeauna mai mare decât 10”
„Astăzi, mi-am început activitatea în calitate de viceprimar al municipiului Vaslui, mandat care va avea la bază trei principii care nu pot fi negociate:
– responsabilitate;
– profesionalism;
– transparență.
Le mulțumesc colegilor din Organizația Municipală PNL Vaslui pentru încrederea pe care mi-au arătat-o. Le mulțumesc, de asemenea, cetățenilor municipiului Vaslui, care au ales planul de dezvoltare propus de PNL. Este un program realist, axat pe necesități, un program care, după ani de tatonări și experimente, ne oferă o direcție de acțiune clară. Împreună, Primărie, Consiliu Local și Cetățean – vom oferi un viitor Vasluiului și vasluienilor! Privesc cu încredere spre acest nou orizont, nerăbdător să contribui, în această echipă, la implementarea proiectelor PNL care au primit votul de încredere al cetățenilor la alegerile locale din 27 septembrie. Vă asigur că tot ce vom face în acest mandat va fi în folosul vasluienilor! Însă este foarte important ca Primăria Municipiului Vaslui să funcționeze la capacitate maximă, cu deplina implicare a aparatului propriu, cu atât mai mult cu cât vine iarna iar problemele curente sunt amplificate de pandemia de coronavirus. Au trecut mai bine de două luni de la alegerile locale, iar așteptările cetățenilor cu privire la activitatea noii echipe din fruntea Primăriei municipiului Vaslui și a noului Consiliu Local sunt foare mari. Așa cum am promis în campania electorală, alături de celălalt viceprimar al municipiului Vaslui, Cătălin Mândru, reprezentantul Alianței USR PLUS, voi fi printre oameni! Le voi asculta păsurile, voi identifica soluții și îi voi informa corect și la timp cu privire la stadiul soluționării problemelor lor. Vă asigur că, indiferent de pozițiile divergente exprimate în cadrul ședințelor de Consiliu Local, indiferent de contestațiile adversarilor noștri politici, #suntem aici! PNL și USR PLUS formează o echipă solidă și funcțională. În ciuda boicoturilor și politizării unor subiecte de interes public, aritmetica este clară: 12 va fi întotdeauna mai mare decât 10, iar aceasta este prima garanție că votul vasluienilor, exprimat la 27 Septembrie 2020, va fi respectat!”, a scris Lucian Braniște.