Amplă acțiune de control la angajatorii care desfășoară activități comerciale

Comunicat de presă

privind verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 și asigurarea unui mediu sigur pentru sănătatea lucrătorilor

În zilele 31.10 și 01.11.2020, prin implicarea unui număr de 10 inspectori de muncă,  I.T.M Vaslui a desfășurat o amplă acțiune de control la angajatorii care desfășoară activități comerciale, restaurante, baruri, pieţe agroalimentare și de alimentație publică în principalele centre comerciale din Vaslui, Bârlad şi Huşi.

Acțiunile de control au avut ca obiective:

– verificarea respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 și asigurarea unui mediu sigur pentru sănătatea lucrătorilor;

– identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată;

– verificarea modului de respectare a dispozițiilor legale în domeniul  securității și sănătății în muncă și în domeniul relațiilor de muncă în contextul legislației specifice stării de alertă.

În cadrul acțiunilor de control au fost efectuate verificări la un număr de 43 agenți economici fiind identificate 63 de persoane care desfășurau activități la angajatorii controlați.

In timpul controalelor s-au constatat nereguli cu privire la: triajul epidemiologic, portul măștilor, distanțarea socială delimitarea traseelor de deplasare ș.a.,  au fost înștiințați să prezinte documentele necesare finalizării controalelor inițiate.

 După verificarea documentelor, inspectorii de muncă vor finaliza acținile de control inițiate, prin încheierea proceselor verbale de control, trasarea măsurilor obligatorii de remediere ce se impun și aplicarea sancțiunilor contravenționale acolo unde este cazul.

Acțiunile de control s-au desfășurat cu respectarea tuturor măsurilor speciale de protecție.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Inspectoratul teritorial de muncă vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.