Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un minor din municipiul Huși, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a unui băiat de 16 ani, din Huși, bănuit că ar fi pătruns fără drept într-o locuință și ar fi agresat fizic o minoră, în vîrstă de 17 ani, din aceeași localitate.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au stabilit că, în perioada 20 – 23 octombrie 2025, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, băiatul cercetat ar fi pătruns, fără drept, de două ori în locuința unei foste prietene. În noaptea de 20 spre 21 octombrie 2025, acesta ar fi agresat-o fizic pe persoana vătămată, lovind-o cu palma în zona feței, fără a-i fi cauzate leziuni care să necesite îngrijiri medicale.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, și a probatoriului administrat în cauză, la data de 23 octombrie 2025, față de baiatul de 16 ani a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși a luat față de baiatul cercetat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanei cercetate.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI



































