În contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției intitulată “E timpul să nu mai dăm și noi ceva“, la data de 26.08.2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vaslui au desfășurat o activitate pentru promovarea integrității împreună cu polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, în municipiul Huși, pe un tronson de drum tranzitat inclusiv de cei care intră sau ies din țară.

Ofițerii de prevenire s-au adresat participanților la traficul rutier, aceștia fiind informați cu privire la scopul campaniei, precum și despre riscurile implicării în săvârșirea unor fapte de corupție.
Activitățile de prevenire au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Huși și polițiști din cadrul Biroului Rutier Huși care au oprit conducătorii auto pentru a fi informați cu privire la numărul gratuit al sistemului telefonic Call-center anticorupție, respectiv 0800.806.806 la care pot suna oricând pentru a denunța faptele de corupție de care au cunoștință.
De asemenea, au fost diseminate materiale cu conținut informativ din cadrul prezentei campanii.
În cadrul activității, au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Vaslui, situat în municipiul Vaslui, str. Stefan Procopiu nr 3, județ Vaslui, respectiv telefon 0235/303282, e-mail vaslui.dga@mai.gov.ro.
Direcția Generală Anticorupție




































