CSM Vaslui a debutat cu victorie în Liga a 3-a

CSM Vaslui a debutat cu victorie în noul sezon al Ligii 3, într-un meci cu emoții până la final. Vasluienii s-au impus cu 3-2 în fața celor de la Bradul Putna, golul victoriei fiind marcat de Edi Ponea la ultima fază a meciului.

Formația pregătită de Sorin Sava și Costinel Botez a debutat cu dreptul în acest sezon, după un meci viu disputat până la final pe Stadionul Municipal din Vaslui.

Cristian Copoț-Barb a deschis scorul în prima repriză, oferindu-le vasluienilor un minim avantaj la pauză.

După începerea celei de-a doua reprize, Bradul Putna a revenit și a restabilit egalitatea. Însă CSM Vaslui a reacționat și Robert Rusu a readus echipa în avantaj.

Oaspeții au mers în atac și au reușit din nou să restabilează egalitatea, de această dată dintr-o lovitură de pedeapsă.

Finalul a fost unul dramatic, deși părea că partida se va încheia cu un rezultat de egalitate. Edi Ponea a înscris la ultima fază a jocului.

CSM Vaslui – Bradul Putna 3-2, iar echipa vasluiană obține astfel primele trei puncte din acest sezon al Ligii a 3-a.

Un debut cu dreptul, dar și unul care arată că Vasluiul va avea parte de un sezon în care fiecare secundă poate conta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.