„Apar multe speculații și dezinformări în spațiul public despre proiectul de lege privind limitarea propagării masive a conținutului ilegal și manipulator pe marile platforme online, inițiat de Radu Miruţă”, constată deputatul Mihai Botez, care precizează că legea NU conține nicio pedeapsă penală și NU prevede nicio amendă pentru cetățeni.

„Nimeni nu te va amenda și nimănui nu i se va deschide dosar penal pentru opinii. Legea nu vizează cetățenii, ci firmele mari de tehnologie”, transmite deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui, în contextul discuțiilor despre legea care urmează să reglementeze fakenews-urile din spațiul online.
„Postările și opiniile NU se șterg. Ce face legea? Dacă un conținut este încadrat ca dezinformare pe teme de interes național, algoritmul nu-l va mai amplifica artificial, iar distribuirea automată va fi limitată la maximum 150 de persoane. De asemenea, nu va mai putea fi promovat contracost”, explică parlamentarul vasluian, care precizează clară că „scopul acestei legi este să nu mai avem rețele de boți și campanii plătite care manipulează opinia publică sau incită la ură”.
„Postările toxice sau false se răspândesc rapid din cauza algoritmilor de inteligență artificială ai platformelor. Legea își propune să oprească această multiplicare automatizată”, arată Botez.
„Informația corectă este cea mai bună apărare împotriva manipulării!”, spune liderul USR Vaslui.






























