Polițist negreștean apreciat de colegii din întreaga țară

„Un nou exemplu care demonstrează că adevărata misiune a unui polițist nu se încheie odată cu terminarea programului de lucru. Colegul nostrum Dragoș Sîrghe din cadrul Poliției orașului Negrești (Vaslui) a intervenit prompt pentru a salva un bărbat aflat într-o situație critică, deși se afla în timpul liber”, scriu ce de la Sindicatul Europol într-o postare larg apreciată de polițiștii membri din întreaga țară, și nu numai.

Întâmplarea despre care vorbest cei din sindicatul polițiștilor s-a petrecut într-o zonă periferică, puțin circulată, unde un bărbat a căzut într-un spațiu extrem de îngust, între un gard și un șanț. „Imobilizat și fără posibilitatea de a ieși singur, acesta nu ar fi avut șanse reale să se salveze fără intervenția unei alte persoane”, scriu cei din Sindicatul Polițiștilor Europeni – EUROPOL, o organizație sindicală majoră din România, înființată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), dedicată apărării drepturilor profesionale, economice și sociale ale polițiștilor și personalului contractual.

„Destinul a făcut ca prin acea zonă să treacă Dragoș. Observând situația, colegul nostru nu a ezitat nicio clipă. A intervenit imediat, a reușit să îl extragă în siguranță și s-a asigurat că bărbatul nu mai este în pericol. Deși i-a fost oferită posibilitatea de a beneficia de îngrijiri medicale, acesta a refuzat transportul la spital”, scrie Europol, care adaugă: „Cu modestia caracteristică oamenilor care își fac datoria fără a aștepta recunoștință, Dragoș nu consideră gestul său unul ieșit din comun, ci o reacție firească în fața unei persoane aflate în dificultate”.

„Astfel de fapte arată, încă o dată, că polițistul rămâne în slujba comunității indiferent dacă poartă sau nu uniforma. Spiritul de responsabilitate, solidaritatea și dorința de a proteja viața oamenilor nu se opresc la finalul programului. Sunt valori care definesc această profesie și care merită respectul și aprecierea întregii societăți”, scrie Europol, sindicatul felicitându-l pe polițiștul negreștean: „Transmitem felicitări colegului pentru profesionalismul, promptitudinea și implicarea de care a dat dovadă. Astfel de exemple demonstrează că, dincolo de dificultățile și lipsurile cu care se confruntă sistemul, există polițiști care își îndeplinesc misiunea cu responsabilitate și devotament, ori de câte ori viața unui om depinde de intervenția lor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.