„Guvernul nu poate consuma ani pentru a-şi formula voinţa legislativă, iar Parlamentului să-i lase doar câteva zile pentru a o transforma în lege. Votul parlamentar nu este o formalitate administrativă şi nici certificatul de autenticitate al deciziilor luate în ministere”, spune deputata Raisa Enachi, într-o declarație de presă adresată Camerei Deputaților, intitulată „Guvernarea prin scadență și prilejuită de convocarea în ședință extraordinată a forului legislativ.
„Fondurile europene trebuie protejate, jaloanele trebuie respectate, iar obligaţiile asumate de România trebuie îndeplinite. Dar disciplina financiară nu poate deveni un argument pentru neglijenţa legislativă. Termenele-limită explică graba, însă nu o justifică”, spune Raisa Enachi în declarația de presă pe care o redăm mai jos:
„Deputaţii nu sunt chemaţi să confirme mecanic textele Guvernului, ci să le examineze, să le corecteze şi să răspundă pentru consecinţele votului lor, chiar dacă între depunerea unor proiecte şi votul final au rămas doar câteva zile.
Calendarul este grăitor. Luni şi marţi lucrează comisiile, iar miercuri sunt programate dezbaterile şi votul final. În câteva zeci de ore trebuie analizate proiecte care privesc urbanismul, integritatea în funcţiile publice, sănătatea, educaţia şi obligaţiile financiare ale statului. Guvernul a avut luni sau chiar ani pentru a le pregăti. Parlamentului i se cere să le transforme în lege într-un ritm imposibil de conciliat cu o deliberare serioasă.
Sesiunea extraordinară este un instrument constituţional destinat situaţiilor în care interesul public nu suportă amânare. Ea nu poate deveni însă metoda prin care întârzierile Guvernului sunt compensate prin comprimarea timpului de lucru al Parlamentului. O lege este urgentă datorită împrejurărilor care o impun, nu pentru că executivul a lăsat timpul să expire.
Cel mai elocvent exemplu este Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor (PL-x 418/2023). Proiectul se află în Parlament din 2023, iar trei ani mai târziu revine în procedură de urgenţă, fără raportul final al comisiei de specialitate. Este greu de susţinut că această grabă este rezultatul unei urgenţe obiective. Mai degrabă, ea este consecinţa unei amânări politice prelungite.
În aceşti trei ani au existat guverne, majorităţi parlamentare şi conduceri ale Camerelor capabile să stabilească parcursul proiectului. Faptul că acesta este readus în plen abia sub presiunea termenelor financiare mută povara întârzierii asupra Parlamentului şi asupra societăţii, care riscă să primească o lege insuficient analizată.
Un cod al urbanismului nu stabileşte doar proceduri administrative. El defineşte raportul dintre proprietatea privată şi interesul public, dintre dezvoltarea economică şi protejarea comunităţilor. Decide dacă oraşele vor creşte ordonat sau prin derogări succesive, dacă patrimoniul va fi protejat sau sacrificat şi dacă infrastructura va însoţi dezvoltarea ori va rămâne mereu în urmă. O asemenea lege trebuie judecată după calitatea soluţiilor pe care le oferă, nu după viteza cu care traversează Parlamentul.
La fel de îngrijorător este calendarul propunerii legislative privind integritatea (PL-x 521/2026). Proiectul este prezentat pe 22 iulie, amendamentele se depun până pe 27 iulie, consultarea publică se încheie pe 28 iulie, iar raportul comisiei trebuie redactat pe 29 iulie. Parlamentarii sunt astfel obligaţi să formuleze amendamente înainte de finalizarea consultării publice, iar comisia are practic o singură zi pentru a analiza observaţiile şi a formula soluţia legislativă.
În materia integrităţii, timpul contează. Regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese stabileşte limitele exercitării puterii publice. O definiţie neclară poate permite abuzuri, o excepţie prea largă poate conserva privilegii, iar o procedură redactată în grabă poate transforma o lege menită să garanteze imparţialitatea într-un instrument de aplicare selectivă.
Pe ordinea de zi se află şi modificări importante privind sănătatea, educaţia, precum şi aprobarea acordului de împrumut SAFE. În plus, este inclusă formula generică referitoare la iniţiativele care ar putea veni între timp de la Senat. Parlamentul este convocat înainte ca întregul pachet legislativ să fie definitivat şi înainte ca toate rapoartele să fie depuse, ceea ce înseamnă că deputaţii sunt chemaţi să aprobe o procedură al cărei conţinut final nu este încă pe deplin cunoscut.
Guvernul nu poate consuma ani pentru a-şi formula voinţa legislativă, iar Parlamentului să-i lase doar câteva zile pentru a o transforma în lege. Votul parlamentar nu este o formalitate administrativă şi nici certificatul de autenticitate al deciziilor luate în ministere. El reprezintă momentul în care o opţiune politică dobândeşte forţă juridică şi începe să producă efecte asupra drepturilor, proprietăţii, funcţiilor publice şi instituţiilor statului.
Fondurile europene trebuie protejate, jaloanele trebuie respectate, iar obligaţiile asumate de România trebuie îndeplinite. Dar disciplina financiară nu poate deveni un argument pentru neglijenţa legislativă. Termenele-limită explică graba, însă nu o justifică.
O lege rămâne în vigoare mult după ce fondurile europene sunt cheltuite, după ce PNRR se încheie şi după ce actuala majoritate nu va mai exista. Tocmai de aceea, adevărata urgenţă nu este adoptarea rapidă a legilor, ci adoptarea unor legi bune.
Sesiunea extraordinară permite Parlamentului să lucreze în afara calendarului obişnuit. Nu îi cere însă să renunţe la deliberare. Dacă anii pierduţi de Guvern sunt recuperaţi prin comprimarea timpului Parlamentului, atunci întârzierea nu dispare. Ea se mută în textul legii şi va produce efecte mult timp după ce termenul care a justificat graba va fi fost uitat”.
